Guantanamo

23 februarie 2006   PE CE LUME TRĂIM

La început părea o idee bună: cei bănuiţi că fac parte din organizaţia teroristă Al Qaeda şi talibanii prinşi în Afganistan urmau să fie deţinuţi temporar la o închisoare de la baza navală americană de la Guantanamo, de pe insula Cuba. "Sînt oameni periculoşi, dacă ar fi lăsaţi în libertate ar omorî americani", spunea Donald Rumsfeld, ministrul Apărării, şi probabil avea dreptate în majoritatea cazurilor, dar el este demnitarul unui sistem în care asemenea acuzaţii se cer dovedite. "Războiul este oricum un infern, iar de astă dată inamicul nu respectă nici un fel de principiu al onoarei, aşa că trebuia găsită o metodă pentru a obţine informaţiile necesare." Guantanamo beneficiază de statut de extrateritorialitate, aşa că acolo nu se aplică prevederile extrem de precise ale legilor americane cu privire la drepturile deţinuţilor. În lupta împotriva terorismului, duşman situat în afara mijloacelor convenţionale aprobate de tratatele internaţionale în cazuri de conflict, Statele Unite erau decise să folosească mijloace extraordinare pentru a avea informaţiile necesare evitării unor atacuri de tipul celor din septembrie 2001, de la World Trade Center. Dar, aşa cum observa Fareed Zakaria (Newsweek) "în lumea de astăzi, unele metode eficiente pe plan militar se pot plăti foarte scump pe plan politic". Înfiinţarea complexului de detenţie de la Guantanamo a fost decisă de către Donald Rumsfeld, în decembrie 2001; primii 20 de prizonieri, din Afganistan, au fost transferaţi în ianuarie 2002. De atunci, au trecut pe acolo 750 de deţinuţi, în 2005 erau 520, originari din Arabia Saudită, Afganistan şi Yemen. Un recent raport al Naţiunilor Unite se referă la cei 500 de deţinuţi, şi deocamdată nu s-a putut dovedi nici vinovăţia, nici nevinovăţia lor; foarte puţini dintre ei au ajuns la un proces, şi mai puţini au fost condamnaţi: legile americane nu permit condamnarea doar pe baza recunoaşterii vinovăţiei de către cel în cauză. Secretarul general al Naţiunilor Unite s-a pronunţat pentru închiderea lagărului de la Guantanamo fiindcă nu respectă "echilibrul necesar între acţiunea efectivă împotriva terorismului şi respectarea libertăţii şi a drepturilor civile". Purtătorul de cuvînt al Casei Albe, Scott McClellan, a respins cererea de închidere a lagărului: "Ne referim totuşi la nişte terorişti periculoşi". Atunci, aceşti oameni ar trebui să fie lesne de judecat şi de condamnat. Nu se întîmplă aşa, iar ceea ce se petrece la Guantanamo este aşa cum scria în urmă cu un an The New York Times "lagărul de acolo e un adevărat cadou făcut duşmanilor Americii: îi pune în încurcătură pe aliaţi, discreditează sistemul judiciar şi constituie un argument extrem de eficace în raniţa islamismului radical, inclusiv a viitorilor terorişti". Recent, au apărut fotografii absolut dezgustătoare ale torturilor la care sînt supuşi prizonierii din închisoarea Abu Ghraib, de către anchetatorii americani; chiar şi reputaţia armatei britanice, alcătuită, după cum se ştie, numai din persoane cu certificate de gentleman, a fost serios pătată tot de un fotograf amator. De ce simt nevoia unii să imortalizeze momentele de maximă umilinţă ale unora şi de minimă demnitate ale altora va rămîne, probabil, un mister. Oricum, administraţia este foarte nemulţumită de iniţiativa acestor imagini ca şi de aceia care le-au popularizat. John Bellinger de la Departamentul de Stat a afirmat că fotografiile constituie o încălcare a drepturilor deţinuţilor la viaţă privată. Poate că are dreptate: deţinuţii trebuie torturaţi în intimitate, nu în văzul tuturor. Toate acestea contribuie la sporirea cantităţii de zvonuri în legătură cu tacticile secrete ale agenţiilor americane împotriva celor bănuiţi de terorism. Poveştile cu zborurile misterioase şi închisorile secrete din estul Europei tot de la Guantanamo se trag. Nimeni nu pune la îndoială dreptul Statelor Unite de a se apăra de un duşman care anunţă pe toate căile că vrea să-l distrugă şi că nici un mijloc nu i se pare destul de josnic pentru a-şi atinge acest scop. Dar asta nu înseamnă că Statele Unite trebuie să încerce să cîştige războiul josniciei. Chiar dacă există persoane apte să facă faţă unei asemenea sfidări, nimic din sistemul american nu îndreptăţeşte vreo speranţă în victoria din acest război.

Mai multe