Există viaţă şi în Kosovo

30 iulie 2014   PE CE LUME TRĂIM

În ciudata noastră geografie mentală, Vestul Europei se află undeva mai aproape decît Balcanii. Paris, Berlin, Bruxelles sînt locuri aproape. Balcanii de Vest, spaţiul ex-iugoslav, sînt parcă într-o altă lume.

Mă gîndesc la asta în timp ce aştept îmbarcarea pentru vizita de trei zile în Kosovo. În realitate, din locul în care mă aflu sînt doar 600 de kilometri pînă la Priştina, dar mă pregătesc pentru o călătorie grea. În această perioadă, puţinele avioane care aterizează pe noul aeroport de la Priştina sînt ticsite cu kosovari emigranţi, veniţi acasă în vacanţă. Cu atît mai mult cu cît voi prinde şi finalul Ramadanului. Aşa că grupul nostru, din care fac parte oameni de afaceri şi membri ai unor think-thank-uri de politică externă, în cadrul unei deplasări de documentare, iniţiate de organizaţia Global Focus, va zbura pînă la Roma, de acolo înapoi pînă la Skopje şi, de acolo, vom merge cu un microbuz, pînă la Priştina, preţ de o oră şi ceva, pe drum de munte.  

Această rută complicată ne spune multe despre cîte legături mai există azi între noi şi statele din fosta Iugoslavie. Numărul curselor aeriene directe este un indicator pentru legăturile interpersonale, dar mai ales de business. Dintre capitalele statelor din fosta Iugoslavie, doar Belgradul are cursă directă cu Bucureştiul. În timp ce aşteptam îmbarcarea pentru Roma, de la o poartă alăturată se pregătea pentru decolare o cursă directă spre Doha, Qatar. Iarăşi, o foarte curioasă geografie.  

Pornim din Skopje spre Priştina în toiul nopţii. Trecem de şoseaua de centură, o autostradă în toată regula, luminată şi întreţinută perfect, şi apucăm apoi pe şoseaua naţională spre Priştina. Un drum decent întreţinut şi destul de circulat pentru ora tîrzie la care îl străbatem. Şoferul conduce în stil balcanic, preferă să depăşească pe linia continuă, în curbe fără vizibilitate. Pentru mai multă adrenalină, afară începe să toarne cu găleata.  

E trecut bine de miezul nopţii cînd ajungem la frontiera dintre Macedonia şi Kosovo. Poliţistul kosovar e vesel şi vorbeşte germana foarte bine – a locuit mulţi ani în Germania, ne spune fără să-şi ascundă mîndria. Din vraful de paşapoarte, alege la întîmplare două nume. Le strigă, i se răspunde. „În bagaje aveţi doar lucruri personale, nu-i aşa?“ se asigură el. Şi ne urează drum bun. Trecem pe lîngă două barăci cu pretenţie de Duty Free, deschise nonstop, şi şoferul nostru accelerează iarăşi. 

Suburbiile Priştinei înseamnă un şir lung de hale comerciale, aşezate în dezordine – mobilă, electrice, automobile, piese auto, haine, perdele şi multe altele. Îmi amintesc de Bucureştii sfîrşitului anilor ’90, înainte ca marii retaileri să descindă în România. Mari retaileri care se lasă încă aşteptaţi în Kosovo. Cu o populaţie de două milioane de locuitori (capitala Priştina are 250.000) şi cu o imagine de care încă nu se poate desprinde cuvîntul „instabilitate“, mica republică din Balcani nu este deocamdată o ţintă pentru marile reţele comerciale globale.  

Dimineaţa, la o cafea în salonul luxosului hotel Swiss Diamond Priştina, şeful agenţiei pentru investiţii străine din Kosovo, Valdrin Luka, debordează de optimism. „De la război încoace, avem o creştere medie anuală de 3,9%. În doi ani, am urcat 40 de locuri în clasamentul global Doing Business. Din acest punct de vedere, sîntem cel mai dinamic stat din lume. Potrivit datelor noastre, în 99% din cazuri, impresiile celor care ne vizitează sînt mai bune decît percepţia iniţială“, ne spune responsabilul kosovar.  

