Distanţa socială

25 martie 2020   PE CE LUME TRĂIM

Generalizările de uz curent se pot schimba radical de la o zi la alta. Pînă de curînd ştiam că trăim într-o societate modernă profund modificată de apariţia Internetului, scufundată în mediul online, în care oamenii nu mai comunicau direct, copiii nu mai doreau să iasă din casă, preferînd să stea toată ziua cu ochii în calculatoare, prinşi în jocuri online şi în nesfîrşite conversaţii inutile. Erau evocate semne clare de dependenţă: de la căutarea în telefon, pentru a vedea dacă afară plouă, în loc de privitul pe fereastră, la schimbul de mesaje electronice între două persoane stînd în aceeaşi casă, în camere alăturate, sau la scena tipică a unor tineri aşezaţi la aceeaşi masă, dar afundaţi în propriile schimburi de mesaje, butonînd fiecare pe telefonul său. Or, acum aflăm că lucrurile nu stau chiar aşa, că inşii pasămite atît de alienaţi de tehnologie ard de dorinţa de a ieşi din casă, de a-şi vedea rudele şi prietenii, de a merge la spectacole, la petreceri, în parcuri.

În acest context, în care un clişeu (tehnologia ne înstrăinează, ne îndepărtează pe unii de alţii) este înlocuit de altul (sîntem fiinţe superactive şi hipersociale, profund frustrate de statul acasă), şi-a făcut repede loc o nouă sintagmă: distanţa socială. Desigur, în vreme de epidemie, răspîndirea cuvintelor-cheie din sfera medicală este la fel de rapidă ca răspândirea virusurilor. De fapt, au intrat în circulaţie două sintagme înrudite – distanţa socială şi distanţarea socială – care traduc formulele din engleză – social distance, respectiv social distancing. Echivalentele acestora sînt termeni de actualitate în diverse limbi (în franceză distance sociale şi distanciation sociale, în italiană distanza sociale şi distanziamento sociale, în spaniolă distancia social şi distanciamiento social etc.); în unele cazuri, sînt concurente cu alte formule, mai explicite. În română, cele două sintagme au intrat imediat în uzul larg, fiind folosite de oficialităţi, de mass-media şi de cei care retransmit şi comentează mesajele crizei; uneori, punerea între ghilimele marchează o oarecare rezervă: „încerc să păstrez distanţa socială“ (mediafax.ro);  „Gigi Becali a învățat să păstreze «distanța social㻓 (cancan.ro); „la biserica Sfîntul Dumitru din Capitală slujbele se desfășoară în curtea bisericii, iar creștinii păstrează distanța socială“ (stiri.md). Distanţa socială se asociază cu un număr limitat de verbe (în primul rînd cu a păstra), în vreme ce distanţarea socială transmite mai clar mesajul activ şi are mai mare autonomie: „distanţarea socială necesară pentru a preveni extinderea pandemiei“ (evz.ro); „autorităţile şi specialiştii recomandă distanţarea socială“ (romanialibera.ro). Cele două formule provin din limbajul ştiinţific – din sociologie, psihologie, epidemiologie –, de unde au migrat prin forţa împrejurărilor în uzul general. Ambele au un anumit grad de polisemie, provenit în parte chiar din diversele discipline cărora le aparţin. În română, contextul de apariţie le-a făcut foarte repede înţelese; rupte din context, ar fi rămas destul de ambigue. Riscul de neînţelegere ar putea proveni din sensurile adjectivului social, care se asociază mai curînd cu noţiunea globală de societate sau evocă (pentru cei mai în vîrstă) noţiunea claselor sociale. Nu întîmplător, pentru social network se ezită în română între traducerea reţea de socializare şi reţea socială. Pentru a exprima conţinutul noţiunii într-un limbaj mai puţin specializat (fără a trimite la un model sociologic în care distanţa socială diferă de cea intimă, de cea personală şi de cea oficială), probabil că ar fi sunat destul de bine o formulare ca distanţa dintre persoane. Numai că în vremuri de criză chiar nu mai contează subtilităţile conotaţiilor lingvistice, sînt mult mai importante scurtimea şi internaţionalizarea formulelor.

Oricum, chiar dacă ştim că se vorbeşte despre distanţa socială din punct de vedere proxemic (ca distanţă fizică, în spaţiu), există riscul de a ne închipui, printr-o temporară alunecare de sens, că apelurile evocă alte tipuri de distanţă socială, presupunând caste, ierarhii, reguli protocolare – sau, pur şi simplu, refuzul comunicării. Posibilele alunecări de sens sînt anticipate şi în cazul formulei distanţare socială: „Distanțarea socială nu trebuie să însemne indiferență socială“ (Bogdan Glăvan, republica.ro).

Din sintagmele în cauză derivă şi o nouă utilizare – cu adverbul social – a verbului presupus de numele de acţiune distanţare: „mă distanțez social“  (interviu, libertatea.ro); „chiar dacă ne distanţăm social, în perioada următoare şedinţele se vor desfăşura în mediul online!“ (psihologoradea.ro). Formula distanţare socială stă deja la baza unor parafrazări: un articol recent are titlul „Pe lîngă distanțarea socială asistăm și la distanțarea națională“ (Florin Negruţiu, digi24.ro).

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

Mai multe