Et in Arcadia ego
Dincolo de donații, m-am întrebat ce pot face, în aceste zile, pentru a contribui, măcar în ordinea unei energii bune, la limitarea cruzimii acestui război care se întinde ca o plagă alături de granița noastră. Ceea ce pot face este să scriu, de aceea mi-am propus să scriu cît voi putea despre această nebunie, căutînd să o asociez și specificului rubricii, educația. Desigur, fără pretenții de strateg militar, căci nu am astfel de competențe, ci din perspectivă strict umană.
Într-un manual de clasa a IX-a există un text al lui Ov. S. Crohmălniceanu, asociat temei Lumi fantastice. Este un text SF, „Roadele unei diplomații bine chibzuite”. Este un text cu multiple deschideri didactice și etice, pe care îl poți cu ușurință utiliza pentru a explica elevilor care-i faza cu Războiul Rece, la care cred, de altfel, că s-a gîndit și Crohmălniceanu cînd a scris textul, publicat în volumul Istorii insolite din 1980. Pe planeta Arcadia, de peste nouă decenii domnește pacea. Cele două emisfere ale planetei sînt într-un echilibru asigurat de tratate de pace, în spatele cărora se ascunde o continuă cursă a înarmării și a spionajului reciproc. Arcadienii sînt ființe cu două fețe, în sens literal, poziționate simetric, trimitere subtilă la noi, oamenii, care le avem în sens figurat. O particularitate a lor este și comunicarea telepatică, dezvoltată diferențiat, liderii celor două emisfere fiind singurii care o pot întrebuința la capacitate maximă și care o pot controla, astfel încît să nu îi zdrobească psihologic, căci este copleșitor să primești în tine întregul univers, la nivel de nuanțe, al gîndurilor și trăirilor alter-ului tău.
De ce acest nume al planetei, Arcadia? Știți, desigur, iar eu reiau pe scurt explicația. Actualmente, Arcadia este o zonă administrativă din Peloponez, Grecia. Dar numele ei este legat mai ales de cunoscuta expresie Et in Arcadia ego. Se spune că, în Grecia antică, Arcadia era un ținut bucolic al armoniei și păcii, tărîm idilic locuit de oameni cu o etică înaltă, cu o puritate sufletească deplină. (Mă opresc din scris la articol puțin, pentru că merge mereu online cîte o emisiune TV cu știri despre Ucraina. În acest moment văd o imagine cu o sumedenie de oameni masați sub un fel de pod, unde se adăpostiseră, care între timp s-a dărîmat pe jumătate, sub bombardamente.) Revin la Arcadia. Expresia a ajuns astfel, cu timpul, să desemneze experiența fericirii trăite cîndva, rîvnite, trecute. Deși explicațiile sensului expresiei sînt disputabile totuși, ea a rămas mai ales cu aceste semnificații în mentalul colectiv și în retorica uzuală. Și a generat, de-a lungul timpului, reprezentări artistice diverse, poate cea mai cunoscută fiind pictura lui Nicolas Poussin, Păstori în Arcadia, din anii 1637-1638.
E lesne de înțeles, deci, că numele planetei imaginate de Crohmălniceanu are o semnificație simbolică, incluzînd o doză de ironie subtilă, căci pacea, pe această planetă, deși este asigurată, are pe fundalul ei nu înalte repere morale, ci calcule diplomatice complicate și aparent fragile, oricînd putînd fi escaladată violența. Totuși, echilibrul este menținut, chiar dacă artificial.
Ei bine, pașnica planetă cu arcadieni este, la un moment dat, atacată de o specie extraterestră. (Mă opresc din nou din scris, atent la știri. Văd o femeie care plînge. A intrat în România cu copilul ei. Vorbește despre faptul că aveau o viață fericită, o familie fericită. Soțul i-a rămas în țară, să lupte. Speră să îl mai revadă. Ce și-or fi spus la despărțire? Ce spui cînd poate e ultima dată cînd îi mai poți spune ceva cuiva drag?) Dar din nou în Arcadia. Specia care atacă planeta li se pare arcadienilor dizgrațioasă, fizic vorbind: par ființe incomplete, neterminate, pentru că nu au un corp simetric. Nu au două nasuri, patru ochi, patru urechi, două guri etc. Pe partea opusă a chipului au doar păr. Ați prins ideea. Ceea ce se întîmplă mai departe este legat de operațiunile de apărare. Cînd o emisferă este atacată, aceasta se apără și reușește să respingă inamicul, apoi își informează coplanetarii din cealaltă emisferă că au reușit datorită unei arme noi, promițîndu-le să le trimită planurile ei. De fiecare dată, cei din emisfera cealaltă răspund că nu e nevoie, au deja acele planuri. În fapt, uniți acum sub amenințarea unei forțe exterioare invadatoare, fuseseră mereu în competiția înarmării, în procesul de spionaj, își cunoșteau reciproc secretele, armele ascunse, strategiile. Odată respins definitiv dușmanul, rămîne doar să-și refacă tratatele de asigurare a echilibrului, cu noile date scoase la iveală pe față, datorită sau din cauza invaziei extraterestre.
În fapt, textul lui Crohmălniceanu este despre planeta noastră. Arcadienii sîntem noi, invadatorii extratereștri sîntem tot noi. Sîntem incapabili să fim umani pînă la capăt și în toate privințele, toți, unitar. Cum ar putea arăta lumea asta dacă în ea echilibrul s-ar așeza natural, fără interese de grup, regionale, naționale sau de care-or mai fi ele, fără luptă pentru supremații, ci doar cu dragoste pentru bine, frumos, pace și viață? Este o utopie și, în fapt, sîntem mai apropiați, în acțiunile noastre globale, de formule distopice decît de cele utopice.
(Mă opresc din nou. La televizor este redată o scenă cu civili ucraineni care protestează în fața unor soldați ruși. Cei din urmă deschid focul și un ucrainean cade secerat. O altă scenă, apoi, cu un copil de cîțiva ani, scos dintre dărîmături. Apoi, scene cu Putin, flori pe masă și stewardese. Mă cutremur, încă o dată. Cum poți să mai respiri știind că ordinele tale duc la ucidere, la luarea vieților, la teroare? Mi-este peste putință să înțeleg. Mă opresc, fumez o țigară, privesc în gol spre pereții bucătăriei. Ne luptăm prin educație, prin artă, prin literatură să devenim mai umani, mai buni. Și nu reușim. Mereu ne întoarcem, ca umanitate, la instinctualitatea noastră animalică primară, violentă, non-empatică. Arcadia antică nu este pentru noi, putem doar să rămînem la expresia Et in Arcadia ego.)
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.