Ferparul ca program politic
Călcată de maşina cu girofar a Puterii, convenţia democrată a decedat din nou la secţia de terapie intensivă cu vorbe. De gardă era dl doctor Ciomu, drept pentru care nici unul dintre autorii crimei nu mai are organul să mărturisească cinstit: da, domâle, io am omorît-o! Ambii se plimbă însă pe hol şi fumează ţeapă de la ţeapă, din rezerva de stat pregătită pentru PSD în Piaţa Victoriei (chiar, mai ţineţi minte promisiunea aia?). Ca şi prima oară, la căpătîiul decedatei, PD vrea să aprindă pios o lumînare portocalie. Şi tot acolo, liberalii se gîndesc să trîntească o troiţă, cu realizările guvernării în loc de icoane. Electoratul stă deocamdată la distanţă, în spatele banderolelor poliţiei pe care scrie citeţ, să vadă şi mama luâ Gheorghe Votantuâ: Atenţie, Politică! Nu treceţi. Pericol de moarte de plictiseală! Pentru că adevărul e că ne-am plictisit. OK, poate nu chiar toţi. Însă dacă îmi permiteţi o mărturisire personală, acum războiul între Apple şi Microsoft îmi pare cu mult mai interesant decît cel dintre Băsescu şi Tăriceanu. Cel puţin dintr-un motiv: în cazul lui Bill Gates şi-al lui Steve Jobs rezultatul luptei e un sistem de operare mai bun, chestie care se vede imediat cînd îl pui pe calculator. În cazul alor noştri, lupta nu poate să ducă decît la o guvernare mai proastă, indiferent cine cîştigă. Din nefericire, treaba asta nu se vede imediat în computerul din burta poporului, aşa că ambii (şi mai ales Băsescu, după cum arată sondajele) au încă cifre de popularitate mai mari decît tăria whiskey-ului cu care trebuie să ne dregem după atîtea talk-show-uri. Din păcate, în orice versiune de alianţă, chiar şi după alegeri, reformiştii vor fi mai slabi, nu mai puternici. Iar dreapta (aia adevărată, care taie taxele şi promovează business-ul) va sta din nou la rînd încă patru ani, să termine Iliescu sau alţi socialişti de împărţit sărăcia în porţii meticulos egale. Bine, unii prind mai multe porţii, dar asta e o altă discuţie, şi zău că devine şi ea plicticoasă. În ziua în care medicul Tăriceanu declara Alianţa moartă clinic şi-i oferea organele la transplant, Boc intra în emisie la talk-show-ul de seară cu o cravată în nuanţe oranj. Culoarea de primăvară-vară recomandată de couturier-ul Băsescu şi vîndută în toate magazinele sub preţul de cost. Pentru că ne-a costat ceva: nervii noştri, SMS-urile cu Bombo, mă duc în Congo, drumul pînă la secţie, speranţele înşelate şi lacrimile de glicerină, care şi ele trebuie plătite la recuziter. Dincolo de asta, ce nu pricep ambii eroi la bustul gol, daţi pe muşchi cu ulei care imită transpiraţia, e că în 2004 n-am votat nici PNL şi nici PD. Am votat Opoziţia. O organizaţie vagă, care răspundea nevoilor noastre (de reprezentare a Binelui) şi nu alor lor (de organizare, activism şi în final cucerire a puterii). Poate, şi-aici e cheia (scuzaţi vorba cederistă) dezamăgirii: noi am votat o abstracţiune, iar ei erau de fapt oameni în carne, oase şi portofele. Şi consilieri, mai ales consilieri, a căror otravă picurată la ureche ar putea fi găsită la autopsia cadavrului bietei alianţe. Dacă cineva ar mai avea timp de analize... Oricum, pentru o înmormîntare şi-un parastas, ambele familii politice îndurerate sînt suspect de vesele. Băse şi Tări se învîrt în conştiinţa publică la fel ca doi taţi la maternitate, aşteptînd ca mama să spună al cui e copilul. Telenovelă, frate! Dar şi ea pe bani: bursele deja se resimt la adierea vîntului socialist, care o să-l trimită pe ăla micuâ la orfelinat, în grija statului. Acum vreo zece ani, Brucan mi-a zis că, în politică, să fii consecvent e adeseori o greşeală tactică. Fireşte că m-am supărat pe el că nu găseşte nimic înălţator în ocupaţia asta. Astăzi îi dau dreptate şi în acelaşi timp socotesc AMR-ul unei alte preziceri: ştiaţi că-n 2009 se termină ăia 20 de ani cît am fost proşti?