Elegie pentru Afganistan

18 august 2021   PE CE LUME TRĂIM

Printre dosarele grele moștenite de președintele Joe Biden de la predecesorul său Donald Trump se numără și acordul de retragere a trupelor americane din Afganistan. Încheiat pe 29 februarie 2020 la Doha, documentul prevedea o retragere treptată și condiționată a efectivelor militare de pe teritoriul Afganistanului și lansarea unor ample negocieri de pace inter-afgană. Acum, cînd toate marile orașe, inclusiv capitala Kabul, au fost cucerite sub amenințarea armelor de talibani, cînd ambasadele reușesc cu greu să-și evacueze personalul diplomatic, lăsîndu-i expuși furiei talibane pe toți colaboatorii locali, cînd însuși președintele Ashraf Ghani a fugit din țară și cînd mai toate instituțiile sînt blocate ori cedează, se vădește că acel acord a fost un eșec de la un capăt la altul.

Cum a fost posibil un eșec de asemenea proporții?

Întîi de toate ar trebui să ne amintim că documentul e, dacă nu o premieră, atunci măcar un moment rarisim, în care una dintre părțile semnatare nu e o instituție ori un stat recunoscut, ci o grupare de insurgenți fără vreun statut definit. Adică un partener de dialog cu chipul ascuns. Suficient pentru SUA, care intenționau astfel să încheie, cît mai repede, cel mai lung conflict armat din istoria sa.

Simultan cu semnarea acordului de la Doha, guvernul american și cel afgan au emis o declarație comună în care se reafirma promisiunea Washington-ului de a sprijini instituțiile de la Kabul. Mai mulți diplomați occidentali și secretarul general al NATO au întărit această declarație – un semnal puternic că (mare parte din) comunitatea internațională agreează termenii. Semnarea acordului cu talibanii, îndelung negociată, a fost precedată de o perioadă de neașteptată acalmie: vreme de o săptămînă, numărul și intensitatea atacurilor insurgenților au scăzut vizibil, oferind afganilor și occidentalilor motive de speranță. Vreme de cîteva zile, mulți chiar au crezut într-o pace durabilă.

Cuprinsul acordului de la Doha a rămas, în mare parte, secret. Textul a fost semnat în prezența a peste 30 de înalți diplomați străini de negociatorul-șef american Zalmay Khalilzad și de unul dintre fondatorii mișcării talibane, mullah-ul Abdul Ghani Baradar. Ideea centrală a acordului e reducerea treptată a trupelor pe măsura reducerii drastice a violenței, lansarea dialogului pentru pacea inter-afgană și angajamentul talibanilor de a nu permite formarea unor grupări jihadiste pe teritoriul statului. Anexele confidențiale se referă la calendarul detaliat al retragerii americane și la condițiile de cooperare.

În absența acestor detalii, e greu de precizat cine și ce condiții n-a respectat. Știm însă că SUA nu numai că nu au întrerupt procesul de retragere a militarilor pe fondul reluării violențelor, ci chiar au devansat calendarul – de cel puțin două ori –, pierzînd controlul asupra unor puncte strategice și accelerînd deznodămîntul la care asistăm azi. Abandonat de forțele militare care îi asigurau stabilitatea, Afganistanul a căzut pradă talibanilor.

Privită de la distanță, din Europa, această adevărată catastrofă e un déjà-vu dureros: America alege să deschidă fronturi pe care nu reușește să le controleze decît parțial și pe care le abandonează apoi, ca să intre în alte războaie, într-un joc al dominației prin arme ce se vădește, pe termen lung, falimentar pentru toată lumea. În Afganistan, SUA au oferit, pentru scurt timp și cu un preț plătit în numeroase vieți, iluzia unei normalizări posibile, dar au părăsit terenul imediat ce au realizat că e doar o iluzie și că nu-și mai permit cheltuielile. Exportul de democrație devine astfel un termen perimat sau în orice caz dus în derizoriu tocmai de cei care l-au consacrat. O dată pentru că nu poți exporta democrație doar pe bază de interese geostrategice  (care sînt într-o dinamică permanentă) și apoi pentru că democrația nu poate fi implementată fără un angajament pe termen lung – inclusiv economic și social. Mai ales într-un stat fără tradiție și cultură democratice și cu instituții fragile, de-abia construite. Democrație fără stat social, fără bunăstare generală, e un concept abstract: nu poți să promiți un regim politic bun dacă nu asiguri traiul decent.

Cine are de cîștigat de pe urma haosului lăsat în urmă de retragerea grăbită a forțelor americane? Evident, tocmai adversarii libertății și ai Statelor Unite ale Americii. Adică Rusia și China. Care nu-s cu nimic mai puțin imperialiste ori mai puțin violente decît America. Și care nici măcar nu pretind că exportă democrația. Moscova și Beijing au anunțat deja că nu-și vor retrage personalul diplomatic de la Kabul. Și, mai mult ca sigur, vor fi printre primele capitale care vor recunoaște noul regim taliban.

Mai multe