Euro: ne-ar trebui, dar se îndepărtează

Ce se întîmplă în timp ce România se afundă într-o nouă bătălie politică fără orizont, dar cu consecinţe grave asupra propriei credibilităţi europene? Iată o ştire care ar trebui să ne dea de gîndit: săptămîna trecută, ministrul francez al Economiei, Emmanuel Macron, şi vicecancelarul german Sigmar Gabriel s-au pronunţat pentru o mai puternică armonizare a zonei euro. Aceasta, în timp ce alte state, precum Marea Britanie, ar putea opta pentru o integrare mai slabă, rămînînd însă pe piaţa unică. 

O mai puternică integrare în zona euro ar însemna reforme structurale care să ducă la o convergenţă pronunţată, în domeniul social, în dreptul muncii, în chestiunile bugetare şi fiscale. Dacă nu se poate cu Europa federală, atunci ar putea fi o eurozonă federală. Şi asta, fără complicatele proceduri de modificare a Tratatelor UE. Acesta ar fi răspunsul la provocarea britanică, în primul rînd, dar într-o măsură importantă şi la cea grecească: o „fugă înainte“, un pas în direcţia unei mai puternice integrări într-un moment de criză. Nu ar fi chiar ceva nou. De prin 2010-2011, Uniunea Europeană a răspuns crizei cu mai multă integrare. Aşa au apărut Six Pack, Pactul Fiscal, Uniunea Bancară. Acum, lucrurile ar putea merge mai departe fiindcă este greu de crezut că numerele doi din guvernele german şi francez au vorbit doar în nume personal. Mai degrabă ar trebui să ne gîndim că ne aflăm la începutul unui proces istoric pentru zona euro, dar, în aceeaşi măsură, extrem de important şi pentru România. 

În ce ne priveşte, de ani întregi discutăm despre aderarea la euro. Discutăm mai ales asupra datei la care am putea adopta moneda comună, ca şi cum asta ar fi problema şi nu felul în care vom ajunge acolo. Ce punem în programul de aderare este esenţial. Dar chiar ar trebui să facem acest pas? Întrebarea a revenit în spaţiul public odată cu recentele consultări pe tema euro, iniţiate de preşedintele Iohannis. O dată, fiindcă prin Tratatul de Aderare ne-am asumat obligaţia de a adopta euro. Şi sînt greu de evaluat acum consecinţele unui eventual referendum în urma căruia populaţia ar respinge această variantă. Va fi un impas politic şi juridic greu de rezolvat. În al doilea rînd, economia românească este puternic legată de zona euro. Şi această legătură se va menţine, chit că ar fi bine ca România să-şi găsească noi pieţe, pe alte continente. Prin forţa lucrurilor, cea mai mare piaţă integrată a lumii, care e Uniunea Europeană, va menţine pe orbită economia românească, prin forţa ei de atracţie. 

Ei bine, orice decizie luată la nivelul eurozonei este extrem de importantă pentru noi, ne afectează în cel mai înalt grad. Dacă am fi în zona euro am putea participa la aceste mecanisme de luare a deciziilor. Dacă nu, rămînem doar să suportăm consecinţele. 

Aici, cei care spun că rămînerea la moneda naţională ar însemna păstrarea suveranităţii trebuie să se gîndească de două ori. Ce suveranitate este aceea în care decizii cruciale pentru tine sînt luate de alţii, în absenţa ta? Dar mai presus de toate acestea, euro este un proiect politic, iar pentru noi este unul strategic. La o frontieră extrem de instabilă a Uniunii Europene, România are tot interesul să fie parte a „nucleului dur“. Chiar dacă aderarea la euro presupune costuri, pentru a atinge acest obiectiv strategic merită să plătim preţul. Altfel, s-ar putea să ne coste mai scump. Problema este că, iată, eurozona nu stă pe loc şi am greşi dacă am privi-o altfel decît ca pe un tren în care trebuie să ne suim din mers. Orice pas înainte al zonei euro în direcţia unei mai puternice integrări va însemna pentru noi un standard în plus de atins. Euro nu este doar o ţintă în mişcare, este una care se tot îndepărtează şi ai nevoie de o mişcare accelerată pentru a o putea atinge. 

Deocamdată, nivelul românesc de decizie stă cu picioarele încleiate în clisa corupţiei şi a lipsei de iniţiativă. Cu cît zona euro va deveni mai integrată, cu atît va creşte dimensiunea ei politică. Şi nici n-ar trebui să ne treacă prin cap că am putea să fim primiţi înăuntru atîta vreme cît ne vom afla sub MCV. Putem noi să atingem toate criteriile nominale de aderare la zona euro, putem fi un exemplu de disciplină bugetară – degeaba. 

Din păcate, tot ce se întîmplă azi în politica românească înseamnă un pas înapoi, în timp ce ţinta o ia înainte. Iar asta ne va costa mai mult în viitor. 

Ovidiu Nahoi este realizator la TVR2.