Extremismul slovac, o lecţie pentru „realismul românesc“

Ar fi trebuit să fim mai atenţi faţă de ceea ce se întîmplă în Slovacia. Alegerile desfăşurate sîmbătă, 5 martie, au adus pentru prima dată în Parlament formaţiunea de extremă dreaptă Partidul Popular „Slovacia Noastră“ (LSNS), condusă de Marian Kot­leba. Extrema dreaptă a reușit să obțină 8,04% din voturi şi va deține 14 dintre cele 150 de mandate din legislativul de la Bratislava.

Un lucru e clar, Marian Kotleba, liderul de 39 de ani al LSNS, cu mare priză în rîndul tinerilor, nu glumeşte. Şi nici nu se împiedică în nuanţe. Într-o intervenţie televizată, imediat după anunţarea rezultatelor, el şi-a reafirmat hotărîrea de a scoate Slovacia din „alianţa penală a NATO“ şi de a organiza un referendum pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

Evident, cazul Slovaciei nu e singular în Europa, unde tot mai multe formaţiuni extremiste reuşesc să treacă pragul parlamentelor naţionale. Pînă şi Germania, care pînă acum părea ferită de un asemenea flagel, ar putea fi afectată, după ce a dat piept atît de dur cu criza migraţiei. Oricum, şansele de intrare a extremiştilor slovaci în Guvern sînt practic nule, chit că premierul în funcţie, Robert Fico, va trebui acum să realizeze o coaliţie, după ce partidul său a cîştigat, fără însă a beneficia şi de majoritate.

Dar analiştii de la Bratislava pun ascensiunea extremei pe seama exploatării fricii faţă de migranți, la care a recurs însuşi social-democratul Robert Fico. Pentru analistul Samuel Abraham, citat de Courrier International, liderul partidului „Slovacia Noastră“, Marian Kotleba, „este un neo-nazist“ care a beneficiat de „retorica naționalistă“ a lui Fico. „Sprijinul în creștere pentru el nu mă surprinde. Orice ţară are între 10 și 12% extremişti și Slovacia nu este o excepție“, spune analistul. „Robert Fico a dus un joc foarte periculos“, declară, tot în Courrier International, analistul politic Abel Ravasz. „El a exagerat cu ameninţarea migraţiei. Acest lucru a creat un efect de sinergie, care a propulsat extrema dreaptă în Parlament.“

Sigur, Slovacia nu a văzut pînă acum picior de migrant, dar asta nu l-a împiedicat pe Fico să facă din această problemă un cal de bătaie. Poate şi pentru a şi plăti poliţele faţă de preşedintele Andrej Kiska, un liberal proeuropean, în faţa căruia a pierdut, oarecum surprinzător, alegerile prezidenţiale din 2014.

Vi se pare că seamănă puţin cu România?

Ei bine, încă din anii 1990, Slovacia şi România aveau în comun acest soi ciudat de stîngă tradiţionalistă, care reuşise să îmbine populismul şi naţionalismul. Ion Iliescu, aliat la vremea aceea cu Corneliu Vadim Tudor, cu Gheorghe Funar şi cu Ilie Verdeţ în celebrul „patrulater roşu“, îşi avea la Bratislava un corespondent în Vladimir Meciar şi – lăsînd la o parte crimele de război – cei doi nu erau departe, în retorica lor, de Slobodan Miloşevici, un alt exponent al stîngii naţionaliste. Adăugaţi apoi alte două elemente comune: prezenţa pe teritoriul slovac a minorităţilor romă şi maghiară, uşor de exploatat de liderii extremişti.

N-ar trebui să ne lase indiferenţi faptul că, în România, un lider al Partidului Naţional Liberal, Cătălin Predoiu, pe care formaţiunea sa vrea să-l numească premier după alegerile din noiembrie, îi face curte fostului preşedinte Traian Băsescu, ale cărui derapaje din ultimul timp, inclusiv în problema refugiaţilor, sînt îngrijorătoare. Desigur, PNL vrea cu tot dinadinsul să-şi maximizeze şansele la Primăria Capitalei, unde are o problemă cu dispersarea votului pe partea dreaptă, în condiţiile unei oferte compacte de stînga, din partea PSD. Acest argument nu este deloc de neglijat în actualul context. Dar oare cît din bagajul antisistem cu care fostul preşedinte s-a încărcat în ultimul timp ar fi preluat, cu această ocazie, de PNL?

Partidele de centru pot uşor să cadă predă tentaţiei de a împrumuta din retorica antisistem, cu gîndul că aşa vor atrage din voturile extremiştilor. Cum o arată experienţa Slovaciei şi nu numai, mulţi alegători, fie dintre cei mai tineri, fie dintre cei mai vîrstnici, vor alege „originalul“, nu „copia“. Ei vor crede că abordarea extremei este confirmată de discursul „centrului“. Dar tot nu vor avea încredere în „centru“ că va şi face ceea ce spune. Şi vor alege „extrema“.

Aşa că nu este exclus ca, data viitoare, premierul Dacian Cioloş să nu-şi mai poată păstra calmul (aşa cum a reuşit recent la Cluj) în faţa vreunui individ cu idei puţine, dar fixe, alimentate de discursul politicienilor dornici de a răzbi cu orice preţ. Şi, privind la exemplul slovac, să nu ne mirăm.

Ovidiu Nahoi este realizator de programe la RFI România și TVR.