„Gen” și „sex”

O chestiune esențialmente lingvistică a făcut mare vîlvă în ultimele zile, generînd acuzații conspiraționiste și declarații politice ultimative. Modelul noii cărți de identitate, unde în locul familiarei rubrici sex era trecut termenul gen, a născut teribile suspiciuni și reacții violente în rîndul celor care vedeau schimbarea ca pe o deschidere primejdioasă către acceptarea unor identități sexuale ambigue. Din punct de vedere lingvistic, principalul punct de controversă privea  sinonimia sau diferențierea celor doi termeni.

De fapt, ambele cuvinte sînt polisemantice și nu au decît o zonă de suprapunere. Gen are numeroase sensuri, de la cele mai generale și abstracte („fel, tip”) pînă la cele specializate, din biologie (genuri și specii) și lingvistică (genul gramatical). Și cuvîntul sex are mai multe sensuri, chiar dacă, în mod surprinzător, polisemia sa nu este integral vizibilă în dicționarele noastre. În DEX, sex este definit doar ca „1. totalitatea caracteristicilor morfologice și fiziologice care deosebesc animalele și plantele în două categorii distincte, masculi și femele; 2. fiecare dintre cele două categorii de viețuitoare diferențiate după organele genitale; bărbați sau femei, masculi sau femele. Sexul tare (sau viril) = bărbații. Sexul slab (sau frumos) = femeile”. Distanța dintre explicațiile din dicționare și uzul cotidian al limbii se poate observa și în Micul dicționar academic (2010), în care un sens al cuvîntului sex – ,manifestare sexuală” – este precedat de strania precizare „rar”.

Între sensurile specializate ale termenului gen există unul care îl apropie și în același timp îl diferențiază de sex: substantivul gen a căpătat în ultimele decenii, ca traducere a termenului englezesc gender, un sens special, care privilegiază dimensiunea socială, culturală și comportamentală a diferenței biologice. În Cambridge Dictionary online, termenul gender este definit ca „the physical and/or social condition of being male or female”. Engleza a avut la dispoziție doi termeni – sex și gender – care au permis această diferențiere, intens prezentă astăzi în sociologie, în psihologie, în studiile feministe.

Adăugând termenului gen noi utilizări preluate din engleză, româna a introdus prin calc atît diferențierea dintre sex și gen, cît și o echivalență funcțională a celor două cuvinte, sub presiunea traducerilor de formulare, chestionare etc. Am semnalat într-un text din 2007 („Genul din gramatici și cel din dicționare”) acest uz, arătînd că este destul de artificial și derutant pentru vorbitori. Presupuneam atunci că ne-am putea totuși obișnui cu noul uz, prin forța repetării sale în contexte administrative. Cum se vede, obișnuința nu s-a produs (încă), ba chiar i s-au adăugat suspiciuni, indignări și confuzii.

Utilizarea în acte și documente administrative a termenului gen, ca simplu sinonim pentru sex, într-un sens și într-un context precis (ceea ce nu exclude divergența altor sensuri ale celor două cuvinte) este posibilă, dar nu și necesară. Noul termen nu schimbă nimic în mod automat: nu aduce mai multă deschidere către viziunea gradabilă și fluidă a trăsăturilor sexuale și nu se leagă neapărat de viziunea sexului ca opțiune culturală, atît timp cît rămîne într-un cadru strict administrativ, cu opțiuni limitate. Cei care se tem de cuvinte nu înțeleg că acestea își pot schimba oricînd sensurile: dacă se admite o a treia opțiune, neutră sau ambiguă, aceasta poate fi trecută la fel de bine la rubrica sex, nu doar la pe nedrept incriminatul gen. În reglementările din 2019 ale Uniunii Europene asupra cărții de identitate se folosește termenul gender în versiunea engleză, tradus prin genre în franceză, genere în italiană, Geschlecht în germană; traducerea românească folosește ca echivalent cuvîntul sex, ceea ce nu schimbă sensul și precizările documentului.

Oricum, să ne amintim că și termenul sex a fost cîndva o noutate: un împrumut lexical, preluat din franceză în secolul al XIX-lea. În Dicționarul limbii române (DLR), sex apare ca sinonim cu mai vechile neam și soi și este ilustrat printr-un citat din Antropologhia lui Vasici-Ungurean (Buda, 1830): „fealiu sau deschilinarea între bărbat și fămeaie o numim sex” (unde deschilinare înseamnă deosebire). În textele juridice și administrative mai vechi, se folosea frecvent, înainte de introducerea termenului sex, cuvîntul parte: o „tablă statistică” din 1831 arăta că în București existau „30.806 suflete parte bărbătească și 27.988 suflete parte femeiască” (G. Millea, Contribuții la demografia Municipiului București, 1831-1930, 1933).

Pînă una-alta, opțiunea (la care se pare că s-a renunțat) pentru termenul gen în defavoarea lui sex  nu este în sine nici indiciu al vreunei conspirații mondiale, nici îmbucurătoare deschidere spre diversitate și trecere de la viziunea strict biologică la cea culturală. Mult mai simplu și mai banal, tendința de a înlocui sex cu gen este în primul rînd încă un semn al creșterii influenței limbii engleze asupra vocabularului românesc actual.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).