Greuceni

Poveștile culese și prelucrate de Petre Ispirescu, reproduse în numeroase ediții, prezente în manualele școlare, dramatizate și ilustrate în repetate rînduri, au avut o influență considerabilă asupra imaginarului colectiv și chiar asupra creativității lingvistice. Un exemplu este numele personajului central al basmului Greuceanu, devenit în româna familiar-argotică nume comun cu sens ironic și chiar substitut glumeț pentru substantivul, adjectivul și adverbul greu. 

Numele personajului este destul de atipic, pentru că nu intră într-o serie de derivare productivă: pare rezultatul unei contaminări sau al unei creații ad-hoc de la adjectivul sau de la substantivul greu. Într-o variantă a poveștii, numele eroului este Voinic de plumb (ceea ce sugerează o asociere cu ideea de greutate), în vreme ce substantivul greu apare în alte denumiri din basme (Greul pămîntului). Sufixul -ucean este rar; în DEX sînt înregistrate doar cîteva cuvinte formate cu acesta, pornind de la baze substantivale și avînd valoare diminutivală: gărducean, brăducean, cărucean, părucean, pătucean, sătucean.

Transformarea numelui propriu Greuceanu într-un substantiv comun este o manifestare a procedeului semantic (metonimic) al antonomazei: numele personajului devine o emblemă pentru anumite caracteristici, extinzîndu-și uzul pentru a desemna persoane cu trăsături similare. Antonomaza e marcată formal de articulare (un greucean) sau de folosirea la plural a substantivului (greuceni); scrierea cu inițială minusculă sau majusculă nu oferă indicii relevante. În cazul dat, procesul semantic e complicat de caracterul motivat al numelui propriu, în care se recunoaște cuvîntul de bază: în consecință, noul substantiv comun poate desemna într-adevăr persoane cu calități prototipice ale eroului de basm („noroc cu Greucenii care nu-i lasă pe megabandiți să își facă de cap”, cinemagia.ro), dar cel mai adesea devine un simplu echivalent pentru substantivul masculin greu, în accepția sa recentă din limbajul colocvial („«Greucenii» care ar scăpa de puşcărie”, adevarul.ro). Apariția unui substantiv masculin greu, folosit mai ales la pluralul articulat (greii), a fost semnalată de Adriana Stoichițoiu-Ichim, în Creativitatea lexicală în româna actuală (2006); noua asociere formă-sens nu a pătruns însă în dicționarele noastre generale. Forma, cu sensul „om important, om cu greutate”, are conotații în general peiorative și presupune precizarea domeniului în care se manifestă succesul și puterea: greii muzicii lăutărești, greii manelelor, greii din partid, greii șoselelor, greii Europei, greii din tenis; „Greii din energie, aliniaţi la startul celui de-al doilea val verde” (zf.ro); „Greii din transportul interjudețean dețin de 15 ani monopol” (digi24.ro); „Greii din ciment se pregătesc pentru revenirea pe creștere” (wall-street.ro) etc. În același tip de contexte apare și sinonimul expresiv greucean: „E un greucean cu vilă pe traseu și nu vrea să fie deranjat” (zoso.ro); „Un greucean securist a fost nașul de cununie” (strictsecret.ro); „Gaddafi, faţă în faţă cu Greucenii Alianţei Nord-Atlantice” (jurnalul.ro); „mă întreb unde sînt greucenii universitari cu proiectele lor” (stiridecluj.ro); „Au trecut pe acolo mai toți greucenii undergroundului din hip-hop” (criticeyez.com).

Și mai spectaculoasă este înlocuirea prin joc de cuvinte a adverbului greu cu forma greuceanu: „La noi la țară era, cum să spun, mai greuceanu cu mîncarea” (spynews.ro); „Dacă a refăcut și structura de rezistență, atunci e mai greuceanu la cutremur” (adevărul.ro); „Pot să confirm că Tizen se mișcă mai greuceanu” (forum.softpedia.com); „toată lumea știe că, dacă vrei să slăbești, e cam greuceanu” (facebook.com); „să trimit oglinzile în Polonia e puțin cam greuceanu”(forum.clubford.ro); „o să schimb și cablul de accelerație pentru că merge greuceanu” (bmwclub.ro). În fine, cu totul rară e utilizarea lui greucean ca adjectiv acordat, substituind adjectivul greu: „Generația de aur nu avea meciuri «greucene»” (sport.ro). Oricum, numele propriu se dovedește surprinzător de maleabil.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).