Epurări şi maculări

Comicii şi evreii sînt prima ţintă a dictatorilor şi mardeiaşilor sau ucigaşilor lor. Urmează profesorii cinstiţi. Precum şi jurnaliştii care nici proşti nu-s, nici nu se lasă cumpăraţi. În fine, miniştrii, cînd fac treabă.

Că tot a fost ziua internaţională a dascălilor, să afirmăm răspicat o lecţie pe cît de simplă, pe atît de adevărată. România are vitală nevoie de învăţători şi profesori buni. De unii care să nu fie nici plagiatori, nici înclinaţi să se înregimenteze şi să pactizeze cu obscurantismul politic sau religios, menit să împingă ţara înapoi spre superstiţie ori spre aberaţia fascismului sau a comunismului. În acest context, e bine s-o spunem din capul locului. Nu ştiu ca, de la Mihai Şora încoace, România să fi avut vreodată un ministru mai competent al educaţiei decît Mircea Dumitru. De ce e important? Pentru că educaţia e cea mai puternică armă, capabilă, după cum afirma cineva, „să schimbe lumea în bine“. Iar României tocmai o astfel de schimbare-i trebuie urgent.

Adusă, intelectual, la sapă de lemn de oligarhia ei securistă, ţara are nevoie ca de aer de o reformare din temelii a învăţămîntului şi de o epurare autentică a mediului său academic. Căci acest mediu e intoxicat şi politizat masiv de scuipăturile încărcate cu venin ale caracatiţei antimeritocratice puse pe picioare de încrengătura politico-mediatică şi de afaceri care sugrumă România de la Ion Iliescu încoace.

Celor cu îndoieli le recomand să se confrunte cu o ştire, ce-i drept, greu digerabilă. Potrivit ei, ultimul şef al poliţiei politice comuniste, notorie în lumea întreagă sub numele ei blestemat de „Securitate“, în speţă Iulian Vlad, precum şi mîna lui dreaptă, generalul Rogojan, îşi lansează împreună o carte. Una, cum altfel, conspiraţionistă. Pînă aici, nimic nou. Dar lansarea o găzduieşte, horribile dictu, Academia Română. În speţă, filiala ei timişoreană. Care, în loc să-i onoreze pe eroi, ejectează lături indelebile în ora­şul erou.

Nu ştiu dacă sub Klaus Iohannis această încrengătură şi-a găsit naşul. Dar e, incontestabil, un enorm progres atît pentru prestaţiiile anterioare ale şefului statului, cît şi pentru întreaga suflare românească, faptul că preşedintele şi-a onorat funcţia şi a cerut explicit dispariţia din scenă a politicianului plagiator.

Ştiu, de asemenea, că sub Mircea Dumitru s-a găsit ac de cojocul acestui tip de politician, de vreme ce, graţie actualului ministru al Educaţiei, s-a putut, în fine, ce nu s-a reuşit sub predecesorii săi USL-işti. În speţă, să i se retragă titlul de doctor, fraudulos dobîndit, prin furt intelectual, lui Victor Ponta.

Că, spre cinstea ministrului şi a premierului Cioloş, Dumitru a reuşit unde eşuaseră nu mai puţin de cinci din neaveniţii săi predecesori, spune tot. Nu doar despre acest ministru. Sau despre acest Guvern. Ci şi despre încrîncenarea unui sistem hotărît să lupte pînă la ultimul glonţ ca să facă de ruşine ştiinţa şi cultura României. Precum şi despre violenţa încleştării dintre vechi şi nou, în condiţiile în care noul ministru a anunţat reforme esenţiale pentru bunul mers al educaţiei româneşti. De exemplu, depolitizarea instituţiilor de învăţămînt, prin concursuri pentru directorii de şcoli.

Ştiut fiind că PSD are nu doar o amplă clientelă de satisfăcut, ci şi sarcina de a-şi asigura posteritatea ca partid-stat, care ar muri dacă şcolile ar deveni pur şi simplu instituţii de învăţămînt şi nu pepiniere de politruci, oamenii fostului PCR din Senat s-au mobilizat. Şi au trecut, sub conducerea inenarabilei Ecaterina Andronescu, la acţiune. În comisia de învăţămînt au blocat printr-un amendament concursurile pentru directorii de şcoli.

Ministrul Mircea Dumitru şi-a făcut datoria faţă de români şi a spus clar şi răspicat despre ce e vorba. Ar fi fost nefiresc ca încrengătura să nu reacţioneze la fel de prompt cum o face ori de cîte ori sistemele de alertă rapidă ale societăţii, de pildă comicii ori evreii, a căror memorie e mai antrenată decît a altora, semnalizează manifestări de îndoctrinare sau de manipulare de extracţie totalitară. Ministrul s-a văzut defăimat. I s-a fabricat o falsă carieră de informator al poliţiei politice. Una dezminţită clar de CNSAS.

Cu acuze similare s-au mai scos din joc, în trecut, varii specialişti excelenţi, fie vinovaţi, fie nevinovaţi. Înainte de a ajunge în cătarea presei, de regulă securiste, mai mereu ultranaţionaliste, în condiţiile în care criminali sadea cu grade pe umăr au rămas neatinşi, aceşti oameni se arătaseră, în genere, hotărîţi să se schimbe mai întîi pe ei înşişi, radical, iar apoi să pună umărul la reformarea, eliberarea, democratizarea şi modernizarea României. Pentru ca ţara să fie capabilă să reziste pe viitor oricăror tentative interne sau externe, bunăoară ale Moscovei, de a o reîngenunchea.

În vizorul calomniatorilor nu e însă doar Mircea Dumitru. Nu e doar educaţia. Ci şi lumea bună. Opoziţia, cîtă mai e. Strada, înainte să răbufnească. România, în genere. În cătarea nemerniciei sînt şi cititorii acelei prese care e independentă sau mimează încă neînregimentarea. Ziare altminteri informative şi bune, cel puţin o vreme, televiziuni, o vreme de încredere. Şi ele trebuie manipulate, maculate, mancurtizate, pentru ca educaţia să nu fie epurată de neaveniţi. Pentru ca mafia să supravieţuiască.

Aşa că par să fi căzut în capcana unor troli. Posibil de la CNSAS. E însă complet in­comprehen­si­bil cum pro­fesioniştii unor ziare sau televiziuni care se respectă pot prelua şi difuza ştiri fie complet false, fie manipulante, fără să i se adreseze în prealabil celui denigrat. Fără să verifice dacă CNSAS a dat oficial pu­blicităţii informaţii noi. Or, CNSAS n-a fă­cut-o, mulţumindu-se cu avizul său din 2007, care atestă că Mircea Dumitru nu a fost informator al poliţiei politice.

Aici se închide cercul. Dacă publicul nu pedepseşte mediile manipulatoare prin avertisment ori, la nevoie, dacă derapajele se repetă, prin boicot, ţara va continua să fie intoxicată din greu. Şi va permite să se perpetueze răul făcut României.

(apărut pe site-ul Deutsche Welle, dw.com) 

Petre M. Iancu este jurnalist la Deu­tsche Welle.