Efectul Severin

Ceea ce s-a întîmplat ştie (cam) toată lumea. Un număr (mic) de membri ai Parlamentului European au căzut într-o capcană a unor ziarişti britanici. Se presupune că politicienii respectivi ar fi acceptat bani în schimbul voturilor pentru o anumită decizie de tip legislativ. Ziariştii englezi, „euro-antipatici“ cum îi ştim, doriseră iniţial să demonstreze cum arată holurile (traducerea cuvîntului „lobby“) de la Bruxelles, pornind de la o speţă importantă pentru sistemul bancar britanic. Au pornit, aşadar, la o investigaţie jurnalistică despre grupurile de interese continentale, opuse intereselor stimaţilor supuşi ai Majestăţii Sale, Regina. Un asemenea caz putea apărea mult mai greu înainte de Tratatul de la Lisabona care dă puteri sporite Parlamentului European. Lupta semiseculară a numitei instituţii pentru putere în cadrul Uniunii s-a încheiat, carevasăzică, printr-o victorie oarecum timpurie, înainte să se construiască nişte mecanisme decente de „transparentizare“ a deciziilor şi de limitare a activităţilor suplimentar-lucrative ale propriilor membri.  

Prea multe hotărîri se iau în spatele uşilor închise, atît la Parlament, cît şi la Comisie. Nu mai vorbesc de Consiliu. În atari condiţii, avînd în vedere că trăim într-o lume liberă, în care grupurile de interese au legitimitate economică şi democratică, linia de separare între penalul „trafic de influenţă“ şi beneficul „lobby“ devine mai subţire ca un fir de aţă. Faptul că firmele de lobby acreditate şi legale în Bruxelles au ca sursă importantă (deşi nu unică) de informaţii (adică de putere) rivalităţile dintre Directoratele Generale (la Comisie), dintre grupurile politice (la Parlament) sau dintre statele membre (la Consiliu) nu este, în sine, extraordinar de grav. În fond, pe acest gen de relaţii se bazează orice lobby-ist din lumea liberă. Necazul apare atunci cînd tu, public plătitor de impozite şi elector, nu ai acces egal la cea mai mare parte a informaţiilor din parcursul deciziei. Mi se va răspunde că toate cele trei instituţii ale triunghiului puterii de la Bruxelles publică zilnic „terabaiţi“ de informaţie. Mda, ştiu. Ştiu la fel de bine că: 1) în Parlamentul European plenurile sînt o îngrozitoare plictiseală. Ar putea lipsi din program, fără ca eficienţa instituţiei să sufere. 

Deciziile (cine – cum votează) se iau în spatele unor uşi închise, în şedinţele de grup politic. Chiar şi dezbaterile din Comisiile de specialitate (publice, altfel) sînt lipsite de vreun interes imediat deoarece, repet, decizia „noi votăm pentru (sau contra), deoarece...“ se ia în şedinţe închise, în grupul politic. Iar Parlamentul stă încă bine, pentru că: 2) la Comisie, orice propunere de oarecare importanţă venită de la un Directorat General şi trimisă spre Secretariatul General al domnului Barroso este aflată de reprezentanţele unor state membre (cele care contează) în maximum 20 de minute. Ceea ce nu este tocmai normal într-o instituţie care lucrează „întru binele comun, european“. În faza respectivă, documentele sînt încă sub embargo de publicitate, adică nu pot fi aduse la cunoştinţa cetăţenilor. Şi încă este bine, pentru că: 3) la şedinţele Consiliului, atunci cînd se adună cei 27 de şefi de state şi de guvern, publicul nu află decît un insipid comunicat de presă negociat intens în spatele altor uşi închise. Cine, ce şi cum s-a pronunţat, aflăm (foarte rar) doar din conferinţele de presă ale celor 27 de preşedinţi sau premieri, obsedaţi (firesc) de voturile pe care le aduce politica internă, nicidecum cea „euro-aşa-zis-comună“. 

Peste tot pe unde există informaţie ne-publicată, este loc pentru „efectul Severin“: adică, pentru un politician care comite un act la limita legii (nu în afara ei), deoarece membrii Parlamentului European au voie să presteze, pe bani, tot soiul de activităţi suplimentare, pentru cam orice fel de firmă din lumea asta. Credeţi că va exista voinţă politică pentru a interzice, printr-un cod de conduită, toate activităţile suplimentare din afara orelor de program? Eu nu cred. Numai că asta nu este defel o scuză pentru Adrian Severin. Dimpotrivă.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.