După 30 de ani

E mijloc de decembrie 1989. Sînt în clasa a X-a și totul e cenușiu, deși nu-mi dau seama de asta. Sînt îndrăgostit de o colegă de clasă și sper să dansez cu ea de Revelion, la petrecerea organizată acasă la o altă colegă. Stau în bancă și ascult la română. Tovarășa profesoară e deșteaptă și frumoasă, dar nu sînt prea atent. M-am plictisit de atîtea comentarii, deși încearcă să mai facă și dezbateri sau alte activități cu noi, dar mai rar. Materia e multă, tot facem Eminescu de vreo 30 de ore, univers liric și nenumărate poezii. Mi se pare prea mult și am schimbat deja cîteva caiete de notițe. Să vină odată Revelionul!

E ianuarie 1990. A fost Revoluție. Am dansat la Revelion cu Sonia pe muzica de la TV, unde se transmiteau videoclipuri de pe MTV. A fost o nebunie. În piață, am fost cu tata și cu vărul meu, Ovidiu. Tata și-a pierdut căciula de astrahan. Ne-am lipit de asfalt cînd trăgeau militarii și l-am văzut, de la distanță de cîteva sute de metri, pe Călin Nemeș urcat pe un camion, agitînd un steag. Habar n-am ce-o să fie. Ieri ne-am rupt uniformele în pauză, pantalonii i-am deșirat pe cusături și am scandat „Jos uniformele!“. Domnul director s-a enervat, dar cred că nu mai are ce face acum. Noi credem că e un comunist. Vrem să cadă. Vrem să cadă și treapta a doua. Mîine ieșim pe străzi și strigăm „Nu vă fie frică, / Treapta a doua pică!“. Zilele trecute am fost la librărie. M-a trimis doamna de română să stau la coadă să iau un volum de poezii, Moartea citește ziarul, pe care nu îl avea și care acum s-a băgat la liber. E scris de Mircea Dinescu, pe care l-am văzut la televizor în decembrie. Pînă una-alta continuăm cu Eminescu. Mai avem destul, materia e multă și caietul meu galben e pe sfîrșite. E al treilea.

E decembrie 1996. Sînt profesor la țară, în Luna de Sus. Cred că am avut noroc, pentru că toată vara nu m-am gîndit ce voi face și m-am dus la inspectorat într-o doară, la început de septembrie. Domnișoara inspectoare mi-a oferit acest post, predau română și muzică. Am copii și de clasa a VIII-a, care vor da examen. Zilele trecute am avut inspecție. A venit celălalt inspector și mi-a stat la toate orele. A intrat în prima oră, pe la mijloc, mi-a luat de pe catedră catalogul și planurile de lecție și s-a dus în ultima bancă. Am predat gramatică și literatură. Sînt aceleași lecții aproape pe care le aveam și eu cînd eram elev. Cu aceleași manuale. Am făcut și Eminescu, și Coșbuc, și Dăscălița lui Goga. A ieșit bine, m-a lăudat. Directoarea e foarte de treabă și a aranjat ea să fie mîncare la sfîrșitul orelor.

E decembrie 1998. Sînt profesor la Grup Școlar Material Rulant. Am dat concurs de titularizare și aici am prins post. Am făcut și armata între timp, cinci luni și zece zile. La o unitate de lîngă casă. Am fost ultima serie care a făcut-o obligatoriu. A fost ușor, doar o lună am stat în unitate, apoi ne lăsau acasă după-amiaza. Am lucrat la biblioteca unității, de unde mi-am luat cîteva cărți care erau trecute la casat. Un Mircea Horia Simionescu, Dicționar onomastic, și un Nicolae Breban, În absența stăpînilor, care îmi plăcuse mult în facultate. Zilele trecute am avut inspecție de definitivat. A venit inspectorul, care, culmea, a lucrat și el în această școală, exact pînă la sfîrșitul anului trecut, cînd s-a transferat și a devenit și inspector. A stat la patru ore și la analiză l‑a luat puțin peste picior pe director, care se tot băga să comenteze la „Zburătorul“ lui Heliade Rădulescu. Dar cum e inginer și cam habarnist într-ale literaturii, dădea rateuri ridicole. Altfel, e om de treabă. Am predat cu multe idei luate din caietele mele de elev. La urma urmei, e aceeași materie, avem aceleași manuale. Încă este pe ele stema Republicii Socialiste România.

