Frica de Europa
Nu a fost o idee bună să li se aducă aminte irlandezilor, în timpul campaniei electorale pentru referendumul Tratatului de la Lisabona, cît au avut ei de profitat de pe urma accesului la fondurile structurale europene. Nu se poate aştepta recunoştinţă de la un popor, cînd acest sentiment se manifestă atît de greu la indivizi. Nu a fost o idee bună nici afirmaţia, de după votul "nu" majoritar, că patru milioane şi ceva de irlandezi nu se pot opune voinţei a sute de milioane. Acceptarea în unanimitate a documentelor esenţiale a fost regula Uniunii, garantînd statelor membre posibilitatea de a se opune unor reglementări care le dezavantajează. Tratatul de la Lisabona, respins de Irlanda, conţine unele prevederi constituţionale pentru cetăţenii europeni introduse după ce francezii şi olandezii l-au respins pe cel de la Nisa. Pentru a preîntîmpina şi alte eşecuri ale solidarităţii, ceea ce fusese cît de cît clar formulat a fost înlocuit "cu o junglă de referinţe încrucişate, amendamente, corecturi şi protocoale, foarte dificil de priceput" (Times, 14 iunie). Nu e clar de ce a trebuit să se ţină seama de opoziţia Franţei şi Olandei, iar cea a Irlandei e inacceptabilă. Campania pentru "nu" a pretins că Irlanda va fi obligată să-şi modifice sistemul de impozitare, să permită avorturile, să renunţe la neutralitate şi că îşi va pierde dreptul la veto. Acesta este într-adevăr punctul sensibil al noului tratat: eliminînd posibilitatea ca o singură ţară să blocheze politica Uniunii (cum a făcut recent Grecia în cazul Macedoniei), votul în unanimitate fiind înlocuit cu un vot majoritar, într-adevăr se pot ivi situaţii cînd unele ţări îşi vor vedea propriile interese neglijate sau contrazise. Din sondaje a reieşit că, în Irlanda, alianţa pentru "nu" a reunit clasa muncitoare urbană, pe locuitorii satelor, dreapta catolică şi stînga radicală; chiar prim-ministrul irlandez Brian Cowen a recunoscut că nici el nu a citit tratatul pînă la sfîrşit. Reiese că irlandezii nici nu înţelegeau ce trebuie să voteze, dar nici nu ştiu ce au respins. Dintre cele 27 de ţări, Irlanda a fost singura unde e legiferată necesitatea unui referendum pentru aprobarea Tratatului de la Lisabona. Şi rezultatul consultării populare e întîmpinat cu bucurie dincolo de hotare: preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus, consideră votul irlandez "o victorie a libertăţii şi a raţiunii împotriva planurilor elitiste ale birocraţiei europene". Cehia ezită între legiferarea aprobării tratatului prin vot parlamentar sau prin referendum. Prim-ministrul Marii Britanii, Gordon Brown, este şi el supus unor presiuni puternice pentru a întîrzia ratificarea. Euroscepticii din toată Europa simt că mai au un cuvînt de spus. Cele cîteva sute de mii de irlandezi care au asigurat victoria lui "nu" la referendum nu sînt nişte oameni ciudaţi sau suciţi: în pragul sau în vîltoarea crizei economice, oamenii şi popoarele reacţionează egoist, nu vor să li se pună în cîrcă problemele unor ţări în dezvoltare (unele noi membre, altele pe cale de a deveni): dacă pînă acum Irlanda a beneficiat de fondurile de structurare, i-a venit rîndul să contribuie la ele şi acest adevăr e mult mai uşor de priceput decît textul Tratatului de la Lisabona. Din discuţiile reuniunii de luni a miniştrilor de Externe din ţările UE a reieşit că, deşi rezultatul irlandez nu a fost o surpriză, ceea ce s-ar putea numi Planul B nu există. Supunerea repetată la vot a aceluiaşi text sună a dictat. Perspectiva unei Uniuni cu două viteze, în funcţie de disponibilitatea unor ţări de a accepta prevederi de cooperare mai strînsă sau mai laxă, îndepărtează obiectivul unei Europe puternice, cu o voce distinctă, actor important în competiţia mondială declanşată de Statele Unite, Rusia, China, cu putere de decizie în rezolvarea crizelor care zguduie pacea mondială. Uniunea Europeană va împlini visele întemeietorilor ei, devenind o putere mondială, doar dacă birocraţii de la Bruxelles vor dori să ţină seama de spaimele oamenilor reali. Deocamdată, în logica impusă de campionatul european de fotbal, ziarul Times titra: "După prelungiri, oamenii 1 - eurocraţii 0".