Germania în era Trump

Alegerea lui Frank-Walter Steinmeier în funcția de președinte al Germaniei nu a fost o surpriză. Susținut fățiș de cancelara Angela Merkel, candidatul unic al CDU/CSU+SPD a obținut o largă majoritate de voturi în cadrul Adunării Electorale: 923 din 1253. Această alegere reprezintă nu doar o victorie a cancelarei Merkel, ci și o consolidare a Marii Coaliții, un semn în plus al consensului general de la vîrful statului. E drept că, pe de altă parte, alegerea lui Frank-Walter Steinmeier n a fost, cu adevărat, o alegere: mulți comentatori au observat că nici unul dintre contracandidați nu se ridica la nivelul lui Steinmeier. Alexander Hold (centru dreapta), Christoph Butterwegge (extremă stînga) și Albrecht Glaser (populist, extrema dreaptă) nu au reușit nici măcar să propună teme ori direcții de mare interes public în timpul campaniei pentru desemnarea președintelui.

Funcția de președinte, pe care Steinmeier o va ocupa în următorii cinci ani, e mai degrabă simbolică. Președintele nu este ales prin vot direct de cetățeni, ci în cadrul unui for electoral compus, în proporții egale, din membrii Bundestagului și din reprezentanți desemnați de parlamentele landurilor. Mandatul actua­lului președinte Joachim Gauck expiră luna viitoare. Joachim Gauck, fost pastor și activist pentru drepturile omului și fondatorul instituției care cercetează arhivele fostei STASI, a anunțat că se retrage din viața politică la încheierea actualului mandat de președinte. Pentru Frank-Walter Steinmeier va fi o provocare în plus să-i urmeze în funcție lui Joachim Gauck, o personalitate emblematică și un om politic admirat de foarte mulți germani. Dacă Joachim Gauck a ajuns președinte după o carieră prodigioasă în societatea civilă, Frank-Walter Steinmeier are în spate o experiență politică solidă.

A fost șef al cancelariei în timpul lui Gerhard Schröder (1999-2005), apoi ministru de Externe și vicecancelar în primul mandat al Angelei Merkel (2007-2009). O voce puternică în SPD, Steinmeier a candidat în 2009 împotriva Angelei Merkel. A fost, din multe puncte de vedere, o bătălie electorală bizară. Sau, după cum s-a remarcat atunci, a fost mai degrabă un „duet“ electoral decît un duel. După cîștigarea alegerilor de către Angela Merkel, Steinmeier a preluat din nou portofoliul Externelor.

Cariera sa politică recentă nu a fost scutită de momente jenante. În 2013 a fost acuzat de plagiat în teza de doctorat. O comisie a stabilit că aproximativ un sfert din lucrare avea probleme de citare, dar acțiunea de retragere a titlului a fost pînă la urmă sistată pe motiv că suspiciunea de malpraxis nu era întemeiată.

Recent, Frank-Walter Steinmeier s-a pronunțat pentru ridicarea sancțiunilor economice față de Rusia. A fost un moment de disonanță față de opțiunile cancelarei Merkel.

Un om al acțiunii, Steinmeier a intrat rapid în rolul de președinte. De-abia ales în funcție, el a lansat de la tribuna Bundestagului viziunea sa: „Avem nevoie de curaj pentru a apăra ceea ce am cîștigat, libertatea și de­mocrația în Europa unită“. Dacă acest fun­dament este astăzi fragil în alte locuri, a continuat el, „trebuie să l a­părăm și mai viguros“. Iar cetățenii sînt invitați să facă diferența între „fapte și min­ciuni“. Aluzia la America lui Donald Trump e clară, chiar dacă viitorul pre­ședinte al Germaniei nu l-a numit direct în discursul său. Steinmeier nu a fost niciodată un simpatizant al actualului locatar de la Casa Albă. În 2016, pe vremea cînd era încă ministru de Externe, Steinmeier spunea despre candidatul republican că propăvăduiește ura. Nu a fost singura afirmație critică despre Trump. De altfel, în ultimii ani, odată cu descoperirea rețelei de supraveghere NSA prin care se interceptau pînă și convorbirile personale ale cancelarei Angelei Merkel, relațiile dintre Germania și SUA s-au răcit. Alegerea lui Steinmeier în funcția de președinte, deci a unui adversar al lui Donald Trump, marchează o ruptură importantă în politica Germaniei federale, considerată, pînă mai ieri, cel mai puternic aliat al SUA pe continentul european. E puțin probabil că tonul discursurilor sale cu privire la relațiile germano-americane se va potoli odată cu preluarea efectivă a mandatului, la 18 martie. Funcția de președinte al Germaniei e simbolică, șeful statului neavînd prerogative constituționale în coordonarea politicii externe, așa cum au majoritatea șefilor de stat europeni, însă un om politic cu experiența și înzestrarea lui Steinmeier va găsi cu siguranță pîrghiile pentru a interveni în relațiile externe ale țării sale.

Foto: wikimedia commons