E chiar aşa mare ruşine că a fost eliminată Craiova din Cupele europene?

În montajele cu faze haioase din sport (haioase pentru noi, dureroase pentru protagonişti) apare şi un moment al saltului în apă de la trambulina elastică, atunci cînd săritorul îşi ia avînt o dată, de două ori, de trei ori şi, cînd să-şi ia zborul cu adevărat, calcă strîmb şi cade perfect aiurea, după ce în prealabil a atins margimea trambulinei cu burta, sau cu bărbia, sau cu fundul, aterizînd în apă nu ca o suliţă estetică şi perfect verticală, fără să provoace nici măcar umbra unui val, ci cu un plescăit dizgraţios de omletă aruncată de la etaj.

Nu, nu e nici o mare ruşine că această echipă a Craiovei a fost eliminată din Europa League. În fond, gruparea apărută acum şapte ani direct în liga a doua, moment al unui scandal antologic, nu a depăşit niciodată tururile preliminare ale Cupelor continentale – e ca şi cum un tenismen n-ar depăşi în viaţa lui calificările unui turneu de Mare Şlem. Coeficientul UEFA e undeva sub cel al unor nume obscure ca Sudava, Alashkert, Zrinjki sau Shkendija. Deci e pe nicăieri. Problema nu e că a fost eliminată, ci despre cum patronul ei a anunţat prezenţa pe tabloul principal ca pe un obiectiv de neratat. Mai ales, deranjează indentitatea călăului, Lokomotiv Tbilisi, despre care am aflat abia cu ocazia acestei trageri la sorţi. Şi pe bună dreptate. Onor fochiştii georgieni se clasaseră abia pe locul 4 în distinsul lor campionat, aflat în subsolurile europene ca valoare. E prea de tot! În ritmul ăsta, cocoşii din Gibraltar ne vor da piele de găină. Craiova s-a prezentat la joc ca şi cum o forţa cineva şi a încasat două goluri de curtea şcolii. Parcă aştepta să se sune odată de intrarea la ore.

O bîlbă de vitrina cu eliminări penibile din istoria fotbalului românesc, de unde rîd de noi nişte pescari din Islanda şi alde unii din Albania pe vremea cînd acolo Enver Hodja transformase ţara într-o cazemată din care nici mingile şutate puternic nu ieşeau. Craiova, apărută abuziv, s-a construit totuşi înţelept, a investit în jucători buni, pare a avea un plan, nu întîrzie salariile, se poartă decent. Dar să dai aşa cu posteriorul de asfalt te aruncă, la fel ca la Piticot, cîteva căsuţe bune înapoi. Şi îţi arată că umilinţa, dacă nu o ai, o capeţi pe bază de răni adînci şi mai apoi cicatrice eterne.