Explicații de vară

L-am văzut deunăzi, pe coridoarele Universității, pe colegul meu Smărăndel Ricojeu, profesor la Limbă Engleză Contemporană, cu o geantă voluminoasă în mînă. Mergea abătut, așa încît a trebuit să-l strig ca să mă vadă. „Scuză-mă pentru neatenție!”, a început el cu glas apatic. „Nu prea mai știu ce e cu mine... Urăsc de cînd exist sesiunea de examene din vară. Acum ești asaltat, din toate direcțiile, de cei care își amintesc, în sfîrșit, că sînt și studenți. Nu s-ar putea să mă mai ascultați, dom’ profesor? Cînd mai găsiți un interval pentru reexaminare? Cu tristețe vă spun, dom’ profesor, a murit bunica, ne-a ars casa, iar tata și-a pierdut slujba. Am nevoie de notă de trecere la examen ca de aer... Și așa mai departe! Cunoști tu însuți discursurile. Într-un anumit sens, cu partea aceasta a verii m-am acomodat după atîtea decenii de predare. Altceva însă mi-a scos peri albi în ultimii zece ani. Explicația. Dom’ profesor, nu înțeleg de ce am luat 6 la examen. Consider că am făcut tot. Poate că e o imensă eroare. Vreți să verificați?... Și asta încă ar fi varianta soft! Dar mă mai confrunt și cu explicațiile-reproș care, pur și simplu, au darul să mă scoată din minți. 4 la Limbă Engleză Contemporană? Păi. dom’ profesor, eu vorbesc, de mic, o engleză autentică. O știu de la formații celebre de rock. Cum să iau 4? Sau: Dom’ profesor, nu sînt de acord cu ievaluarea lucrării mele cu 5. Doresc decît reexaminare obligator. Doresc decît contestație și super-comisie. Scuzați ajadar deranj ulterior! Cu sinceritate, Sparanbușc Clamidă, studențul Angleză B. Nu demult, o domnișoară m-a căutat, transfigurată, prin facultate și, cînd a dat de mine, a început să turuie ca o moară stricată. Dom’ profesor, a fost, este și va fi imposibil să iau 3. Dumneavoastră nu dețineți informația, însă vă spun aici că eu posed engleza la perfecție. Prin pronie divină… Da, da, să nu vă mirați! Mi s-a întîmplat în liceu, cînd, însetată într-o dimineață, am băut soluție de acid boric, crezînd că e lăptic de căpriță adus de mămuța de la stînă. De atunci vorbesc în limbi, iar engleza e prima dintre ele. Punîndu-mi 3, îl veți mînia pe bunul Dumnezeu…”

Smărăndel s-a oprit o clipă, privind pierdut în jur, apoi a continuat: „Cu furnizarea de explicații acestor personaje inefabile nu am reușit niciodată să mă obișnuiesc. M-au adus la exasperare. Am avut ieșiri bizare, pe care azi le regret, dar care, judecate retrospectiv, erau inevitabile. Lui Sparanbușc Clamidă, de pildă, răspunzîndu-i la e-mail, i-am scris că eu discut decît cu prostani, el fiind prea dăștept pentru un decalog. Nici super-comisia nu l-ar fi ajutat prea mult, întrucît el era decît un superstar. M-am dat și în spectacol, făcîndu-mi, ostentativ, coifuri din lucrările celor care solicitau explicații. În fața domnișoarei care vorbea în limbi am cotcodăcit grotesc, spre totala ei mirare. I-am comunicat ulterior că, din moment ce nu m-a înțeles, în mod evident, nu vorbea în limbi și, implicit, nu știa nici engleza. A intrat în istericale, desigur, și, actualmente, nu mai vorbește deloc, este catatonică. M-am decompensat și am fost sancționat, pe linie administrativă, în repetate rînduri. Am ajuns în pragul desfacerii contractului de muncă. De aceea, am jurat că anul acesta nu mă voi mai expune. Am decis să le dau tuturor 10 pe linie! Astfel, mi-am spus, voi fi scutit de presiuni, incidente și mai ales – oh, Doamne! – explicații. Am dat examenul cu o săptămînă în urmă și m-am ținut cu strășnicie de cuvînt – 10 fără excepție! Ce să vezi însă, prietene? La cîteva ore după ce și-au aflat notele, dragii mei discipoli mîncători de ficați mi-au umplut contul cu e-mail-uri lungi și elaborate. Ai ghicit, doreau explicații. Dom’ profesor, cum se face că am luat o notă așa de onorabilă, știind că nivelul meu de ingleză ar fi pe la 9? 9 cu plus, e adevărat, dar… Dom’ profesor, înțeleg că am făcut excelent și nu mă surprinde, însă aș vrea să-mi clarificați ce aș fi putut greși, dacă totuși greșeam? Dom’ profesor, ziceți-mi care au fost punctele slabe ale lucrării mele, pentru ca, în viitor, să fac mai bine și să iau o notă și mai mare. Dom’ profesor, acum, că știți valoarea mea, comunicați-mi ce trebuie să fac pentru a vă deveni coleg, pentru a primi, dacă mă înțelegeți, un job la Universitate.”

„…Dom’ profesor, zecele ăsta clar dă lucrurile pe față, în puii mei. Vedeți și dumneavoastră unde mă aflu ca pregătire, în pana mea. Pot să vă declar deschis deci că nu sînt de acord cu majoritatea ideilor din cursul dumneavoastră… Dom’ profesor… Dom’ profesor…” Subit, Ricojeu țipa cu voce stranie, uitîndu-se, speriat, după niște umbre de pe pereți. S-a potolit cu greu. A scos din geantă o sticlă de plastic uriașă, de doi litri și jumătate, plină cu un lichid albicios. A sorbit din ea cu nesaț. „Ce bei?”, l-am întrebat. „Oficial”, a răspuns absent, „lăptic de căpriță de la stîna lu’ mămuța. Neoficial, soluție de acid boric. Pînă la prînz o dau gata!”

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Filozofia lucrurilor mici, Editura Junimea, 2020.