Dincolo de frontiera populismului

21 august 2013   PE CE LUME TRĂIM

Cererea vicepremierului şi ministrului olandez pentru Afaceri Sociale, Lodewijk Asscher, ca Uniunea Europeană să instituie un „cod portocaliu“ privind circulaţia forţei de muncă în interiorul spaţiului comunitar, reprezintă mai mult decît un nou puseu al populismului. Solicitarea este cuprinsă într-un articol apărut concomitent în ziarul olandez Volkskrant şi în cel britanic The Independent, semnat de ministrul olandez, alături de David Goodhart, un autor britanic cunoscut pentru abordările sale antiimigraţioniste.

De data aceasta, lucrurile încep să o ia pe o cale ce poate deveni periculoasă nu doar pentru români şi bulgari, nu doar pentru cetăţenii statelor membre din Europa Centrală şi de Est, ci pentru întreaga construcţie europeană. Pînă acum, discursul antiimigraţie fusese îmbrăţişat cu drag de presa tabloidă britanică, în cadrul unei campanii pline de exagerări, dar şi de exponenţi ai formaţiunilor extremiste şi antieuropene – printre acestea, şi partidul olandez zis „al Libertăţii“. Un partid care a făcut parte din coaliţia guvernamentală pînă la alegerile din toamna anului 2012 ( şi nimeni nu s-a gîndit să „pedepsească“ Olanda pentru asta...) şi care, printre altele, a introdus în actul fondator al coaliţiei prevederea potrivit căreia Haga se va opune oricărei extinderi a spaţiului Schengen. Ceea ce s-a şi întîmplat.

Dar Lodewijk Asscher – ca să revenim la chestiune – nu este în nici un caz un extremist. Partidul său de centru stînga, Partidul Muncii, face parte din familia social-democrată europeană şi se află în coaliţia care susţine guvernul al doilea, al liberalului Mark Rutte. Principalul „merit“ al cererii ministrului de la Haga este acela că scoate discursul antiimigraţie din cadrul prea puţin frecventabil, delimitat de presa tabloidă în goană după senzaţional şi de discursul unor lideri populişti antieuropeni. De data aceasta, pericolul imigraţiei este pus în legătură directă cu generoasele idei ale Europei sociale. Nu doar că nou-veniţii din Europa Centrală şi de Est, gata să muncească mai mult pentru mai puţini bani, înseamnă o concurenţă pe piaţa muncii pentru localnici, dar esticii mai sînt şi victimele abuzurilor din partea angajatorilor. 

„Nou-veniţii sînt, uneori, exploataţi de către angajatori lipsiţi de scrupule. De prea multe ori, angajaţii sînt plătiţi prea puţin (uneori chiar mai puţin decît salariul minim legal), trebuie să lucreze prea mult timp şi, uneori, trebuie să plătească nişte chirii exagerate pentru adăposturi proaste“ – susţin autorii articolului. Cu alte cuvinte, esticii vor fi protejaţi în faţa abuzurilor dacă vor fi convinşi să stea acasă şi, astfel, Europa socială va răsufla uşurată.

Cum se va institui însă „codul portocaliu“ la nivel european este greu de întrevăzut. Libertatea de circulaţie, inclusiv a forţei de muncă, este înscrisă cu litere de foc în tratatele de aderare ale noilor state membre, ca şi în Tratatul de la Lisabona, actul care stă la baza Uniunii. Dar cetăţenii de după fosta Cortină de Fier nu s-au putut bucura de la bun început de accesul neîngrădit pe piaţa europeană a muncii. 

Au fost prevăzute perioade de tranziţie, de pînă la şapte ani, în care vechile state membre puteau introduce restricţii – şi cele mai multe au făcut-o. De partea cealaltă, noile state membre au fost de acord să-şi liberalizeze pieţele, să-şi alinieze preţurile, să-şi deschidă pieţele de capital, ale terenurilor agricole ş.a.m.d., beneficiind tot de perioade de tranziţie. Toate aceste lucruri au fost acceptate de către fiecare stat membru în parte, cînd au fost ratificate tratatele de aderare. A schimba acum regulile jocului ar însemna o modificare a tratatelor, ceea ce presupune ratificarea de către fiecare stat membru în parte, fie prin referendum, fie prin proceduri parlamentare. Şi este greu de crezut că vreun stat membru din Europa Centrală şi de Est ar accepta „codul portocaliu“ olandez.

Problema nu este însă închisă. Uniunea Europeană trece astăzi printr-un amplu proces de redefinire şi este posibil ca, în următorii ani, nimic să nu mai fie ca înainte, pe continentul nostru. Tot ce putem constata acum este un început de constituire a unei „axe antiimigraţioniste“ Haga – Londra. Va putea fi aceasta baza unei alianţe mai largi, de state cu mare influenţă în Uniunea Europeană? Deocamdată, marile oraşe din Germania şi-au exprimat deschis temerile legate de creşterea numărului de imigranţi proveniţi din România şi Bulgaria.  

Eventuala constituire a unei asemenea alianţe în interiorul Uniunii ar transforma în realitate acea „Europă a cercurilor concentrice“, despre care se tot vorbeşte ca posibilă variantă de a mai potoli avîntul populismului şi antieuropenismului. Adică, mai pe româneşte, o Europă în care cei de la periferie să fie puşi în banca lor de către cei din „nucleul dur“. O Europă cu mai multe nivele de decizie şi cu măcar două feluri de cetăţeni – unii, „mai egali“ decît alţii.  

Să nu ne imaginăm însă că Europa Centrală şi de Est va primi cu seninătate o asemenea lovitură. Sub presiunea opiniilor publice din aceste ţări, liderii politici vor fi şi ei nevoiţi să treacă la măsuri de retorsiune şi probabil că se vor considera la rîndul lor absolviţi de anumite obligaţii pe care şi le-au asumat. Iar „Europa cercurilor concentrice“, văzută ca o alternativă soft la spargerea întregului edificiu, s-ar putea dovedi, la rîndul ei, o iluzie. 

Ce-i drept, ameninţarea nu este imediată. Prezentată frumos în ambalajul Europei sociale, problema „imigraţiei interne“ de-abia dacă a fost pusă pe masa discuţiilor. Urmează dezbateri lungi şi dificile, cu final greu de anticipat. Dar direcţia în care merg lucrurile este cu adevărat îngrijorătoare.

Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.

Mai multe