Divorţ
De peste trei luni, Belgia nu are guvern, dar birocraţiile locale funcţionează: trenurile vin la timp, scrisorile ajung la destinatari, gunoiul se transportă, poliţia menţine ordinea. Oficialii din fostul guvern continuă programele asupra cărora există decizii şi sînt împuterniciţi să adopte măsuri urgente în ceea ce priveşte pacea şi securitatea. Se aproprie însă termenul de votare a bugetului pentru anul viitor. Regele Albert a folosit cuvîntul "criză": a trecut prin patru încercări, patru politicieni chemaţi să formeze un guvern n-au reuşit să obţină susţinerea unei majorităţi. Realitatea e însă mult mai calmă decît o arăta celebra emisiune de televiziune care organizase o farsă premonitorie, filmînd în termeni dramatici despărţirea flamanzilor de valoni, scindarea Belgiei în cele două, de fapt, trei părţi componente, dacă punem la socoteală şi capitala Bruxelles: fuga regelui, pregătiri de permutări de populaţie şi toate vechile ranchiune scoase la lumină de perspectiva divorţului. Bariera lingvistică marchează şi diferenţele economice. Între cele două regiuni, Flandra şi Valonia, există decalaje vizibile: Flandra pretinde că aduce la bugetul federal cu 10 miliarde de euro mai mult decît valonii (valonii zic că doar două), că productivitatea muncii este cu 20% superioară, cifra şomajului este la jumătate, că atrage mult mai mulţi investitori străini, că portul Anvers - al doilea din Europa - poate fi o capitală mult mai legată de lume decît Bruxelles. Diferenţele înregistrate de statistici au consecinţe în viaţa oamenilor: "Flamanzii şi vorbitorii de limbă franceză trăiesc şi aşa în două ţări diferite: nu ne uităm la programele TV ale celorlalţi, nu citim ziarele lor, nu ne cunoaştem reciproc celebrităţile şi considerăm că aşa e bine... Nu ne deranjează să trăim alături unii de alţii, cînd trebuie să lucrăm unii cu alţii se ivesc problemele. Impasul apare cînd trebuie trecut la reforma sistemului judiciar sau la cea a politicilor de pe piaţa muncii şi altele..." - crede Dominiek Minten de la ziarul De Standaard (în flamandă). Beatrice Delvaux de la Le Soir (în franceză) realizează că "dacă înlăturăm simbolismul care însoţeşte această problemă rămîne realitatea brutală: există motive serioase de divorţ, tensiunile şi conflictele sînt profunde şi durează de mult". Probabil că aceste conflicte, trăite şi exprimate în mod civilizat şi niciodată rezolvate, au dus la situaţia din prezent: despărţirea era o perspectivă politică improbabilă, acum, sciziunea a devenit o chestiune vitală şi urgentă. "După ce în secolul XX săracii s-au debarasat de bogaţi prin decolonizare, în secolul XXI, bogaţii încearcă să se debaraseze de săraci" - scrie Jacques Attali în LâExpress. Dar decolonizarea şi flamanzii sînt două lucruri diferite şi valonii nu prea sînt ceea ce se cheamă săraci. Acum sondajele arată că o majoritate din ambele regiuni, opt din zece cetăţeni întrebaţi cred că Belgia va exista şi în următorii zece ani, dar peste 50% cred că regatul în forma sa actuală nu va mai dura pînă în 2050. La fel ca în urmă cu zece, douăzeci de ani, populaţia e conştientă că sînt probleme, dar e de acord cu amînarea deciziei. Graba e afişată în termeni imperativi de formaţiunea extremistă Vlaams Belang: "Sîntem două naţiuni diferite, un stat artificial creat pentru a fi un tampon între marile puteri, avem în comun doar un rege, berea şi ciocolata. În rest, nimic" - spune Filip Dewinter, liderul partidului. Mesajul separatist a fost preluat şi de creştin-democraţii flamanzi, care s-ar mulţumi, totuşi, cu un grad mai mare de autonomie. Într-un peisaj politic unde toate cele 11 partide cu reprezentare parlamentară sînt regionale, formarea unui guvern de coaliţie este deosebit de dificilă. Hrănită dintr-un resentiment tenace, pînă la un punct fără reprezentare publică, dorinţa de separare a devenit un obiectiv concret al unei părţi a populaţiei, căreia ceilalţi nu-i opun decît pasiva mulţumire cu statu quo. Economiile celor două regiuni sînt întrepătrunse, separaţia ar duce la un coşmar fiscal. Şi apoi cum va fi împărţită echitabil datoria naţională - 90% din PIB? Ce se va întîmpla cu oraşul Bruxelles? Capitală europeană, oraş francofon, situat în Flandra, aici vin zilnic 340.000 de navetişti din Flandra şi din Valonia. În această fază, discuţiile despre divorţ pot duce la iniţierea unei acţiuni decisive, deşi soţii trăiesc de mult împreună şi s-au obişnuit să-şi tolereze defectele. E evident că s-au săturat unii de alţii, dar pînă la despărţirea definitivă trebuie găsită o soluţie provizorie. Provizoratul durează din 1830.