Elena Udrea - pro şi contra

3 noiembrie 2005   PE CE LUME TRĂIM

"Elena Udrea a demonstrat existenţa şi schema de acţiune a conglomeratului mafiot care dictează viaţa politică a României. Elena Udrea a umplut golul cu persoane şi instituţii, date şi acţiuni. Povestea ei stă în picioare. (...) Şirul de acţiuni şi contraacţiuni descrise de Elena Udrea şi confirmate, indirect, de prim-ministru nu e uşor de urmărit. Pentru uzul cetăţenesc al publicului larg, lucrurile pot fi rezumate în felul următor: oligarhia politico-economică, în alianţă cu presa în proprietatea şi subordonarea ei, dictează politica de stat şi fixează buna sau reaua imagine a preşedintelui." (Traian Ungureanu, Cotidianul) "Elena Udrea s-a văitat că a fost pusă la zid, pe nedrept, de jurnalişti răuvoitori, că a fost murdărită cu minciuni odioase, tirul concertat al calomniilor fiind dirijat din zonele tenebroase ale marii corupţii. Mai aveam puţin şi-i plîngeam de milă. Scenariul pare plauzibil. Un singur amănunt năruie însă întregul eşafodaj: incompetenţa fostului consilier prezidenţial (...). Unde Elena Udrea vede un complot dirijat de primul-ministru, alţii denunţă misoginismul societăţii în care trăim. Ceva adevăr s-ar putea afla în ambele variante. Rămîne însă la fel de adevărat faptul că Elena Udrea nu avea ce căuta la Cotroceni." (Miruna Munteanu, Ziua). "Recunosc că, pînă s-o văd/citesc în acest final de săptămînă, am fost şi eu prizonier al prejudecătilor şi n-am dat doi bani pe Elena Udrea. Dar femeia asta măcar gîndeşte, spre deosebire de fauna care roieşte prin alte părţi. Folosită inteligent de tabăra politică unde va adera curînd, poate deveni extrem de periculoasă pentru duşmani. Aşa blondă cum e, Elena Udrea a rezumat într-un interviu marea minciună care e această putere portocalie: trafic de influenţă, corupţie şi cumetrie, totul ascuns cu dibăcie sub diverse perdele mediatice de fum." (Victor Ciutacu, Jurnalul naţional) (C. G.)

Mai multe