Gherila civică

A fost, voluntar sau nu, o mișcare de geniu a grupărilor de cetățeni participante la mitingul din 10 august neasumarea rolului de organizator. Tot ceea ce s-a întîmplat ulterior demonstrației îmi dă motive să cred că mașinăria mediatico-politică din jurul lui Liviu Dragnea ar fi pus violențele, răniții și distrugerile pe seama organizatorilor.

Am fi văzut oameni tîrîți prin birouri de procurori și înfierați la televizor pentru absolut tot ce s-a întîmplat acolo. Singurele asemănări cu ceea ce se întîmplă acum ar fi fost glorificarea indecentă a jandarmilor și ascunderea adevărului cu privire procesul decizional care a dus la nefericita desfășurare de evenimente despre care vorbim astăzi.

Nu am date suficiente pentru a afirma fără rezerve că PSD și-a dorit violență, dar e evident că își dorește cu disperare să stăpînească narațiunea care va rămîne în memoria publică. Pentru că partidul de guvernămînt trece zilele astea prin cea mai gravă criză a ultimilor ani. Da, mai mare decît aceea de la Ordonanța 13, cînd aveam de-a face cu o ticăloșie a gulerelor albe. O ticăloșie perseverentă în intenții și manifestări, dar non-violentă. Acum, enervat, uzat și surescitat, PSD se comportă după definiția aceea mai veche dată de unul dintre membrii săi: ca un grup infracțional organizat. Un grup de domni și doamne cu maxilarele strînse și cu senzația că sînt cu spatele la zid și sînt pregătiți să arunce casa în aer.

PSD e în pragul unei crize de nervi. Ar fi și greu să fie altfel. Cel puțin 350 de plîngeri penale au fost depuse la parchet, iar efectul seismic al stupidității Guvernului român a prins prima pagină a publicațiilor din toată lumea civilizată. La nivel politic se aud cereri pentru eliminarea PSD și ALDE din structurile europene din care își extrag legitimitatea, iar Liviu Dragnea e probabil unul dintre cei mai izolați lideri europeni ai momentului. Nimeni nu vrea să îl vadă, nimeni nu vrea să recunoască că a vorbit vreodată cu el.

Am ajuns aici după un an și jumătate de rezistență civică. Rezistență care, în cele din urmă, începe să capete și forme de organizare politică din ce în ce mai clare.

Insuficient discutată, campania USR pentru modificarea Constituției în sensul introducerii unei interdicții de acces la funcțiile publice pentru persoanele condamnate penal e unul din semnele că majoritatea tăcută pe care se bazează PSD se cam crapă pe ici, pe colo.

Sigur, despre #fărăpenali se pot spune multe lucruri, însă am să mă opresc doar la partea cel mai puțin discutată – coborîrea useriștilor din fantezie.

Partidul era, pînă nu de mult, un amestec de fantasme politice care acopereau aproape tot spectrul și mai deloc teritoriul. Campania de strîngere de semnături a arătat că USR poate funcționa ca organizație politică reală. Reală și enervantă pentru partidele mai vechi care dominau spațiul din afara celor cîteva piețe din marile orașe în care se desfășoară de obicei mitinguri. Dacă aveți liberali prin preajmă, rostiți acronimul USR – grimasa vag-dureroasă care urmează e aproape din reflex. La fel și pentru PSD, dar acolo motivele sînt diferite. Grimasa respectivă apare la aproape orice acronim străin de partid.

Nu se va alege nimic din tema respectivă de campanie. Va fi abandonată sau absorbită în alte programe și proiecții. Ceea ce rămîne totuși în urma ei e un partid. Un partid care a reușit cumva să profite de pe urma frustrărilor unui segment al societății. Știu cazuri de voluntari care s-au alăturat campaniei fără vreun gînd să devină membri USR. Au făcut-o pînă la urmă, pentru că și-au găsit acolo o comunitate de care, fără să știe, aveau nevoie.

Sigur, cunoscînd scurta istorie a USR, ne putem aștepta la cine știe ce tulburare ridicolă care să invalideze toată munca de anul acesta. Aceea e însă altă discuție.

Altă zonă interesantă se coagulează în jurul MRÎ, unde fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, s-a așezat la intersecția dintre activism civic și politic și a dat startul unei campanii care urmărește schimbarea legilor electorale. Rețin dintre toate ideile sale pe aceea care urmărește revenirea la alegerea primarilor din două tururi – un element esențial dacă nu ne dorim ca, în continua­re, localitățile României să fie conduse de indivizi votați exclusiv de familia extinsă și de rețeaua de clienți.

Mai sînt și alte inițiative. Le-aș aminti în treacăt pe cele care vizează reformarea sau măcar reactivarea CNA sau pe cele care luptă atît cît pot (fact checking, reacție rapidă) împotriva știrlor false și a liniilor de comunicare oficiale care adesea folosesc minciuna și omisiunea ca metodă de lucru.

Modul în care actuala coaliție de guvernare înțelege să administreze treburile publice a dus la crearea a zeci de rețele informale de rezistență (aruncați, spre exemplu, o privire pe Reddit în preajma evenimentelor mari), dintre care unele acum fac firescul pas următor formalizîndu-și intrarea în politică.

E, dintr-un punct de vedere, un moment de grație. Gherila civică începe să capete expresie politică și, mai devreme sau mai tîrziu, va avea și putere administrativă. Ce va face cu ea e o discuție pentru altă zi.

Cert este că PSD a reușit cumva să fie important și aici. Era greu de anticipat o ieșire din apatie atît de solidă fără reaua voință militantă a coaliției de guvernare. Ăsta era un obiectiv pe care nu și-l trecuseră în planul de guvernare. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.