Europa lui Emmanuel Macron
„Nicicînd Europa n-a fost mai necesară de la cel de-al Doilea Război Mondial pînă astăzi. Și totuşi niciodată nu s-a aflat într-un pericol mai mare ca acum“, spune Emmanuel Macron într-o scrisoare adresată cetățenilor europeni și publicată la începutul acestei săptămîni în toate limbile oficiale ale Uniunii. Un gest așteptat, căci anunțat deja cu ceva vreme în urmă. Se știa, deci, că președintele francez vrea să dea tonul în campania electorală pentru alegerile europarlamentare programate la 26 mai. Contextul politic și social e, într-adevăr, complicat. Mișcări naționaliste, suveraniste și eurosceptice par să capete amploare chiar și în zone de relativă bunăstare – adică acolo unde construcția europeană părea solidă. Criza refugiaților s-a încheiat, cel puțin pentru moment, dar integrarea acestor oameni presupune eforturi susținute din partea statelor care i-au primit. Brexit devine tot mai complicat atît pentru Marea Britanie, cît și pentru Europa: au apărut probleme pe care nici guvernul de la Londra, nici negociatorii de la Bruxelles nu le-au anticipat, iar perspectiva unei ieșiri „dezordonate“ stîrnește panică de-o parte și de alta a Canalului Mînecii. În fine, reflecția asupra celor „cinci scenarii“ din celebra „Carte albă privind viitorul Europei“ propusă de Jean-Claude Juncker nu a produs încă o concluzie. Viitorul legislativ european va porni deci la drum cu aceste restanțe. Și, evident, cu misiunea consolidării Europei.
Nici pe departe atît de ambițios, de utopic precum celebrul discurs de la Sorbona, de acum doi ani, care a definit viziunea lui Emmanuel Macron asupra Europei la începutul mandatului său, programul care se desprinde din această scrisoare adresată europenilor e pragmatic și concis. Președintele urmărește trei teme presante: libertatea, protecția cetățenilor și progresul social.
În ceea ce privește apărarea libertăților, Emmanuel Macron propune înființarea unei Agenții Europene pentru Protecția Democrațiilor, o instituție care să furnizeze statelor membre expertiză pentru a proteja procesul electoral împotriva atacurilor cibernetice şi a manipulărilor. De asemenea, președintele Franței mai propune interzicerea finanţării partidelor europene de către puterile străine. Cel puțin în cazul Frontului Național, s-a putut constata că finanțările pe filieră rusă pot destabiliza echilibrul politic.
Cît privește progresul social, tema cea mai sensibilă pentru Emmanuel Macron, care se confruntă cu un val de proteste generate tocmai de inconsistența programelor sale sociale, președintele trasează două direcții majore de acțiune. Pe de o parte, un așa-numit „scut social“, adică un regim care să garanteze aceeaşi remuneraţie pentru aceeași muncă şi un salariu minim european, adaptat fiecărei țări. Pe de altă parte, Emmanuel Macron are în vedere o serie de inițiative noi; printre altele, crearea unei Bănci Europene a Climatului (pentru finanțarea tranziției ecologice) și înființarea unei autorități sanitare europene (care să întărească controlul alimentar).
Reflecția dedicată protejării Europei e, de departe, cea mai stufoasă. Propunerile sînt (aproape) radicale. Emmanuel Macron își dorește, nici mai mult, nici mai puțin decît „revizuirea, din temelii, a Spațiului Schengen“. Frontierele, spune el, înseamnă libertatea în siguranță. Se cere celor care vor să participe în continuare să „îndeplinească obligațiile de responsabilitate“ (control strict la frontieră) și solidaritate (aceeași politică de azil, cu aceleași reguli de primire și de refuz). Emmanuel Macron mai propune înființarea unei Poliții de Frontieră comune şi a unui Oficiu european de azil, instituții aflate sub autoritatea unui Consiliu European de Securitate Internă. „În faţa migraţiilor, eu cred într-o Europă care îşi protejează atît valorile, cît şi frontierele.“
E un program ferm care, dacă va fi adoptat, va pune în mare dificultate statele afiliate așa-numitului Grup de la Vișegrad, care nu acceptă ideea cotelor obligatorii de refugiați, dar și țări europene care încă n-au aderat la Spațiul Schengen, precum Bulgaria și România. Despre extinderea Uniunii Europene – nici un cuvînt! Sîntem într-o logică a consolidării și întăririi, nu e loc pentru eventuale vulnerabilizări. Balcanii sînt absenți, ca și cum, în logica noii arhitecturi nici n-ar mai conta.