Fabulă cu un bancher elveţian

Se spune că, odată, în Elveţia, ţara băncilor serioase şi solide, un bancher a călcat cu stîngul. De fapt, a călcat cu dreapta în conturile unor clienţi şi a produs pagube mari. A furat. Se spune că poliţia a făcut investigaţia de rigoare, l-a prins (cu toate dovezile de rigoare) şi a dat să-l aresteze. Se spune că, aflînd pocinogul, Asociaţia Băncilor Elveţiene a stat de vorbă cu anchetatorii. A făcut o donaţie Asociaţiei Elveţiene a Magistraţilor Amărîţi. Apoi l-a chemat pe hoţ, i-a zis că are să-i dea o veste proastă. Omul s-a pensionat. După cam şase luni, poliţia l-a arestat şi l-a dus la închisoare pentru frauda comisă. Ştirea a ocupat fix trei rînduri la rubrica fapt divers, undeva prin coada ziarelor. Băncile elveţiene au rămas cele mai sigure bănci din lume.

Cam la povestea asta mă tot gîndesc de cînd cu celebrul, faimosul, supraanalizatul caz Năstase. Faptele: un prim-ministru produce bani pentru campania sa electorală, pe căi lăturalnice. Pierde alegerile. Partidul venit la putere îi vrea capul, cariera, numele, casa, contul, condamnarea. Îl vrea lichidat definitiv. Dacă erau un picuţ mai la Est (un pic mai la Est de Ucraina), îl doreau lichidat şi fizic. Vine procesul, urmează termene peste termene, îl condamnă. Doi ani de puşcărie. Poliţiştii vin să-l ridice, el încearcă să se sinucidă. Poliţistul îl opreşte în ultima clipă. Condamnatul ajunge la Urgenţă. Migrenă la nivel naţional. Disconfort. Carele de la ştiri aglomerează Calea Floreasca. Auzim: „Să se respecte legea!“, „La puşcărie cu el!“. Pe toate ecranele numai asta se comentează. În general, pe lîngă subiect. Cuvinte-cheie: Justiţie, Reformă, Macovei, Europa, Puşcărie, Independenţă, Politizare, Înscenare. Cel din urmă a apărut relativ tîrziu. Aflarăm că, de fapt, fostul premier şi-ar fi înscenat sinuciderea, că de fapt nu a fost nimic adevărat. S-a utilizat un ziar din Germania, să fie mai credibil. Parchetul, vigilent ca (mai) întotdeauna, trece la acţiune. Cheamă la audieri şi-l pune sub acuzare pe medicul care l-a consultat pe Năstase, apoi pe cei trei poliţişti care s-au dus să-l ridice. Toţi sînt acuzaţi de favorizarea infractorului. Cum ar veni, l-au ajutat pe Adrian Năstase să îşi amîne drumul la puşcărie. Simultan (alt motiv de migrenă), acelaşi Parchet îl acuză pe fostul premier de tentativă de omucidere. Adică, el nu ar fi vrut să se sinucidă, ci să-i omoare pe politiştii acuzaţi de favorizarea infractorului. Din nou, motiv de tocşou, de dat cu părerea, de dus buhul prin toată lumea largă.

„Caz rar în Europa“, ziceau agenţiile de ştiri. Ele nu se refereau la cazul unui politician corupt, ci la deznodămîntul procesului. Vă închipuiţi, cumva, că schemele paralegale de finanţare a campaniilor electorale au fost inventate de Adrian Năstase? Pe undeva prin Germania, trăieşte (aproape) neştiut de nimeni un domn, Helmuth Kohl. Pentru o manevră similară cu a lui Năstase, a fost exmatriculat din viaţa publică a nemţilor. Nu a fost invitat nici măcar la festivităţile prilejuite de cele două decenii de la reunificarea Germaniei. Nu uitaţi, domnul Kohl a fost artizanul istoricei şi nesperatei Uniri dintre RDG şi RFG. Merita să facă închisoare pentru finanţarea ilegală a partidului său? Dacă o întrebaţi pe doamna Macovei, răspunsul este lesne de bănuit. Mă tem însă că viaţa, democraţia şi mecanismele sociale sînt ceva mai sofisticate decît le poate percepe intransigenta doamnă Macovei. Pînă la urmă, nemţii (meticuloşi şi obsedaţi de lege cum îi ştim) au făcut un compromis. Kohl nu a ajuns la închisoare pentru că serviciile pe care le-a adus ţării sale au fost considerate a fi un pic mai mari decît deranjul produs unor oameni de afaceri. Cazuri similare puteţi găsi şi în Franţa (campania pentru primăria Parisului, Chirac în prim-plan) sau Anglia (finanţări semilegale pentru Tony Blair, prin ministrul său al industriei şi comerţului).

E drept, bancherul elveţian şi-a dat seama că a fost prins cu mîţa-n sac şi a căutat o soluţie cît mai elegantă. La noi, aşa ceva nu a fost posibil. Oare pentru că sîntem o ţară aflată ceva mai la Vest decît Ucraina lui Timoşenko, dar mult mai la Est faţă de Germania lui Kohl?

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.