Greşelile altora

30 martie 2010   PE CE LUME TRĂIM

„Această situaţie nesănătoasă este produsul unui sistem clientelar. Guvernele succesive au grija extinderii beneficiilor pentru prietenii politici, în special prin slujbe confortabile în sectorul public, concomitent cu persecutarea rivalilor din alte partide. În zilele noastre, în democraţie, concurenţii politici nu sînt nici ucişi, nici exilaţi. Ei sînt doar îndepărtaţi din funcţiile deţinute, pentru a face loc partidului la putere. Rezultatul a fost un sector public uriaş şi ineficient ş...ţ Există în această ţară obiceiul ca legile să fie aplicate în funcţie de circumstanţe şi de puterea celor care le calcă. Cei care nu pot fi concediaţi, cum ar fi unii dintre funcţionarii publici şi cei cărora nu le este teamă de lege (datorită conexiunilor politice sau a abilităţii de a corupe un şef), evită cu succes regulile şi lucrează numai în interes propriu, contra interesului general, al societăţii.“

Nu, nu este vorba despre România. Citatul este dintr-un articol al lui Nokos Kostandaras, redactorul-şef al cotidianului grec Kathimerini, publicat de The New York Times săptămîna trecută. Am fost frapat de descrierea situaţiunii şi de asemănările cu grijile noastre româneşti. Parcă nu îmi venea a crede că acest stat membru, cu vechime în Uniune, poate avea asemenea hibe structurale. Reacţia doi a fost un soi de deznădejde. Ştiam că nu există şanse ca responsabili ai Comisiei Europene să tragă semnale de alarmă privind bulversarea regulată a administraţiei publice din România. În fond, este strict bucătărie internă şi nici un organism internaţional nu are a se băga în asemenea materie. Dar speram într-o oarecare presiune (la nivel informal) exercitată întru eficientizarea actului de management public. Ar fi fost vorba (şi) despre buna cheltuire a fondurilor europene, pînă la urmă. M-am înşelat. În fond, dacă nu cheltuim corect banii, paguba a noastră va fi, nu neapărat a Comisiei.

Nu cunosc în amănunt situaţiunea generală din administraţia românească. Pot încerca să apreciez, eventual, zona Autorităţilor de Management, a Organismelor Intermediare şi a celorlalte agenţii responsabile de cheltuirea fondurilor europene. Profesional, trebuie să ţin constant legătura cu oamenii aceştia. Le-am urmărit evoluţia. Am învăţat să îi apreciez pe mulţi dintre ei. În timp, unii şi-au rafinat, pe lîngă competenţele strict tehnice, şi pe cele de comunicare. Au reuşit să reziste, cea mai mare parte, tuturor schimbărilor de guvern. Încercări de a-i schimba au fost multe. Practic, de fiecare dată, la fiecare nou ministru, scaunul li s-a clătinat. Mai de silă, mai de milă, mai la presiuni informale de la Bruxelles, au reuşit să scape de schimbare, în ciuda neîncrederii noilor şefi. Chiar şi în ciuda legendelor urbane conform cărora de acolo, de la fonduri europene, se pot trage bani înapoi spre partid şi oamenii de încredere.

Domnul ministru Şeitan este un bun profesionist. Ştie bine sistemul asigurărilor publice de asistenţă socială. Este unul dintre cei care s-au bătut pentru introducerea sistemului privat de pensii în România. L-a invitat pe chilianul Pinera la Bucureşti pentru a promova conceptul. Cunoaşte cifrele, ştie ce vrea, se tutuieşte cu liderii sindicali. Are toate calităţile pentru a fi un excelent ministru al Protecţiei Sociale. Cu atît mai mult, nu am înţeles decizia lui de a o schimba din funcţie pe directoarea Autorităţii de Management de la POSDRU (Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, scuzaţi expresia, aceasta e denumirea oficială). Mai mult, operaţiunile respectivei entităţi (pesoană juridică) vor fi preluate, în cea mai mare parte, de o... firmă de avocatură, mare şi celebră, una dintre cele mai puternice din România.

Pentru mai buna înţelegere a situaţiunii, trebuie să explic pe scurt ce e POSDRU. El oferă fonduri ministerelor, şcolilor, universităţilor, firmelor sau organizaţiilor non-guvernamentale pentru pregătirea profesională a angajaţilor, programe de reciclare, campanii de promovare, stimularea reciclării profesionale, reducerea discriminărilor de orice fel pe piaţa muncii şi aşa mai departe. O sumedenie de proiecte se pot finanţa prin POSDRU dacă au legătură cu învăţămîntul, reciclarea profesională, tranziţia de la şcoală la piaţa muncii. Este una dintre cele mai „populare“ surse de finanţare pentru proiecte pe fonduri structurale. Cei de la POSDRU au de-a face cu mulţi aplicanţi, pe proiecte, în general, mici. Multe şi mărunte, cum s-ar zice.

Ce ar căuta o firmă mare de avocatură în selecţia şi contractarea unor asemenea proiecte? Sincer, nu ştiu. Însăşi decizia de externalizare este la limita acquis-ului comunitar, deşi nu îl încalcă. Din ceea ce am înţeles, avocaţii vor face cam totul, în afară de semnătura finală pe contract. Unii amici „din sistem“ se întreabă, pe bună dreptate, de ce ar mai fi nevoie de Autoritate de Management, de acum înainte. În sine, externalizarea unor servicii ale administraţiei publice către sectorul privat nu este blamabilă. În acest caz însă, vorbim despre un domeniu de nişă, extrem de specializat. Competenţele se formează în ani. Sincer, nu cred că o firmă de avocatură (fie ea mare şi tare) poate avea oameni gata pregătiţi pentru asemenea analize. Le va trebui timp. Care timp înseamnă bani. Comunicatul oficial de la minister (de fapt, de la noua directoare a AM-ului) vorbeşte despre necesitatea întăririi urgente a capacităţii administrative din subordine. Adică au prea puţini oameni şi nu mai fac faţă. Plauzibil. Numai că, prin externalizare, statul nu poate rezolva criza profundă de competenţe din domeniu. Nu cred asta şi pace.

Prin această delegare de competenţe, ministerul îşi admite eşecul în a-şi dezvolta propriile resurse umane. Culmea, oamenii aceştia se ocupau exact de Dezvoltarea Resurselor Umane. Ştirea în sine nu a preocupat prea mult presa românească. E păcat, pentru că, întorcîndu-ne la analiza crizei greceşti, îmi aduc aminte de un proverb celebru: „prostul învaţă din greşelile lui, deşteptul învaţă din ale altuia“.

Mai multe