Eu doar întreb...
Domnule Mîndruţă, Visez, de ceva vreme, să vă scriu. Nu găseam fie motivaţia, fie timpul, fie... completaţi, vă rog, punctele de suspensie cu orice scuză (ne)serioasă vă trece prin cap. Acum 2 zile mă întorceam de la Sibiu, prin RomÃnia profundă, împărţită între caniculă şi nenumarate accidente mortale de maşină, despre care dumneavoastră pomeniţi la ştiri. V-am citit articolul de 4 ori, şi de tot atîtea ori am rămas surprins. Lipseau ironia şi umorul specifice, în schimb, am sesizat imensa tristeţe (oare tristeţe?) provocată de un "ceva" greu de definit. Să fie lipsa de sens? Să fie lipsa vreunui rost? Să fie lipsa de uman din ceea ce sîntem nevoiţi, adesea, să facem? Capitalismul a creat metode excepţionale de satisfacere a nevoilor curente, dar duce lipsă de imaginaţie la capitolul "tainele sufletului şi ale spiritului". Şi cînd mă gîndesc că încă noi nu sîntem nişte capitalişti adevăraţi, sau dezvoltaţi, ci undeva împotmoliţi le început de drum, şi deja avem intuiţia impasului. Impasul, adică iluzia - sau confuzia - că progresul tehnic înseamnă şi avansare la scară umană. Salvarea poate veni de la iPod? Asta ar însemnă că Apple i-ar da peste nas Sfîntului Augustin, de exemplu. Cît de tragic poate fi aşa ceva? Să fie acesta un moment în care trebuie să ne uitam la viitor cu un ochi familiarizat cu tarele trecutului? Eu doar întreb, nu zic că aşa ar fi bine. A sta, fără a face nimic, într-o cercetare interioară, este una din condiţiile indispensabile creaţiei, dar cine mai este astăzi creator? Acel creator care oferă sensuri, vreau să zic. Şi care oferă soluţii ontologice, optime. Să-i numărăm pe degete? Aş zice că este de prisos, avem prea multe degete pentru o atare chestie. Să fi fost muzicienii anilor â60 sau â70 ultimii mari creatori? Cine ştie, poate mistica Pink Floyd avea în spatele ei nişte trăiri intense. Sau multă heroina. Numai ei ştiu. Mie îmi este destul de clar că ducem lipsă de sens, de semne îndrumătoare. Sau poate nu vrem să le vedem, sau poate nu mai ştim să le vedem, sau poate ni s-a spus că omul trebuie doar să mănînce Mars. Ceea ce nu este rău, în sine. Dar dacă ar mînca doar Mars? Haideţi să mergem pe stradă şi să-i întrebăm pe 10 băieţi şi pe 10 fete, luaţi la întîmplare de pe stradă, ce ar lua cu ei pe o insulă pustie. Doar 3 lucruri, nu mai mult. Oare cîţi dintre ei ar lua Biblia sau cartea favorită? Şi poate de aceea soluţia dumneavoastră, de a sta o clipă şi a ne gîndi: "Încotro?" este ca o gură de aer. Prin asta demonstraţi că vă conştientizaţi rolul de punct de reper pentru cei mai tineri şi de implicare activă în dezbaterile esenţiale. Să nu uităm, domnule Mîndruţă, că fiecare epocă şi revoluţie implică un "om nou". Exemple sînt cu duiumul, de la Renaştere pînă la utopia comunistă. Fiecare a încercat să aducă o notă în plus, o adiţie lămuritoare asupra omului. Dacă au reuşit, asta nu se ştie. Sau se ştie, dar doar cînd privim evidenţa morţilor din Gulag, de exemplu. Dar putem spune că şi acum tragem ponoasele dezbărării de metafizic. Să fie un impas al lumii pe care o trăim? Iată o întrebare atît de mare, că mi-e şi frică să mă gîndesc la vreun răspuns. Dar de undeva, din străfundurile abisale ale conştiinţei, un "da" firav răsuna pînă aproape de realitate. Cu admiraţie, în continuare, Ştefan Muşat stefan_072002@yahoo.com