Diferențele dintre handbalul feminin și judo s-au micșorat semnificativ sau e doar o senzație?

Cum ar veni, a devenit handbalul feminin prea bărbătesc? A depăşit el limitele genului, caracterizat mai degrabă, în concepţii încăpăţînate, de gingăşie, mlădiere, mişcări baletate decît de contacte dure, braţe arestate, tamponări de Nascar? E o evidenţă fără umbră că handbalul de fete a devenit un sport de luptă în care arbitrii sancţionează doar gesturile brutale, care pot duce la accidentări. Asta e graniţa. Dincolo de ea… liber la trîntă! Faţă de acum mulţi ani, fetele par a fi devenit un fel de războinice din filmele care făceau furori odată. Există explicaţii. Viteza de joc şi tehnica au evoluat şi de aici o nevoie de contracarare a lor cu mijloace mai puţin angelice. Dar, ca şi la băieţi, cauza principală e, cred, profesionalizarea fără perdele a acestui sport. Handbalistele au ajuns să cîştige din ce în ce mai mulţi bani, progresie posibilă mai ales graţie României în ultimii ani. Aici sînt cluburi care rivalizează ca buget cu formaţii de primă ligă la fotbal. CSM Bucureşti are un buget, recunoscut de primarul Capitalei, de 3,5 milioane de euro, iar Bistriţa, Rapid, Brăila, Vîlcea, Baia Mare nu sînt departe. Pe aceste dulci meleaguri e înregistrat cel mai mare salariu din handbalul feminin mondial, 20.000 de euro net, bani publici. România a devenit un El Dorado pentru franţuzoaice, norvegience, muntenegrence, brazilience şi multe alte seminţii care şi-au dat seama că e de luat la greu de pe aici. Asta întăreşte concurenţa şi ascute coatele. Jucătoare fantastice ajung la colosale evoluţii ofensive. O acţiune urmată de reacţiune. Cel mai simplu mod de a cîştiga un meci atunci cînd nu ai cele mai bune jucătoare de pe parchet e să te aperi crunt. Aşa şi-a făcut loc Franţa, campioana olimpică, în lumea bună a acestui sport, cu faze de apărare de te dureau dinţii. O defensivă cîinească, dură, fără milă. E eterna modă a celor „săraci“, dar nu numai. Varianta perfectă, de care se apropie în zilele noastre Norvegia, e defensivă de fier, ofensivă atomică. Secretul atacantelor, dacă nu vor să fie tăvălite, e să gîndească şi să acţioneze cu o fracţiune de secundă mai repede decît gardienele semicercului. Ceea ce se poate. Cînd mintea bate muşchiul, umanitatea face un pas înainte. Iarvînătăile, unul înapoi.