Exhibiţionism fiscal!

Q este vădit iritat. Meniul are vreo 120 de pagini, din care doar şase sînt dedicate scopului firesc, adică listei de mîncăruri şi băuturi. Îi zic: vezi că vinul e pe la pagina 26. El era din partea locului, era competent să comande. Ce era în restul volumului numit meniu? Literatură! Da, dar literatură subţirică: oarece amintiri din călătorii exotice, ceva interviuri cu bucătari celebri în Belgia şi cîteva pagini despre conace renovate. Genul de scriitură de prin revistele pe care le găseşti în avioane. Care era rostul unei asemenea opere într-un restaurant? Q nu avea habar! Te duci la un anumit restaurant pentru a-i căuta deliciile culinare sau atmosfera propice conversaţiei. Nu neapărat pentru a citi panseurile unor scriitori relativ mediocri despre varii fenomene globale.

Q este unul dintre cei mai interesanţi jurnalişti pe care îi cunosc. Are peste 60 de ani şi a trecut prin multe, multe evenimente, pe care le-a povestit, cu talent, cititorilor: războaie de prin Africa, rebeliuni ale tineretului european, diverse şedinţe încordate de prin instituţiile europene. Pe măsură ce conversam, îmi tot aducea aminte de personajul principal din Good Night, and Good Luck (nu voi sta să traduc titlul, este un film formidabil pentru noi, ăştia din televiziune). Este unul dintre ziariştii ăia din anii ’70, ’80 şi ’90. Din ăla serios, cu multă cultură generală, umor, principii. Unul dintre ăia pe care îi găseşti din ce în ce mai rar... De-aia, orice conversaţie cu Q este, pentru mine, o plăcere fantastică. Mă încarcă de energie. Mai uit de Gâdea sau Diaconescu.

Brusc, mă trece gîndul cel rău şi (pînă să vină mîncarea) îl întreb ce mama naibii se întîmplă în Franţa cu declaraţiile alea de avere? Îi zic că sînt siderat. Că nu pricep de unde atîta zbatere şi dezbatere pe tema transparenţei veniturilor... Ce e aşa greu de înţeles? Eşti ministru sau deputat, plătit numai din bani publici? Dai socoteală! Ţi s-a triplat averea cît timp trăiai doar din salariul de bugetar? Trebuie să dai explicaţii! E firesc. Îi spun că pînă şi eu, umil redactor-şef la o televiziune publică, am fost nevoit să dau, de două ori pe an, declaraţie de avere.

Se uită (prin) la mine de parcă m-ar vedea pentru prima oară. „De ce să dau o declaraţie de avere? Este calea cea mai sigură spre mediocritate! Spre exhibiţionism fiscal! Spre linşarea oamenilor bogaţi!“ Este rîndul meu să mă blochez. „Păi, cum? Nu ne-aţi pisat voi, ani la rînd, să facem proceduri transparente privind declararea averilor, verificarea lor şi înfiinţarea de agenţii speciale, dedicate numai verificării? Sînteţi mai presus de regulile pe care tot voi le predicaţi? Ori vă credeţi politicienii mai cinstiţi decît ai noştri?“ Rămîne fără replică. Oricum, nu îşi apără politicienii. Ar fi fost culmea, la cîtă experienţă jurnalistică are.

„Nu pricep de ce mi-aş face publică averea. Să le dau apă la moară invidioşilor, hoţilor de cartier şi populiştilor? Noi vrem să avem politicieni bogaţi. Industriaşi, patroni, nu terchea-berchea veniţi în politică după căpătuială.“ Rămîn pe gînduri. Cam aşa îmi argumenta şi Dinu Patriciu contra epurării „politică sau afaceri“, petrecută acum mai mulţi ani, în România. Aceleaşi argumente le avea şi el.

Toată discuţia pornise de la recentele evenimente din Franţa. După ce l-au dibuit pe Jérôme Cahuzac (socialist, ministru al bugetului) că ascundea 600.000 de euro în Elveţia, la adăpost de impozite, francezii au luat foc! Preşedintele Hollande i-a somat chiar pe membrii Cabinetului să îşi declare, voluntar, averile! Nemaiauzit! Incredibil! Aiuritor! Clasa politică din Hexagon a explodat! Dezbateri non-stop pe televiziuni! Cum adică? Asta se cheamă exhibiţionism fiscal! Scandalos! „Pompidou şi d’Estaing au fost oameni bogaţi. Nu putem să admitem orice fripturist în clasa politică. Eliminarea oamenilor de afaceri ar fi jenantă!“ Cam asta se aude azi, în Franţa, istoric devenită ţara-model a României.

L-am liniştit pe Q. În cazul în care nu vor şti cum să procedeze, avem a le oferi consultanţă. Din plin. Avem şi ziarişti, şi instituţii gata să le ofere din preaplinul experienţei. Apoi, îi vom invita să intre şi ei în MCV. Aşa, de-o glumă!

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.