Grea-i preşedinţia!

Nu despre Cotroceni fi-va vorba. Ci despre cele șase luni din 2019 în care țara asta, cu administrația sa publică cu tot, vor fi de serviciu pe unitate la UE. Adică vor trebui să asigure președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Misia e grea, căci are în caietul de sarcini recompense posibile și riscuri certe. De exemplu: România are certitudinea că își va crește vizibilitatea, dar asta nu e neapărat de bine. În cazul unor gafe de administrare a mandatului respectiv, este evident că atenția suplimentară va fi dăunătoare. Mai departe: este posibil să cîștigăm puncte în dosarele de mare interes pentru noi (Republica Moldova sau fondurile de coeziune), dar este cert că aceste dosare trebuie manevrate cu mare grijă, deoarece orice președinție are datoria morală de a fi honest broker, adică să aibă grijă în primul rînd de interesul comun european, în dauna celui național. Atît în privința gafelor, cît și a agendei naţionale, s-au văzut cazuri de președinții ale unor state membre cu mult mai mare vechime în UE care au eșuat (măcar parțial). Acelea erau țări care emiteau pretenții, care aveau și experiență, și funcționari pregătiți. Cine a fost de vină? Păi, fie ambițiile prea mari, fie politicieni la putere cu prea mult „machoism național“, fie evenimente neprevăzute care i-au luat pe nepregătite.

Pe unde e România acum? Aș zice că este într-un moment care oferă din amîndouă, adică și riscuri, și șanse incredibile. Avînd în vedere că, pînă acum, avurăm parte de noroc și la intrarea în UE, și la intrarea în NATO, aș merge pe mîna șansei. În principiu, dacă doamna May va apăsa pe trăgaciul articolului 50 în martie, ultima fază a negocierilor de Brexit, ba chiar și nedorita Mare Semnare a ieșirii Marii Britanii se vor petrece în mandatul României. În plus, vom avea parte de o președinție în timpul campaniei electorale pentru Parlamentul European, asezonată cu discuții privind bugetul Uniunii pentru următorul septenat. Toate sînt la capitolul „predictibile“. De parcă nu ar fi suficientă dificultatea celor deja anunțate, ar trebui avute în vedere și dosarele greu de anticipat. Cine știe de pe-acum ce i-ar putea trece prin minte lui Putin prin toamna lui 2018 sau în primăvara președinției noastre… Nimeni nu are vreo idee despre cum vor evolua criza refugiaților și cea a terorismului pînă atunci… Greu de anticipat. Pînă și o nedorită moarte subită a ursuleților polari de pe banchizele arctice poate arunca în aer pregătirile administrației românești. Cu oarece noroc și cu multă pregătire, am putea s-o scoatem onorabil la capăt.

În context, aș zice că unul dintre avantajele României este… actualul guvern. Mulți, foarte mulți membri ai executivului actual știu foarte bine despre ce e vorba la Bruxelles. Știu diferențele între ­COREPER 1 și COREPER 2. Știu ce fel de funcționari trebuie și cîți din fiecare categorie. Știu, cu alte cuvinte, care ar fi profilul nepoților și nepoatelor care trebuie băgați pe statul de plată, dacă guvernul care urmează va fi mult prea „politic“. În acest moment, ar fi vorba despre un deficit aproximat de circa 500 de oameni. Persoane care ar trebui să cunoască profilul dosarelor presupus a fi fierbinți la momentul 2019, cu bune și foarte bune cunoștințe de limbi străine, comunicare, istorie a cazurilor care trebuie analizate, diplomație, abilități consensuale. Altfel spus, funcționari publici de elită. Necesarul total ar fi de cam 1000 de oameni, dar statul român ar putea oferi în acest moment cam jumătate „din existent“, adică din MAE și ministerele „de linie“. Restul trebuie crescuți. De unde să îi recrutezi? Păi, la prima vedere, ai la dispoziție absolvenții cursurilor de specia­litate ai facultăților tip SNSPA sau de la universitățile care oferă masterate în Politici Europene. A doua sursă este din rîndul angajaților de pe la ministere sau de la activele de partid. Toți recruții ar trebui identificați, agreați, educați suplimentar. Ziceți că nu e mare lucru?

Nu am epuizat subiectul. Mai sînt multe, foarte multe de spus (scris). Îmi permit să vă ameninț cu cel puțin încă un articol pe temă.