Gazeta Sporturilor a dispărut în varianta ei tipărită. Era ultima producţie de jurnalism sportiv „pe hîrtie” din România. E sfîrşitul lumii sau doar sfîrşitul unei epoci?

La moartea acestui ziar, adică a printului, se plînge cu lacrimi de crocodil sau se rîde cu lacrimi de clovn. Ipocrizia ar trebui să aibă un minister în România. Dacă după cum e turcu-i şi pistolul, la fel e și după cum e cititorul e şi ziarul. Adică nu mai e. Percep un dezinteres cras pentru fotbal, care e vehiculul mare şi tare al media de sport, ca entitate obiectivă. Fotbalul aproape că nu mai există. Există doar un suport pentru înjurături groase, pentru „FCSB nu e Steaua / Ba e Steaua”, pentru aruncat bani publici în gropi fără fund şi fără noimă şi pentru construit portavioane de pariuri nucleare în trena cărora indivizi bezmetici se vaită pe unde apucă, disperaţi că „m-a torpilat Ipswich”. Interesul pentru gestul în sine, pentru ideea de frumos, pentru ochiul limpede, neturmentat de interesul mocirlos al unui interior nedesţelenit, se micşorează constant. Fotbalul e ca Sfîntul Graal, toţi îl caută, dar nimeni nu-l găseşte pentru că nu mai ştie unde să-l caute. Gazeta Sporturilor a meritat să dispară pentru că a încercat să rezolve o cuadratură a cercului: a rezista făcînd pe plac unui public care o suduia copios şi a livra un mesaj jurnalistic. Mi-e teamă că nu s-a prostituat îndeajuns încît să nu poată neica-nimeni să mai meargă la lucru fără să o foşnească cu un strop de salivă în colţul gurii. Poate că nici n-a livrat destule poveşti. Dar cîţi dintre cei care nu citesc mai au chef de poveşti? Poveşti de plastic sînt cîte vrei la un buton sau la un click distanţă. Plus că nu trebuie să le afli pe ale altora, o vezi pe a ta în buclă în Las Fierbinţi. Gazeta a fost ca gazela în această junglă. Hap, hap şi gata! Ce ne trebuie ziar de sport? În fond, nu e nici o dramă, în afară de cele personale ale oamenilor care au luptat pentru cuvîntul vopsit pe hîrtie. E un mers înainte, orice ar fi acel înainte. Presa sportivă nu va dispărea, va mărşălui flancată de 1X2 ca un prizonier de război. Văd o poză. Spania, 1939. Indivizi în uniformă, cu puşti la vedere, însoţesc un grup de oameni în cămăşi albe cu braţele ridicate. Sub poză  scrie: „Militari franchişti şi prizonieri republicani. Putem bănui care a fost soarta celor din urmă”. Vedeţi, nici nu-i nevoie de prea multă imaginaţie. Te uiţi bovin, apeşi pe trăgaci şi bang! La groapa cu noi a istoriei!