E decembrie 2002. Sînt profesor într‑unul dintre liceele de top. Am fost chemat la inspectorat chiar în ultima zi dinaintea începerii școlii. Adriana Cean, biata de ea, un om și o profesoară specială, care tocmai reușise să se transfere în acest liceu, a murit subit. Nici nu mă pot gîndi la asta, a fost un șoc. Am fost solicitat să preiau eu postul ei, prin detașare în interesul învățămîntului. Am fost onorat. Probabil am făcut impresie bună în ultimii ani, în care multe s-au schimbat. Educația 2000+, cursurile de abilitare curriculară, cursurile de dezvoltarea gîndirii critice, totul în jurul unor noi programe școlare, al unei noi viziuni, pe care a adus-o ministrul Andrei Marga. Ce mult s-au schimbat toate, toate! Și cîtă efervescență, cîtă speranță am trăit și trăim în acești ani! Lumea pare că va arăta altfel, școala pare că va arăta altfel. Am scăpat de vechile manuale, avem manuale noi, e o plăcere să te joci cu ele, să faci cu elevii altceva, modern, incitant, divers, incomparabil cu ceea ce făceam înainte, ca profesor, și mai înainte, ca elev. E lumină! Am elevi de gimnaziu, dar și de liceu, clasa a VIII-a, dar și a XII-a, terminale. Nu mi-e ușor, elevii sînt altfel, mult mai curajoși, părinții de asemenea, cu multe pretenții, uneori absurde, parcă ar vrea ei să fie profesori sau să conducă școala. Dar astea sînt aspecte marginale. Școala e respirabilă, e mai vie. Nu mai predăm comentarii, discutăm mult, aplicăm metode noi, așa cum am învățat la cursurile amintite. Avem simpozioane didactice, facem cercetare didactică, scriem în reviste de profil. Am învățat mult de la doamna Monica Onojescu, de la doamna Anica Revnic și, desigur, de la doamna Alina Pamfil.

E decembrie 2016. Revenit la catedră, după anii în care am fost inspector. Unii au fost buni și miroseau a schimbări benefice. S-au făcut lucruri valoroase, unele insuficient exploatate, altele ucise apoi. Au fost proiecte europene și bani. Am participat la nașterea unor concepte, a unor concursuri și olimpiade. A fost momentul reconfigurării curriculare, dar n-au mai apărut și manualele care să o susțină. S-a predat și încă se predă cu manualele vechi, deși e o altă programă. Adaptări din mers. A apărut o nouă lege, în 2011, pe care am simțit-o bună. Dar apoi a fost ciopîrțită de sute de acte normative care i-au denaturat principiile. Am trecut prin mîinile a nenumărați miniștri. Mi-au plăcut vreo doi, Miclea, dar el a stat foarte puțin, Funeriu, care a și făcut legea. Însă apoi ne-am împotmolit. Mi-e mai bine la catedră acum. Cînd am demisionat, nu știa decît un om, care m‑a susținut. Știu că toți ceilalți ar fi încercat să mă convingă să nu fac „o asemenea prostie“. Am fost blocat apoi, mi s-a interzis accesul la tot ceea ce înseamnă dezvoltare profesională, comisii, proiecte. Dar am proiectele mele de la care nu pot fi blocat, am de scris manuale, am de scris cărți, îl am pe Răzvan, am de trăit. Vom vedea ce va mai fi.

E decembrie 2019. Au trecut 30 de ani. Trebuie să cred. Au fost iar schimbări, există oameni în care cred, care au șansa de a face ceva. Vine 2020. Trebuie să cred că va fi un „altfel de 20/20“.     

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.