Gigilică Bouroşu, Gigica şi Mecca

Mătușa Lili s-a căsătorit cu Gigi, iubirea vieții ei. El se prezenta cu stil oricui: „Gică“, lăsa o pauză de două-trei secunde și apoi lovea dur: „Gică Bouroșu“. Aș cîștiga uşor competiția pentru cele mai penibile nume din familie – sînt nepotul lui Bond…, James Bond Bouroșu și fiul lui Ciolan. Norocul meu e că sînt țigan, că altfel – dracu’ știe – mă credea lumea din viță/vită de aristocrat.

Se zice că Lili a fost frumoasă foc și că a fost curtată asiduu de Lăcătuș. Marius Lăcătuș. Mama spune că, deși Lăcătuș era în limbă după ea, Lili l-a lăsat. Era el țigan frumos, dar din păcate fotbalist. Ceea ce în neamul nostru nobil, de lorzi și ducese de la Budrea și Ghelmegioaia, nu se poartă. Minimul acceptabil era lăutar, că „ăștia e intelectuali“. Lili l-a ales pe Gigi.

Gică Bouroșu, pe lîngă Lăcătuș, e parfum de parfum. E român și, în plus, un intelectual rafinat, nu ca fotbaliștii. E instalator sanitar și administratorul blocului în care locuiește. După Revoluție își făcuse niște cărți de vizită scrise de mînă pe care scria: Gică Bouroșu – administrator șef, unic și principal. Cel puțin așa se jura Geta, mătușa vrăjitoare.

Tanti Lili are maximum 1,40 înălțime și o circumferință comparabilă, dacă nu cumva mai mare. La petrecerile din familie trebuie să punem mînă de la mînă doi-trei bărbați ca să putem să o dansăm. Gigi e slăbănog, cam 1,50, și sigur are mai puțin de jumătate din greutatea lui Lili.

Comparativ cu Lăcătuș, care evident era chior și dus cu capul, Lili a făcut ditamai afacerea alegîndu-l pe „Gigilică“ al ei. „Gigilică“ o bătea zdravăn cam la fiecare a cincea beție sau o dată la două zile. Lili are un simț al umorului fabulos, e cea mai bună mătușă pe care o am, iar Gigi are niște mîini dibace și poate să repare cam orice.

Am 14 ani și mijlocul toamnei. Murăm varză în cantități industriale. Mama are o rețetă super care ține murăturile foarte bine. Cam toate gospodinele din împrejurimi s-au prins că maica-mea se pricepe. În plus, îi place să se dea mare cu prietenele ei românce, așa că sfîrșește prin a face murăturile la jumătate din bloc.

Tata și Gogu au și ei expertiza lor pentru a se păstra bărbați „bine“: se murează cu sfințenie în țuică și în vin în fiecare zi. Gigi și unchiul Ghică sînt însă într-o cu totul altă ligă – ei sînt cu adevărat profesioniști. Nu cred că i-am văzut vreodată separați de țoiurile lor de țuică. Un fel de Ronaldo țigan și de Messi român al pilangiilor. Eu și soră-mea sîntem convinși că doar vorbind cu ei este de-ajuns ca să te pilești.

Desigur, Gigi și Ghică sînt la noi în vizită cam toată toamna. Logic, căci sîntem singurii din familie care avem cazan de țuică. Am impresia că în fiecare noiembrie funcționăm pe rol de Mecca a bețivilor și murătoreselor.

Adina stă în blocul de lîngă noi. E colegă cu mine de clasă și e proastă rău. Norocul ei e că e frumușică și are țîțele mari, lucru care și atunci, și acum pare a compensa aproape orice. S-a ajuns căsătorindu-se cu unul care i-a luat magazin. Mă duc să o ajut la lecții, cică. De fapt, sînt interesat de tricourile semitransparente pe care Adina le poartă cu o mare eleganță și mai ales fără sutien.

Gigica e sora Adinei. Vorba în bloc e că și-o pune cu arabii. Are 19 ani și arată bine. Are o colecție impresionantă de Neckermann-uri, niște cataloage enorme ale unui magazin nemțesc. Din cînd în cînd, e drept, sînt arabi pe la ele pe acasă. Tac su s-a scos, muncește în Siria și mă-sa lucrează la CFR, 12 cu 24, așa că nu prea există control parental.

Cum în casă la noi e imposibil să supraviețuiești dacă nu ești pasionat de murături sau de țuică, de cîteva zile bune m-am cam mutat la gagici acasă. Faptul că o bunghesc un pic pe germană mă face să arăt ca un mic geniu în fața Gigicăi. Germana devine brusc limba care trebuie studiată în profunzime din momentul în care văd pozele cu muieri în furouri, chiloți și sutiene de dantelă din Neckermann-uri, așa că investesc inspirat în dicționare: român-german şi german-român.

E sîmbătă: ajung acasă de la școală pe la ora 1. Tata, Gigi Bouroșu, Ghică și Gogu sînt beți frînți. Au fumat cîteva pachete de Mărășești și Carpați și mănîncă ceapă cu slănină în timp ce joacă table. Îmi amintește de mirosul de la Cățeaua Leșinată – crîșma de unde, din cînd în cînd, adun murăturile alcoolizate și cî­teo­dată pline de vomă care țin loc de taică-meu și unchiu-meu.

„Gigilică“ are chef de vorbă și mă băloșește cu entuziasm, pupîndu-mă pe gură. Vrea să vorbească cu „nepotul lui cel mai deștept“. Simțul meu olfactiv intră violent în grevă și fug de acasă urînd pe toată lumea.

Mă duc la Adina. Acasă e doar Gigica. Adina e la meditații, vine peste patru ore. Frica de Bouroșu mă face să o rog pe Gigica să mă lase să stau cu ea și, dacă vrea, să îi traduc din Neckermann-uri.

Sfîrșesc într-o pupătură lungă și apoi în patul Gigicăi. Următoarele șase luni sînt cel mai fericit puști din cartier. Renunț la învățat germana, preocupat fiind acum de anatomie, mă gîndesc în mod serios că îi sînt dator veșnic lui Gică Bouroșu și că ar trebui să îi fac o statuie. Decid că o damigeană de țuică e un cadou mult mai potrivit și îmi promit că o să i-o fac cadou cînd cresc. Îi sînt încă dator…

Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului și fondator al Policy Center for Roma and Minorities.