În clasamentul Doing Business al Băncii Mondiale, ediţia 2013, Kosovo se găseşte pe locul 86, cu 13 locuri în urma României, dar înaintea Croaţiei, Albaniei sau Serbiei. Cum era de aşteptat, şi Kosovo s-a prins în jocul regional al avantajelor fiscale oferite investitorilor: impozit pe profit de 10%, libertate totală în repatrierea profiturilor, impozit pe venit progresiv între 0 şi 10%, CAS de cinci procente plătit de angajator şi tot 5% plătit de angajat. În plus, legea garantează că, în cazul luării unei decizii fiscale în dezavantajul investitorilor deja existenţi, aceştia pot funcţiona cinci ani, după vechile reglementări. Nu se plătesc asigurări de sănătate, statul subvenţionează direct sistemul – un sistem care, potrivit datelor existente, este subdimensionat, generează mari nemulţumiri în rîndul cetăţenilor şi este puternic marcat de corupţie.

Un acord cu Bruxelles-ul permite micului stat să exporte liber în Uniune, putînd însă să-şi protejeze piaţa internă în faţa importurilor din Europa. Un acord de liber schimb a fost încheiat cu Turcia şi se aşteaptă ratificarea de către Parlamentul de la Ankara. Toate acestea fac ca viaţa să fie mai ieftină în Kosovo, comparativ cu România, cu excepţia produselor de import, care sînt chiar mai scumpe decît la noi. Un litru de benzină costă 1,2 euro. Un meniu festiv de Ramadan, la unul dintre restaurantele de pe artera principală din Priştina – între 6 şi 10 euro. Una peste alta, salariul mediu este de 300 de euro – asta pentru norocoşii care au un salariu. Şomajul este uriaş, depăşeşte 40%. Kosovo are cea mai tînără populaţie din Europa, cu o vîrstă medie de 27 de ani.

După discuţia despre afaceri, cobor din hotel pe bulevardul Maica Tereza, principala arteră pietonală din centrul capitalei, un spaţiu animat fie zi, fie noapte. Sîntem în Ramadan, dar terasele cafenelelor şi ale restaurantelor nu duc lipsă de clienţi. Doar minaretele, care înţeapă cerul, amintesc că mă aflu, totuşi, într-o ţară cu religie predominant musulmană.  

Luăm prînzul la una dintre nenumăratele terase din zona centrală a oraşului. Antreuri pe bază de legume proaspete, legume coapte şi brînză, apoi grătarul tipic balcanic. Încercăm şi cîte un rachiu local. Excelent, mai ales cel de gutui.  

Seara aveam să zăbovim pînă tîrziu într-un club, la cîteva străzi distanţă de hotel. Tineri, animaţie, ca în orice astfel de loc din Europa. E trecut de 1 noaptea cînd plecăm la culcare. Străzile sînt luminate şi pline de oameni. Nici un sentiment de nesiguranţă. Încă nu a fost multă lume astă-seară, pentru că e marţi. Dar mîine va fi altceva – ne asigură gazdele noastre. De ce mîine? Fiindcă e miercuri, mijlocul săptămînii, ni se răspunde cît se poate de firesc.

Ieşim a doua zi spre graniţa de nord-vest. Ne abatem din noua autostradă spre Tirana, pe o şosea naţională unde porţiunile foarte bune alternează cu unele sectoare în lucru. Mergem spre Peje, fieful grupului de firme Devolli, controlat de familia cu acelaşi nume, una dintre cele mai puternice din Kosovo.  

În doi-trei ani, se speră, în locul acestei şosele cu o bandă pe sens va apărea un drum expres. E o parte a freneziei kosovare în materie de drumuri şi autostrăzi. S-a construit deja o autostradă între Priştina şi Tirana (de către americanii de la Bechtel...). Foarte curînd va apărea o autostradă care va lega capitala Priştina de autostrada care trece prin oraşele Skopje, Niş şi Belgrad. Trei ore pînă la marele port Salonic... Sîntem asiguraţi că, dacă ne întoarcem peste trei ani tot prin Skopje, vom ajunge de acolo la Priştina pe autostradă, în locul drumului de munte pe care am mers acum.  

