Distracţii la sfîrşit de săptămână

20 iulie 2006   PE CE LUME TRĂIM

Rebelii din PNL ies la rampă Foştii lideri liberali Theodor Stolojan, Valeriu Stoica şi Mona Muscă susţin în cursul zilei de astăzi o conferinţă de presă în care prezintă un apel pentru relansarea PNL şi, totodată, o serie de critici la adresa conducerii Tăriceanu. Stoica a declarat pentru ZIUA că, împreună cu Stolojan şi Muscă, va da astăzi semnalul pentru lansarea, în septembrie, a unui proiect de reformare a grupării liberale. De asemenea, fostul preşedinte PNL a insistat că grupul din care face parte nu doreşte destrămarea partidului, ci, din contră, unitatea. "Conducerea PNL spune că noi vrem să rupem partidul. Este o manipulare de proastă factură, este bolşevism, nu liberalism", a acuzat Valeriu Stoica, făcînd trimitere directă la premierul Călin Popescu Tăriceanu. El a insistat că actuala linie politică a PNL este una eronată. "Vom face un apel la unitate către toţi liberalii şi le vom transmite să nu se lase păcăliţi de manipulările actualei conduceri", ne-a precizat liberalul. Surse din conducerea PNL ne-au informat că decizia de convocare a acestei conferinţe a fost luată la finalul săptămînii trecute, într-o discuţie t

Mai multe