Dezindustrializarea Germaniei – o amenințare încă reală
Cu cîteva luni în urmă, Germania se pregătea pentru o iarnă dură. După ce Rusia a tăiat aprovizionarea cu gaze naturale a Europei și prețurile au crescut de mai bine de două ori, oficialitățile din Germania au avertizat în privința unor eventuale întreruperi în furnizarea energiei și a unor pene frecvente de curent electric. Unele orașe planificaseră, se pare, transformarea unor săli de sport în „hale încălzite” pentru săraci și bătrîni, iar mass-media făcea speculații despre raționalizarea energiei. Dar aceste previziuni nu s-au materializat. În fața acestor provocări istorice, Germania s-a arătat mai rezilientă decît și-au imaginat cei mai mulți.
Și totuși, Germania e încă panicată. Dar în loc să se agite pentru a procura încălzitoare cu gaz, nemții sînt bîntuiți acum de spectrul dezindustrializării. Nu trece nici o zi fără ca vreun trust de presă sau un institut de cercetare să nu facă previziuni potrivit cărora închiderea fabricilor și creșterea puterii Chinei vor duce țara la faliment. Banca deținută de stat Kreditanstalt für Wiederaufbau a avertizat de curînd că Germania se confruntă cu „o eră a prosperității în declin”. Iar Yasmin Fahimi, directoarea Uniunii Germane a Sindicatelor (Deutscher Gewerkschaftsbund – DGB), a avertizat că actuala criză energetică va duce la dezindustrializare și la concedieri masive.
Între timp, Centrul pentru Cercetare Economică Europeană (Zentrum für Europäische Wirtschaftsforschung – ZEW) din Mannheim a numit Germania „marele perdant” al economiei mondiale actuale, plasînd-o pe locul 18 din 21 în ierarhia competitivității țărilor industrializate. Alți experți au avertizat că prețurile crescute ale energiei vor obliga producătorii să-și relocheze activitatea în Europa de Est și în SUA, ca răspuns la protecționismul american.
Cum se explică această dispoziție sumbră? Șefii mediului german de afaceri au evocat pentru prima oară amenințarea dezindustrializării în aprilie anul trecut, cînd Germania își punea problema boicotării gazului rusesc, care acoperea pe atunci mai mult de jumătate din necesarul de gaze naturale al țării. Directorii executivi ai corporațiilor, printre care și Markus Krebber, directorul general al companiei RWE, au avertizat că un embargou pentru energia rusească va duce la șomaj în masă, la sărăcie și la ample tulburări sociale.
Aceste avertismente erau în răspăr cu un studiu academic precedent, făcut de economiști germani proeminenți, care estima că embargoul pentru energia rusească va provoca o recesiune ușoară pînă la moderată. Autorii argumentau că o economie de amploare, ca aceea a Germaniei, are mai multe căi de acomodare la un astfel de șoc, cum ar fi găsirea unor furnizori alternativi și trecerea la alte surse de energie. Mai mult, argumentau ei, Guvernul ar putea interveni și atenua efectele economice negative ale boicotului.
După cum s-a arătat, scenariile apocaliptice nu s-au adeverit niciodată, nici chiar după ce președintele rus Vladimir Putin a închis conducta Nord Stream care alimenta Germania. Guvernul federal a reușit într-adevăr să găsească alternative la energia rusească, măsurile de economisire a energiei au redus consumul de gaze cu 30%, iar iarna a fost, în cele din urmă, mai blîndă decît se preconiza. Proviziile de gaz ale țării s-au refăcut, iar prețurile au scăzut de la 350 de euro per megawatt/oră, în vară, la 80 de euro per megawatt/oră. Nu au avut loc pene de curent, iar diminuarea consumului de gaz nu a dus la nici o scădere a producției industriale, firmele germane devenind, pur și simplu, mult mai eficiente.
Pe fondul îndelungatei dependențe de gazul rusesc, războiul din Ucraina și creșterea vertiginoasă a prețurilor energiei au reprezentat cea mai mare criză trăită de Germania după al Doilea Război Mondial. Dar economia germană a învins furtuna și a crescut anul trecut, se estimează, cu 1,9% – o situație aflată la ani-lumină de scenariul recesiunii preconizat de atît de mulți.
Dar adevărata amenințare pîndește după colț. Faptul că R.P. Chineză a depășit recent Germania ca al doilea cel mai mare exportator de autovehicule din lume e un semn îngrijorător. Cota-parte a Chinei din piața globală a automobilelor electrice a crescut anul trecut la 28%, datorită poziției de frunte în fabricarea de baterii și a succesului fabricanților chinezi precum BYD Auto, Wuling, GAC Motor, în vreme ce cota-parte a unor companii germane precum Volkswagen a scăzut de la 7% la 4%.
În mod similar, exporturile de autovehicule chineze către Europa au crescut vertiginos, de la 133.465 de unități în 2019 la 435.808 în 2021, datorită creșterii cererii pentru vehicule electrice fabricate în China. Europa importă actualmente mai multe autovehicule din China decît exportă, în condițiile în care tranziția spre „zero emisii nete” și eliminarea iminentă, în Europa, a motoarelor cu combustie internă amenință să scoată din circulație industria germană producătoare de automobile.
Dar competiția chineză amenință nu numai industria producătoare de autovehicule, ci și sectorul producției de mașini și utilaje, un segment-cheie pentru Mittelstand – producătorii mici și medii care alcătuiesc coloana vertebrală a industriei țării. Mai devreme, anul acesta, Asociația Germană a Fabricanților de Mașini și Utilaje (Verband Deutscher Maschinen-und Anlagenbau – VDMA) a publicat un raport în care arăta că exporturile chineze de mașini-unelte le-au depășit pe cele ale Germaniei. În vreme ce exporturile de utilaje din Germania au crescut cu aproape 10% în 2021, importurile de utilaje din China au crescut cu 26%. În mod ironic, firmele germane care operează în China au contribuit în mod hotărîtor la această transformare: ele erau obligate să lucreze în parteneriat cu firme locale, ceea ce a accelerat transferul tehnologic, prin instruirea efectivă a chiar viitorilor competitori.
În 2022, Germania a luat prin surprindere întreaga lume, reușind să se desprindă de gazul rusesc fără să cadă într-o recesiune severă. Dar refacerea competitivității țării e o provocare chiar mai dificilă. Cu trei decenii în urmă, Germania a reușit să devină din „bolnavul Europei” motorul ei economic. Pentru a putea concura în economia globală tot mai feroce a secolului XXI, Germania trebuie să se reinventeze din nou.
Dalia Marin, profesor de Economie internațională la Școala de management a Facultății Politehnice din München, este bursier cercetător la CEPR (Centrul pentru Cercetare în Politică Economică) și bursier nerezident la Bruegel (Brussels European and Global Economic Laboratory).
Copyright: Project Syndicate, 2023
traducere de Matei PLEŞU