Se poate circula însă rezonabil, şi pe actualul drum spre Peje. Ajungem la sediul companiei, care se ocupă de multe lucruri în Kosovo: cafea, construcţii, mobilă, bere, băuturi nealcoolice. Pieţele de export sînt cele locale: Bosnia, Albania, Macedonia. Proprietarii păstrează cu mîndrie, în curte, baraca de la care a pornit bătrînul Devolli, în 1989. 

Trecem apoi pe la piviniţele Stone Castell, una dintre cele mai întinse podgorii din fosta Iugoslavie. A fost privatizată în 2006 şi aparţine familiei Gecaj. Dar personajul principal aici este maestrul vinificator, domnul Spahi, un bătrînel mărunţel, nu cred să aibă mai mult de un metru şi jumătate. Chiar în pivniţă – o fotografie cu Bill Clinton. Alături de Maica Tereza, el este una dintre emblemele publice ale tînărului stat kosovar. Preşedintele care în 1999 a realizat coaliţia internaţională care a intervenit în Kosovo, punînd capăt ofensivei sîrbeşti, este considerat aici un adevărat erou. Are o statuie în Priştina şi un bulevard îi poartă numele. Iar steagurile americane sînt peste tot.

Pentru kosovarii cu care am vorbit, prezenţa României în acea coaliţie, în timpul preşedintelui Constantinescu, pare să cîntărească mai greu decît nerecunoaşterea independenţei, declarată în 2008. De altfel, poziţia României nu este un impediment în dezvoltarea afacerilor. Guvernul român recunoaşte paşapoartele kosovare din 2013. Deşi susţine că recunoaşte aceste documente doar pentru dovedirea identităţii, MAE admite, totuşi, că autorităţile române pot recunoaşte anumite efecte juridice ale actelor, inclusiv asigurarea dreptului la circulaţie.

Steagul american flutură, alături de cel albanez şi de cel kosovar, şi în faţa fabricii de îmbuteliere a apelor minerale Dea. Am ajuns greu pînă aici, pe un drum de pămînt. Şi totuşi, aceasta este marca de apă cu care sînt aprovizionaţi militarii americani staţionaţi în Europa de Est; şi cei aflaţi în România – ne asigură gazdele. Această fabrică modernă, situată într-un loc atît de greu accesibil, este, pînă la urmă, ceva tipic pentru această regiune.  

„Dacă vrei stabilitate, mergi în Elveţia. Dacă vrei să cîştigi, vii în Balcani“, rezumă Arian Zeka, director executiv al AmCham Kosovo. 

Am abordat, bineînţeles, şi subiectul sensibil al corupţiei. Potrivit raportului Comisiei Europene din toamna lui 2013, corupţia şi grupările criminale continuă să fie provocări majore pentru Kosovo. De aceea, Comisia a cerut autorităţilor de la Priştina să aplice un set de reforme. „Corupţia nu e ceva nou în Kosovo şi problema nu e uşor de rezolvat, dar facem mereu presiuni pe lîngă guvern“, spune preşedintele executiv al AmCham. Totuşi, el precizează că lucrurile se află pe drumul cel bun, datorită puternicei implicări a organismelor europene.  

Într-adevăr, UE este prezentă în Kosovo, de la declararea independenţei, prin structura EULEX, corp de experţi din domeniul juridic, poliţienesc şi vamal ce asigură primatul legii şi statul de drept. Potrivit lui Arian Zeka, percepţia despre corupţie este mai mare decît realitatea, iar 70% din achiziţiile publice sînt, totuşi, din Uniunea Europeană. Şi, oricum, spune el, nu există exemple concrete de corupţie instituţională.  

Părăsim Kosovo de pe noul aeroport de la Priştina şi de data aceasta vom zbura pe o rută mai simplă, prin Viena. Privind în urmă, la un calcul sumar, mă încadrez şi eu între cei care pleacă din Kosovo cu o impresie mai bună decît percepţia iniţială.  

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.

Mai multe