George Floyd: un fenomen internaţional într-o lume devenită irespirabilă

10 iunie 2020   PE CE LUME TRĂIM

I can’t breathe. Nu pot respira. Sînt ultimele cuvinte pronunţate de George Floyd înainte de a muri, cuvinte devenite un slogan antisistem şi arborate de mii de manifestanţi în zeci şi zeci de oraşe din lume. Cînd America se revoltă, restul lumii nu poate rămîne pasiv, cu excepţia statelor totalitare unde contestatarii, dacă îi supără pe dictatori, riscă să moară la fel ca George Floyd, cu un genunchi apăsat pe gît.

Valul de indignare pornit din Statele Unite este mai mult decît un protest împotriva rasismului şi a violenţelor poliţieneşti. Dacă n-ar fi fost criza generală provocată de epidemia de coronavirus, moartea lui George Floyd ar fi avut o rezonanţă mai mică. Actul barbar comis de poliţiştii americani intervine însă ca o picătură care varsă paharul: un „pahar” deja plin cu frustrările acumulate în perioada de carantină, cu îngrijorările suscitate de spectrul şomajului, cu nemulţumirile legate de stilul delirant de a conduce al preşedintelui Trump… În reacţia explozivă declanşată de modul cinic în care a fost ucis George Floyd se contopesc zeci şi zeci de ingrediente. De altfel, în comentariile lor, manifestanţii recurg la expresii generale de genul I’m fed up, ceea ce în Franţa devine J’en ai ras le bol, iar în româneşte M-am săturat.

Mai ales tinerii s-au săturat să mai înghită promisiunile oamenilor politici şi să constate incompetenţa lor, s-au săturat să vadă cum state considerate „avansate” n-au ştiut să protejeze populaţia împotriva unui nou virus, s-au săturat să vadă cum protecţia mediului înconjurător rămîne literă moartă… Sloganul I can’t breathe înseamnă că mult prea multe lucruri au devenit irespirabile în lumea de azi, rasismul, dar şi globalizarea, inegalităţile, dar şi ruptura dintre elite şi clasele populare, violenţele polţieneşti, dar şi excesele societăţii de consum, precaritatea tot mai accentuată a celor defavorizaţi, dar şi înlănţuirea unor catastrofe de tot felul: naturale, economice, ecologice, sanitare…  

„Fenomenul George Floyd” este şi unul mediatic. Revista franceză Le Point evocă statistici din care rezultă că, în ultimii cinci ani, peste 2.000 de poliţişti americani au fost implicaţi în omucideri şi că doar 41 de proceduri judiciare au fost deschise ca urmare a acestor fapte. Dar cum opinia publică nu a avut imagini în cazul altor oameni morţi în condiţii poate similare cu cele care au provocat moartea lui George Floyd, nu s-a produs nici scînteia declanşatoare de explozie generală.

Trebuie să recunoaştem acest lucru: actualul val de indignare planetar legat de rasism nu este alimentat doar de faptul propriu-zis (de crima comisă de un poliţist alb pe nume Derek Chauvin împotriva unui om de culoare bănuit că ar fi utilizat o bancnotă de 20 de dolari falsă), ci şi de cruzimea imaginilor, de faptul că milioane de oameni au vizionat filmul uciderii lui George Floyd. În mediile de informare se spune deseori că o imagine valorează cît o mie de cuvinte. Ceea ce înseamnă că, de fapt, cuvîntul este de o mie de ori mai „slab”, ca putere emoţională, decît imaginea. O simplă descriere în cuvinte, chiar cu lux de amănunte, a modului în care a fost asfixiat George Floyd nu ar fi avut impactul internaţional al acelui film video turnat în direct de o adolescentă de 17 ani, afro-americană şi ea, pe nume Darnella, în timp ce murea George Floyd. În orînduirea mediatică actuală, emoţia colectivă se hrăneşte din imagine, şi nu din cuvînt… Deşi, dacă analizăm bine cele 8 minute şi 46 de secunde de film, descoperim că George Floyd spune de aproximativ zece ori „Nu pot să respir”, iar Darnella (care se afla în drum spre un supermarket) intervine direct şi îi roagă pe poliţişti să slăbească presiunea…

Printre sloganele arborate de manifestanţi pe toate meridianele globului, inclusiv în ţări europene precum Franţa, unde nu se poate spune că nu funcţionează statut de drept, se numără şi acesta: No justice, no peace. În spatele acestui slogan se află o ameninţare directă, cei care recurg la el avertizează că vor provoca dezordine, chiar haos, atîta vreme cît Justiţia nu va deveni egală pentru toţi. Cum se întîmplă însă deseori cînd apar astfel de drame umane tulburătoare, ele sînt şi instrumentalizate politic de diverşi indivizi iresponsabili, de diverşi extremişti sau apărători ai unor cauze obscure. Este cazul în Franţa, unde cultura contestaţiei a luat forme îngrijorătoare în ultimii doi ani. Cotidianul Le Monde avetizează, în contextul „fenomenului George Floyd”, că unii militanţi împotriva rasismului precum şi a islamofobiei din Franţa sînt tentaţi de un fel de mimetism. Cu orice preţ, ei vor să-l transforme într-un martir al cauzei antirasiste pe un tînăr francez de culoare de 24 de ani, Adama Traoré, mort în urmă cu patru ani într-o secție de poliţie în urma unei arestări.

Situaţia din Franţa nu este însă comparabilă cu cea din Statele Unite, avertizează aproape întreaga clasă politică franceză, într-un fel speriată că, în numele lui George Floyd, s-ar putea produce şi în Franţa explozii sociale şi violenţe de genul celor izbucnite în Statele Unite. Pentru a lupta cît mai eficient împotriva rasismului, cuvîntul rasă a fost scos din Constituţia Franţei în iulie 2018. Parlamentul s-a pronunţat atunci în unanimitate în favoarea acestei decizii cu caracter simbolic şi cu un mesaj clar: noi nu împărţim cetăţenii pe bază de rasă, acest concept nu-şi are locul într-o democraţie şi în Republica Franceză.

Ce bine ar merge lucrurile în lume dacă am putea, prin renunţarea la unele cuvinte, să schimbăm mentalităţile! Personal, dacă mi s-ar cere să scot un cuvînt din vocabular, în speranţa că astfel viaţa pe Pămînt ar deveni mai respirabilă, aş ezita între renunţarea la cuvîntul prostie şi renunţarea la cuvîntul ură.

Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.

Mai multe