Geoana,PRM&co

11 mai 2006   PE CE LUME TRĂIM

"Din alianţa PSD-PRM cîştigă doar purtătorii de idei retrograde, doar oamenii care confundă realitatea cu fantomele trecutului. Fie că se numesc Iliescu, Hrebenciuc, Mitrea sau - el e, de fapt, marele cîştigător - Vadim Tudor. În oricare scenariu posibil, după ce asumarea apropierii dintre cele două partide a fost făcută publică, Mircea Geoană pierde. Pierde, prin ricoşeu, şi grupul de la Cluj, inclusiv pentru opţiunea lui Ioan Rus în această situaţie; disidenţa lui Vasile Dîncu - notabilă, dar nesusţinută de alţi colegi pînă la capăt - nu e suficientă, deşi poziţia acestuia a fost cea mai lucidă dintre toţi membrii PSD. Alinierea disperată a PSD lîngă PRM pune cruce ideii-pansament în numele căreia social-democraţii au cerşit îndurare şi prelungirea investiţiei de atenţie şi încredere în ei: putinţa de a se reforma. Un PSD realmente modern şi - esenţial - social-democrat e o poveste frumoasă, de adormit copiii şi - chiar, ce mai face? - Mitzura. Un mit creat pentru ca batalioanele de social-democraţi să aibă timp să traverseze podul construit din timp spre PRM". (Cristian Pătrăşconiu, Cotidianul, 10 mai) "Ca să-l facă să înghită mai uşor hapul Ťpolului social», tătuca Ilici a nuanţat eticheta cu care l-a băgat pe Geoană în istorie. ŤEu am zis prostănac, nu am zis prost. Un prostănac poate fi un om inteligent care calcă în străchini!» Însă prostănacul calcă în străchini cu o asemenea frenezie că sediul PSD ar trebui mutat la Horezu, ca să fie omul mai aproape de materia primă. S-a declarat adeptul stilului relaxat de a conduce şi a anunţat că va face cu Mitrea şi Năstase o echipă fantastică, a vorbit despre revoluţia binelui şi satanele Coruptiei, dar şi despre decizia aceea nefericită a lui Adrian de a completa nu ştiu ce declaraţie de avere, îl admiră pe Vanghelie, cel care l-a numit ratat şi maimuţoi implementat. Mai nou a dat în doaga populismului, merge cu metroul, se îmbracă în roşu şi mănîncă mici şi bea bere cu poporul în parc şi e convins că Ťsîntem partidul cu oamenii cei mai buni şi mai frumoşi din politica românească!». Cireaşa de pe coliva partidului a anunţat un protocol de colaborare parlamentară între PRM şi PSD, ceea ce i-a făcut pe reformiştii de la Cluj să se ia cu mîinile de cap! A devenit atît de ridicol că pînă şi copiii îl iau peste picior, primindu-l cu imnul PD-ului, ăla cu omul bun şi pomul copt! Şi Geoană este un fruct copt şi răscopt. Este para mălăiaţă a social-democraţiei româneşti!" (N.C. Munteanu, Ziua, 10 mai) (M. V.)

Mai multe