Două euro-iluzii de vară

18 iunie 2014   PE CE LUME TRĂIM

„Criza gazelor nu ne afectează în următoarele şase luni.“

Ba da, ne va afecta cu mult mai repede.  

Imediat după ce Moscova a anunţat închiderea robinetului, după eşecul negocierilor UE – Rusia privind livrările de gaze către Ucraina, premierul Victor Ponta a ţinut să facă un anunţ liniştitor: România nu va fi afectată, cel puţin în următoarele şase luni. Lucrurile s-ar putea complica, aşadar, taman în toiul iernii, dar putem spera că, pînă atunci, Uniunea Europeană şi Rusia vor găsi o soluţie. În definitiv, Rusia are cel puţin tot atîta nevoie de banii Europei pe cît are nevoie Europa de gazul rusesc.

Pe de altă parte, este adevărat că România stă cu mult mai bine în privinţa gazelor decît suratele europene. Noi importăm cam 20% din consumul de gaze dintr-un an. Iar în sezonul cald, ne descurcăm – lucrurile se pot complica doar în cazul unei ierni mai reci decît în mod obişnuit.

Doar că România nu este singură, iar economia românească nu poate fi privită separat faţă de cea a Uniunii Europene. Cu o piaţă internă încă slabă, economia României este puternic orientată către exporturi. Cam 70% dintre acestea merg în Uniunea Europeană, chiar dacă, în ultimii ani, ponderea exporturilor pe alte pieţe a mai crescut.

O criză prelungită a gazelor va lovi imediat industria Uniunii Europene, iar România este un furnizor pentru aceasta. State membre din imediata apropiere a României, precum Ungaria, Slovacia sau Bulgaria, depind de gazul rusesc în proporţie de 80-90%. Austria, un partener comercial important al României, depinde şi ea în proporţie de 60%, iar Germania – în proporţie de 37%, conform datelor Eurogas, aferente anului 2012. 

Aceste state vor resimţi aproape imediat consecinţele crizei gazului, iar comerţul României ar putea avea de suferit cu mult mai repede decît cele şase luni estimate de şeful Guvernului. Experienţa crizei din 2008-2013 ne arată că economia României este puternic dependentă de tendinţa economiei central şi vest-europene. O inversare a actualei tendinţe de refacere lentă – dorită, probabil, de Moscova în cadrul Războiului Rece – ne poate afecta mai devreme decît credem.

„Şefia Comisiei Europene nu e treaba noastră.“

Este chiar mai mult decît credem.

Minisummitul de săptămîna trecută, de la reşedinţa de vară a premierului suedez Fredrik Reinfeldt, nu a adus nimic nou în complicatul proces de nominalizare a candidatului pentru preşedinţia Comisiei Europene. Cancelarul german Angela Merkel nu a reuşit să schimbe opiniile omologilor săi, care i se opun lui Jean-Claude Juncker. Premierul suedez, cel britanic şi cel olandez au rămas pe aceleaşi poziţii. O arată editorialul publicat după reuniunea din Suedia, de către premierul britanic David Cameron. Pe scurt, acesta desfiinţează sistemul de candidaturi ale familiilor politice pentru şefia Comisiei şi vrea ca liderii europeni să nominalizeze pe cineva din afara grupului de candidaţi consacraţi (Spitzenkandidaten). Va obţine satisfacţie David Cameron?

Este adevărat că desemnarea de către Consiliul European a candidatului pentru şefia Comisiei se face cu majoritate calificată, ceea ce ar putea însemna că, la limită, cei care i se opun lui Juncker ar putea fi lăsaţi pe dinafară. Ar fi însă un gest extrem, iar lăsarea „în opoziţie“ a unui stat membru (cu atît mai mult a Marii Britanii…) ar putea avea consecinţe grave pentru viitorul Uniunii.  

Negocierile s-ar putea să dureze, iar între timp ne putem aştepta la o paralizie a instituţiilor Uniunii. Şi e clar că oponenţii lui Juncker trebuie să cîştige ceva. În ce domeniu? În cel al migraţiei, de exemplu – lucru sugerat chiar de premierul Cameron, după minisummitul din Suedia. Şi nu este vorba doar de migraţia din afara Uniunii, ci şi de cea „internă“. Premierul britanic doreşte reglementări clare prin care să fie împiedicat „turismul social“ – acei migranţi care, în loc să-şi caute de lucru, se duc direct la birourile de şomaj. De altfel, şi o bună parte din mediul decizional german şi francez ar fi favorabil unei asemenea reglementări, chit că legislaţiile naţionale limitează deja posibilităţile pentru acest tip de fraudare a sistemelor sociale. 

Pare terenul pe care s-ar putea obţine cel mai uşor un consens, altfel uşor de „vîndut“ unor opinii publice deja înfierbîntate de campaniile de presă împotriva „hoardelor“ de români şi bulgari, gata să invadeze paradisul vestic, după 1 ianuarie 2014.

„Turismul social“ reprezintă, desigur, un gen de fraudă, deşi amploarea lui, în ce-i priveşte pe români şi bulgari, nu este atît de mare precum sugerează campaniile de presă.  Doar că în spatele unor noi reglementări se pot strecura, evident, abuzuri din partea statelor membre, se pot introduce bariere artificiale care nu ar avea nimic în comun cu libertăţile garantate de tratatele europene. Cu alte cuvinte, sub pretextul limitării „turismului social“ vor putea fi loviţi şi mulţi dintre românii care muncesc cinstit.

Iar dacă tot se crede că limitarea libertăţilor este cheia redresării Europei, atunci măcar statele est-europene să fie chemate să fie parte la aceste negocieri, nu să li se pună în faţă compromisuri deja stabilite pe firul scurt.  

Pare linişte după plimbarea cu barca pe lac a celor patru lideri europeni. O linişte aparentă, desigur – între timp, liniile telefonice s-au înroşit deja. Este destul de clar că o  soluţie de compromis deja se discută şi ar fi bine să prindem şi noi jocul. Fiindcă jocul este despre noi, chiar mai mult decît credem.  

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.

Mai multe