„Din gură de șarpe”
Expresiile populare mai vechi, pe care vorbitorii actuali nu le mai înțeleg sau nu se mai străduiesc să le înțeleagă – nu neapărat pentru că ele ar cuprinde elemente obscure, ci pentru că sînt clișeizate și astfel structura lor internă trece neobservată – sînt uneori reinterpretate, schimbîndu-li-se pe nesimțite forma, uneori și sensul. Transformările din comunicarea orală au produs variante mai mult sau mai puțin absurde ale unor frazeologisme, de genul cîine sur la vînătoare (în loc de cîine surd) sau ciuta bătăilor (pentru ciuca bătăilor). Expresia ca din gură de șarpe nu este alterată la fel de mult ca acestea, dar pare să fi intrat într-un proces similar.
Folosită în asociere cu verbe ca a țipa, a urla, a striga, expresia are rol de intensificare, prin comparația cu un reper extrem al urletului de suferință și disperare. E înregistrată de Anton Pann, în Povestea vorbii („Strigă și țipă ca din gură de șarpe, / De mă iau fiori din creștet pînă-n talpe”) și este explicată în Iuliu Zanne, Proverbele românilor (I, 1895, p. 658).
Imaginea care stă la baza expresiei poate evoca două scenarii diferite, atestate în textele folclorice: unul realist, în care sunetele ascuțite aparțin unui animal pe cale de a fi înghițit de șarpe, și unul de basm sau de legendă, în care o ființă umană se zbate și urlă, pe jumătate înghițită de un șarpe uriaș (echivalent, în folclor, cu balaurul). Primul scenariu este descris în același volum al lui Iuliu Zanne, unde e înregistrată expresia a țipa ca broasca în gura șarpelui (p. 339), prezentă de altfel și în dicționarul lui Laurian și Massim (la cuvîntul-titlu șerpe, volumul II, 1876). Scenariul fantastic, cu victimă umană, apare în mai multe variante ale baladei populare intitulate Șarpele sau Balaurul, unde situația este descrisă în detaliu: eroul e înghițit doar parțial de șarpe, pentru că numeroasele sale arme (baltage, cuțite, paloșe, pistoale) îl țin încă „la suprafață”: „Jumătate l-a-nghițit, / Jumătate nu mai poate”. Voinicul este „Ăl din gura șarpelui”, iar contextul motivează perfect expresia: „De trei zile țipă, frate, / Și țipă-n gură de șarpe” (Șarpele, baladă culeasă din județul Dîmbovița, publicată în Convorbiri literare, 1 august 1896). Într-o altă variantă, în aceeași ipostază, „Voinicul țipa / Și se văieta / În gură de șarpe / cu sudori de moarte” (Balaurul, cules de G. Dem. Teodorescu la București, în 1884). Scenariul inițial este și mai clar conservat de construcția ca din gura șarpelui, destul de des folosită în texte din secolul al XIX-lea: „Aprigii oameni de sat de la Presa strigă, ca din gura șarpelui, că țara este asediată de vite și de influențe imorale” (Bobîrnacul, 31 martie 1879); „coaliția (...) țipă ca din gura șarpelui” (Epoca, 17 octombrie 1888).
Or, cele două reprezentări (cea realistă și cea fantastică) nu mai sînt familiare multor vorbitori de azi: cînd comentează pe Internet expresia, unii tind să reinterpreteze diferit comparația, omițînd cu totul victima; astfel, de la disperarea celui aflat în gura șarpelui se ajunge, prin explicații mai naive sau mai ingenioase, la un fel de țipăt al șarpelui însuși, sau cel puțin sugerat de gura sa deschisă: „Șarpele poate căsca gura foarte tare, deși nu țipă, în schimb noi căscăm gura cînd țipăm; dacă am căsca gura cît un șarpe am țipa extrem de tare” (brainly.ro). Reinterpretarea se produce și mai ușor în lipsa adverbului de comparație: structura țipă din gură de șarpe poate fi înțeleasă ca referindu-se la o comparație implicită, dar permite și alunecarea spre o lectură „instrumentală”. Aceasta se reflectă în modificarea construcției, care poate deveni din gură ca de șarpe sau chiar cu gură de șarpe. Ultima variantă are mai multe atestări în texte din Republica Moldova: „imediat au început să țipe cu gură de șarpe” (timpul.md); „postul procomunist de televiziune NIT ţipă cu gură de şarpe că Guvernul Filat vrea să le închidă gura” (deca.md); „țipă cu gură de șarpe despre marea grijă de popor” (deschide.md); „deputații (...) strigau cu gură de șarpe că țara are nevoie de guvern urgent” (stiri.md).
Altă modificare prin care e dovedită opacizarea expresiei (dar se încearcă și o remotivare a acesteia) a fost semnalată de Radu Paraschivescu, care a observat contaminarea ei cu expresia a se ascunde în gaură de șarpe, producînd structura hibridă a țipa ca din gaură de șarpe („Pastila de limbă”, 15.07.2017). Construcția modificată are zeci de atestări detectabile cu motorul Google, dintre care una provine chiar dintr-un discurs parlamentar: „Toţi uită de frică, banul public furat, de care ei îşi amintesc doar cînd sînt întrebaţi de DNA, şi atunci ţipă ca din gaură de şarpe că sînt hărţuiţi, că sînt batjocoriţi, că sînt închişi” (cdep.ro, 24.03.2015).
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).