Evaluarea evaluării
În momentul cînd tu, autoritate (politică sau tehnică), ai ceva de făcut (o lege, un normativ, o reformă, un sistem de subvenţii, o schimbare de taxe), pleci de la premisa că acum e rău, că trebuie să repari sau să îmbunătăţeşti ceva (cum ar fi, de exemplu, nivelul de trai) şi te gîndeşti cum să faci să fie mai bine. Te gîndeşti ce te gîndeşti, apoi pui pe hîrtie planul. Chemi cîţiva colegi de partid mai apropiaţi şi îi consulţi. Ei îşi spun opinia, apoi tu mai modifici pe ici, pe colo (prin părţile neesenţiale politic) şi lansezi planul. Pe baza lui, apar ulterior cheltuieli publice menite a afecta bunăstarea generală. Avînd în vedere că nu există tratamente-minune care să facă numai bine, fără efecte secundare nasoale pentru unii sau alţii dintre cetăţeni, e bine ca, înainte de marea lansare a planului, să se facă un studiu de impact. Adică, să se consulte un grup de experţi. Ei vor încerca să stabilească cine vor fi fericiţii şi dezamăgiţii. În funcţie de cum arată previziunea, se merge mai departe cu dezvoltarea Ideii au ba. În cazul în care alesul (poporului) decide să dea drumul planului spre popor şi ideea se aplică, evaluarea devine obligatorie. Cum s-ar zice: stabilim încă de la început ca, după o anumită perioadă, să măsurăm dacă efectele cele bune se simt sau nu. Au apărut toate sau doar cîteva? Cei păgubiţi sînt mai mulţi sau mai puţini decît anticipasem? În general, pagubele sînt mai mici decît beneficiile, sau nu? Continuăm ca atare, îmbunătăţim pe ici, pe colo, sau ne oprim? Ştiu, sună ca în manualul „tînărului fan Kaizen“: obiectiv – idee – plan – aplicare – evaluare. Apoi, un alt obiectiv, în funcţie de rezultatele evaluării, şi o luăm de la capăt. În principiu, orice proces de decizie (al unei corporaţii, al unei primării sau al unui guvern) trebuie s-o ţină pe cărarea asta.
Cum ar fi, de exemplu, TVA mai mic la pîine. Problema: evaziunea fiscală mare în sectorul panificaţiei. Propunerea: scădem taxele, astfel încît evaziunea să fie scumpă (adică să fie mai mare mituirea inspectorului fiscal decît cîştigul). În plus, este anticipată ieftinirea pîinii, cu evidente avantaje electorale. Dilema: diferenţa de impozitare va duce la scăderea preţului sau la creşterea profitului unor intermediari? Nu-i poţi obliga pe brutar sau pe negustor să ieftinească produsul! Sîntem, firesc, pe o piaţă fără mercurial. Experţii şi-au dat cu părerea. Opiniile erau, evident, împărţite. Nici Fondul Monetar nu ştia exact cum va ieşi. Carevasăzică, s-a adoptat o formulă „beta“ (cum s-ar zice în IT), de încercare, pe o perioadă determinată. Apoi, în funcţie de evaluare, om vedea ce-om face: continuăm aşa, îmbunătăţim pe ici, pe colo, sau renunţăm.
Comisia Europeană are un nume interesant pentru acest tip de proces: Ciclul Reglementării Inteligente (Smart Regulation Cycle). Fie smart sau nu, fie la Bruxelles sau Bucureşti, hibele procesului sînt cam aceleaşi. În primul rînd, definiţia obiectivului. Apoi, calitatea evaluării. În fine, decizia politicului asupra a ceea ce va fi să urmeze, în urma evaluării. La Bucureşti (sau în orice capitală a unui stat membru), politicul se cheamă partidul/coaliţia la putere; la Bruxelles, el se numeşte Consiliul. Performanţele guvernărilor autohtone sînt tocate mărunt, zi de zi. Nu insist. Cît priveşte Comisia, s-ar zice că situaţiunea e mult mai interesantă. De exemplu, e bine să îţi propui obiectivul „Combaterea schimbărilor climatice“ prin „Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră“. Dar ce faci dacă, în afara Europei, restul omenirii scoate fum pe toate coşurile de fabrică şi produce mai ieftin şi mai competitiv? Faci o evaluare, o duci în faţa Consiliului şi speri ca politicul de acolo să se împace (în principiu, să pice de acord cei cu gazele de şist, cei cu energia nucleară şi cei cu centralele eoliene).
Deşi Comisia avertizează că e vorba de o consultare tehnică, recomand celor interesaţi să viziteze secţiunea „Your Voice“ de pe site-ul Comisiei. Să evalueze noile proceduri de evaluare propuse. Să îşi trimită părerea, gîndind că, astfel, îi vor ajuta pe experţi (în principiu, Comisia) în dauna politicului (în principiu, Parlamentul şi Consiliul).
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
Foto: wikimedia commons