Ghilotine.ro

Există în România un site pe numele lui ghilotine.ro. Indiferent la fiorul pe care îl provoacă celor care şi-au petrecut adolescenţa visînd un post în Revoluţia Franceză, site-ul trimite din cînd în cînd cîte un mail cu ofertele speciale. Săptămîna asta, dacă nu ştiaţi, poţi cumpăra modelul Rolling RC440 Classic cu 30% reducere. Să cadă capetele, deci! De hîrtie! Necazul cu ghilotina românească este că, după ce l-ai tăiat, capul se lipeşte singur la loc, într-un interval cuprins între două buletine de ştiri. "Capul plecat sabia nu-l taie", spuneau strămoşii cu care ne mîndrim. Între timp, tehnologia a făcut progrese: sabia nu mai taie bine nici un cap, erect, chel, genial sau bine machiat. Chiar şi celebra sabie Ninja, preferata lumii interlope şi simbol al neatîrnării faţă de Codul Penal, e neputincioasă în faţa elasticităţii gîturilor noastre. De ce nu merge la noi Revoluţia Franceză? De ce nu putem executa cremenalul în piaţa publică fără să ne trezim apoi cu el, bine-mersi, secretar de stat la Agenţia pentru Politici Sectoriale şi Concentrice (organizaţie imaginară, însă la fel de ocupată ca una reală!). De ce Mitică ăsta al nostru din Regat rămîne domnul Hopa Mitică, indiferent de modificările survenite la centrul lui de greutate? De ce orice şef care taie şi spînzură nu reuşeşte nici măcar să omoare o muscă, d-apoi cultura de întreprindere de stat (OK, planul de afaceri se întîmplă să mai decedeze!). Nu ştiu, dar pentru mine, ca jurnalist, e o uşurare. Nu trebuie să învăţ nici un personaj nou. Nu trebuie să caut prin arhive, să aflu istorii personale, să încerc să ghicesc un caracter ori o intenţie. N-am nevoie, deja ştiu. În 15 ani i-am învăţat pe toţi, iar ei sînt tot acolo, cu capetele bălăngănind din cînd în cînd în mod periculos, însă fără vreun efect fiziologic. Se zice că deosebirea între conversaţie şi sex este că în conversaţie nu poţi mima vorbitul. În chestiunea atît de delicată a sexului cu poporul iară nu e nevoie să mimezi sentimentul ori interesul: poporului îi place şi aşa, mai ciobăneşte. De-aia se întoarce consecvent la iubirea înşelată ori la soţul violent şi alcoolic (ei, da, beţia puterii duce şi ea la afecţiuni ale ficatului naţional!). Aşa e în sud, la popoarele mediteraneene şi marinegrene (adjectiv de producţie proprie, construit pe baza numelui Mării Negre). Vi-l mai aduceţi aminte pe Papandreu? Cine mai ştie cîţi ani a făcut politica asta nu va avea nici o problemă să-l vadă pe Iliescu premier peste un cincinal. Surpriza ar fi să nu. Chiar să şi vrea, clasa politică nu se poate reînnoi. Nu vrea poporul, întrucît şi lui, ca şi mie, îi e mai uşor aşa, cu oameni pe care îi cunoaşte. Nu poţi lansa un deodorant nou fără 5 milioane de euro în publicitate - şi te aştepţi să poţi pune pe piaţă un politician curat, de 30 de ani, cu priză la fete şi click de la Axe, gratis? No way, dude! Ajung imediat şi la actualitate. Dosarele de Secu, scoase lunile acestea, ar trebui, şi-a făcut socoteala Europa morală, să facă ordine în societate şi să elimine reţelele de influenţă bazate tocmai pe informaţii din dosare. Numai că între timp, aceste reţele au fost înlocuite de unele mai bine realizate, mai trainice, cu material provenit tot de la Uniune: bancnotele de suta de euro. Făcute sul, din ele poţi construi cătuşe pentru politicienii prea grăbiţi cu reforma, lanţuri pentru jurnaliştii cu mari probleme de conştiinţă la micul dejun de la Hilton sau scuturi de hîrtie de ziar, în spatele căruia rezişti oricărui asediu de la Procuratură. Şi de fapt, despre ce vorbim cînd vorbim despre asanarea morală? N-a încercat şi Ceauşescu, atunci cînd a asanat bălţile Dunării - ca să regretăm cu toţii cîteva decenii mai tîrziu? Şi dacă după asanarea morală vin alţii şi mai răi? Asta e întrebarea veşnică în Carpaţi. Şi în ea găseşti, tasată, o istorie de sute de ani de mici ticăloşii şi mari deziluzii. Dar eu zic că merită să mai încercăm o dată. Ultima oară, promitem!