Fără semnalizare

Ca român, cînd circuli pe şoselele din ţară, lucrurile sînt destul de simple: fie cunoşti drumul şi atunci ştii unde trebuie să încetineşti sau unde poţi să accelerezi, unde sînt gropile şi unde sînt ascunse radarele etc., fie nu îl cunoşti, dar ai un prieten care îl ştie şi ţi-l explică ("mergi pînă la o staţie de benzină Petrom, faci la dreapta, apoi mai mergi vreo doi kilometri pînă la o casă portocalie, dacă n-or fi vopsit-o altfel, mă rog, mai întrebi tu"). Te uiţi puţin pe hartă, care nu îţi e de mare ajutor pentru chestiunile esenţiale, cum ar fi intrările sau ieşirile din oraşe, şi pleci la drum. Pînă la urmă, te descurci. Situaţia este diferită dacă eşti "cetăţean străin", cum se spune în limbajul administrativ/hotelier/miliţienesc. Am avut ocazia să merg săptămîna trecută prin România cu nişte prieteni din străinătate şi am ascultat cu atenţie observaţiile lor. Perspectiva e interesantă. Etapa I: Bucureşti-Braşov. Posibilele ieşiri din Bucureşti sînt destul de bine indicate. Ştii pe unde poţi ocoli lucrările de la Băneasa. Mergi pînă aproape de Ploieşti şi acolo dai de alte panouri, deoarece se lucrează la şoseaua de centură a Ploieştiului. Dacă ai ghinionul să ai un camion în faţa ta, nu le vezi la timp şi o iei pe centura de vest, cea pe care o ştii de ani de zile. Din cauza "drumului în lucru", ocolirea oraşului durează o oră, faţă de cele 20 de minute cu care erai obişnuit. Drumul e apoi bine indicat pînă la Braşov. Problema apare însă chiar în oraş: de cînd am fost ultima oară, au apărut nişte sensuri unice pe care nu le cunoşteam (de amicii mei, ce să mai vorbesc). Te iei după indicatoarele "centru", dar ele se opresc la un moment dat, cînd eşti la vreo doi kilometri de Piaţa Sfatului, şi te mai aşteaptă cîteva intersecţii. Ajungi pînă la urmă, ghidat de braşoveni. Etapa a II-a: Braşov. Ne trezim dimineaţă auzind la ştiri că un turist occidental a fost omorît de un urs la poalele Tîmpei. Ne ducem în zonă, la 400 de metri de hotelul în care stăteam. La televizor, o ziaristă ne spusese cu multă seriozitate că sînt anunţuri pe stîlpii din Braşov despre pericolul pe care îl reprezintă urşii. Pe aleea de sub Tîmpa, nimic sau aproape. Un singur anunţ, în română, în care ni se sugerează să nu hrănim animalele sălbatice (anunţul datat probabil din anii ’80, după caligrafie şi calitatea vopselei). Prietenii mei sînt nedumeriţi: zona cu alei pare a fi mai mult un parc, nicidecum o pădure unde ai putea fi atacat de urs. Dincolo de faptul că singurul anunţ era doar în română, expresia "nu hrăniţi animalele sălbatice" i-a dus cu gîndul la veveriţe sau căprioare. Ce bine că erau prea obosiţi cu o seară înainte, altfel s-ar fi plimbat pe acolo. Etapa a III-a: Şoseaua Braşov-Sibiu. Candidează cu succes la titlul de cea mai periculoasă şosea din România: 140 de kilometri de lucrări cu poduri şi podeţe în construcţie, asfaltări aproximative, plombe cu smoală ş.a.m.d., într-o logică ionesciano-kafkiană. Se lucrează pe bucăţi de 200-300 de metri, după care urmează 500 de metri de pauză. Sînt zeci de locuri unde se circulă pe un singur sens, aşa că trebuie să aştepţi maşinile din sens opus, înainte de a trece tu. Cînd e vorba de pasaje mai lungi, există cîte un semafor care îţi indică momentul în care poţi trece. La pasajele mai scurte, nu există aşa ceva. Te trezeşti că şoseaua pe care mergi cu 80 la oră e blocată de un zid de pămînt. Tragi de volan şi intri pe contrasens, rugîndu-te să nu vină cineva din faţă. Probabil că există un zeu al şoselei Braşov-Sibiu pentru că n-am auzit de multe accidente grave. Ultima etapă: Sibiu-Sighişoara. Nu e mare lucru de notat la Sibiu la capitolul semnalizări/indicatoare. 2007, anul Capitalei Culturale Europene, e încă aproape şi panourile despre locurile interesante din oraş sînt la locul lor în română, germană, engleză şi franceză. Singura nedumerire a prietenilor mei: biografia lui Brukenthal de la intrarea în muzeul cu acelaşi nume e doar în română şi germană. Cîteva cuvinte în engleză n-ar fi fost de prisos... În Sighişoara, situaţia revine, ca să zic aşa, la normal: imposibil de găsit drumul către cetate, dacă nu îi întrebi pe amabilii locuitori ai oraşului. În plus, aici am petrecut cea mai interesantă seară a voiajului nostru. Cinam la restaurantul hotelului Sighişoara, la intrare fiind scris că sînt acceptate cardurile Visa şi Mastercard. Cînd prietenul meu scoate cardul, chelnerul ne spune că nu acceptă decît "cash". "Dar sîntem în Europa! - exclamă amicul meu, cardurile funcţionează!". Chelnerul se uită condescendent la el, apoi mă priveşte complice şi răspunde cu un zîmbet juvenil-impertinent: "Spuneţi-i domnului că om fi noi în Europa, dar aici sîntem în primul rînd în România!". Just.