După Dănuţ Lupu, condamnat cu executare după ani de şofat fără permis, şi-au pierdut carnetele de conducere Lăcătuş şi Marica. Bîntuie o epidemie printre foştii mari fotbalişti?

De la distanţă, anumite roşii pot părea dovleci mai mici. Cam aşa şi în cazurile expuse. Nici o legătură între păţania primului şi situaţiile celorlalţi doi. Lupu a lucrat temeinic la întemniţarea lui, conducînd un timp incredibil fără a mai avea acest drept, suspendat definitiv încă de acum mai bine de două decenii. Încătuşat la aeroport după o tură prin Dubai, dădea senzaţia că pluteşte – în ciuda greutăţii impresionante, pe chip îi înflorise un zîmbet ca din alte lumi, avea ceva din martiriul unui Sfînt Sebastian pătruns de săgeţile ingratitudinii. El, care servise patria. În fine, la mulţi fotbalişti patria are conturul propriului trup. Şi, gîndiţi-vă, la Dănuţ e ceva teritoriu de plîns. Deşi mai fusese pedepsit, era în continuare oficial al clubului Dinamo, chestiune care n-a avut darul să-l trezească la realitate. Unele deprinderi mor greu. De fapt, nu mor niciodată. Sînt doar acoperite de un pic de pămînt şi multă ipocrizie, întru învierea lor. Cu Lăcătuş şi Marica a fost altcumva. Primul a rămas fără volan două luni pentru că nu a acordat prioritate la o trecere de pietoni, al doilea o lună pentru că a trecut pe roşu (pe galben, zice el). Sînt încălcări ale legilor circulaţiei frecvente, doar că, din cînd în cînd, unii au ghinionul să fie prinşi cînd agenţii de circulaţie nu stau cu spatele la drum, nu fumează, nu-şi beau cafelele sau nu bîrfesc ca nişte şcolari, în cerc, indiferenţi la tot şi toate, prăbuşească-se lumea-n dosul lor! Atunci, în acel rar şi improbabil moment de luciditate al organului, pac! – ţi-ai luat-o. Şi te enervezi, fireşte. Discursurile încep să se apropie, indiferent de infracţiune. Şi Lupu, şi Marica susţin că autorităţile vor să-i dea ca exemplu. Că se aşarnează împotriva lor ca să se vadă că oamenii legii muncesc, că sînt pe fază, că nimeni nu scapă. E o chestiune pe care o vedem şi la politicieni sau înalţi funcţuionari. Au alergie la a fi opriţi în trafic. „Tu ştii cine sînt eu?”, ţîşneşte, acid, glonţul verbal. Cu cît mai sus-pusă persoana, cu atît mai mare protestul. Reflexele trecutului se oţărăsc, se zbat, se tăvălesc, urlă. Băăăăăă, eu sînt ăla, băăăă! Ei, tocmai pentru că eşti ăla ar trebui să stai mai pe posterior, să nu crezi că eşti vînat cînd ai greşit sau, dacă nu ai greşit, să conteşti, nu să verşi flăcări pe nări. Fanariotismul ăsta de stradă, răsfăţul cu care sînt obişnuiţi unii, încurajaţi de pupindosişti şi căpătînd senzaţia că pot face orice, e o amprentă a locului. Altfel molfăim valori occidentale, dar cînd e despre ţărişoara fiecăruia, persoana lui fizică adică, uite-aşa ne mavroîncordăm!