E drept că...

„Sîntem ultimii oameni, dom’le, la nimic nu ne pricepem, sîntem coada Europei.“ Am auzit replica asta, sub diverse forme, la o sumedenie de taximetrişti, politicieni sau ziarişti. La noi, totul e jegos, puturos, îmbîcsit. La vest de Curtici, totul străluceşte, este viu, teafăr şi profitabil. Vulgata bunului taximetrist, potrivit căreia ce era mai bun în economia românească s-a privatizat la preţuri ridicole sau s-a închis în urma unei obscure cabale a marii finanţe iudeo-masonice internaţionale, mă scoate din sărite. „Zi, dom’le, unde e bine în ţara asta, zi unde sîntem noi mai buni“, continuă invariabil taximetriştii, de cîte ori îmi văd în retrovizoare figura sceptică, total în dezacord cu teza mizeriei naţionale atotcuprinzătoare.

Iaca, dau exemple. Trei. Primul este chiar din breasla lor, a taximetriştilor. După ani de domnie a „corsarilor“ neautorizaţi, fără licenţă şi degrabă-jupuitori-de-venetici, piaţa taximetriei bucureştene este surprinzător de civilizată în raport cu alte oraşe mari din statele membre. Recunosc că sînt un frecvent utilizator de taxi în Bucureşti şi nu prea mi s-a întîmplat să am surprizele pe care le-am avut, spre pildă, în Bruxelles. Acolo, într-o staţie plină (20-30 de maşini care aşteptau în Place Schumann) a trebuit să duc amarnică muncă de lămurire pentru a fi transportaţi pînă în Rogier. „Sînt numai trei staţii de metrou, nu vedeţi că traficul e aglomerat, nu vreau să vă iau“, am auzit de la cam jumătate dintre şoferi. În alte ocazii, pe ploi bruxelleze clasice (mocăneşti, reci şi antipatice), este o adevărată aventură să găseşti un taximetrist liber care să dorească să te ia de colo-colo. Pur şi simplu, refuză cursele, dacă li se pare că nu sînt suficient de profitabile. Cam ca în Bucureşti, acum vreo 10 ani. E drept că, după ce i-am lăudat pe şoferii români de taxi, trebuie să nu uităm felul bezmetic în care se poartă în trafic. 

Următorul exemplu este din retail. Am găsit pe piaţa românească un magazin care se află, în opinia mea, la un nivel superior celebrelor FNAC sau MediaMarkt. Al nostru eMAG mi-a părut (ca nivel de servicii, timp de aşteptare, amabilitate a personalului) mult mai prietenos decît rudele sale vest-europene celebre. Organizarea este impecabilă, clienţii (nu puţini) ies repede cu marfa pe uşă, afli rapid orice informaţie vrei despre produsele oferite la vînzare. În timp ce Domo şi Flanco sînt pe butuci, eMAG pare a prospera. De curînd am aflat că directorul general (scuze, nu îi ştiu numele) este adeptul practicii Kaizen de control al calităţii, una dintre tehnicile de vîrf ale managementului contemporan. E drept că retail-ul românesc în ansamblu suferă de pe urma înţelegerilor de cartel şi că preţurile (pe medie) sînt ceva mai mari decît pe pieţele occidentale. 

Ultimul exemplu îmi este cel mai aproape de suflet. În acelaşi timp, îl şi detest amarnic. Comunicaţiile şi media electronice reprezintă un domeniu extrem de competitiv în România. A trecut uşor neobservată ştirea conform căreia România este pe locul 4 în lume din punct de vedere al vitezei de comunicare. Sincer vă spun, accesul românului la Internet (pe cablu sau prin modem) poate fi invidiat de oricare occidental. Preţurile sînt mult mai mici, vitezele sînt considerabile, raportul calitate-preţ este remarcabil. Piaţa românească a comunicaţiilor este printre cele mai libere din întreg spaţiul comunitar. Asta a dus la o concurenţă acerbă între furnizori. Dacă vă supără o cădere de reţea la cablu sau moravurile unor Orange sau Vodafone în comportamentul faţă de clienţi, aflaţi ce se întîmplă prin alte capitale europene. Acolo capra este mult mai bolnăvioară, aşa că vă mai puteţi relaxa un pic. 

E drept că avem şi cele mai multe posturi de televiziune pe cap de locuitor, din întreaga Uniune Europeană. Presiunea pe costuri a dus însă la tîmpeniile pe care le vedem zi de zi pe mult prea multele posturi. Depăşesc spaţiul articolului, aşa că mă opresc. Intru în zona care mă enervează cel mai rău (calitatea execrabilă a televiziunilor noastre), aşa că mai bine închei aici lista. Sînt din breaslă şi nu dă bine.  

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.

Foto: M. Bănică