Descompunere

„Let’s get Brexit done!“ Sloganul de campanie repetat ad nauseam de Boris Johnson înainte de alegerile parlamentare din Marea Britanie a funcționat. Conservatorii au obținut cea mai clară victorie din istoria recentă a țării. Ce s-a spus mai puțin în primele zile a fost că, din punctul de vedere al numărului total de voturi, partidele care cer un al doilea referendum referitor la ieșirea din Uniunea Europeană au avut 52% din opțiuni. Sistemul electoral britanic – uninominal într-un singur tur – a făcut însă ca rezultatul să nu reflecte neapărat și opinia generală a populației.

Cu un Partid Conservator dominat de facțiunea pro-Brexit și dispunînd de o majoritate solidă în Parlament e puțin probabil ca acel referendum să mai aibă loc vreodată. Va exista însă o dezbatere intensă legată de o posibilă nouă consultare populară în Scoția.

Militant pro-european, Partidul Națio-nal Scoțian a ieșit, la rîndul său, întărit din aceste alegeri și va încerca să obțină organizarea unui nou referendum pentru independență. Argumentul naționaliștilor e că Brexit-ul a schimbat radical situația Marii Britanii, iar scoțienii, care votaseră într-o majoritate covîrșitoare pentru rămînerea în Uniunea Europeană, au dreptul să își ia soarta în propriile mîini.

„Aceste alegeri au fost un moment hotărîtor care a arătat că Scoția vrea un viitor diferit de cel pe care îl dorește restul Marii Britanii. Scoțienii și-au manifestat opoziția clară față de Boris Johnson și de conservatori și au spus din nou nu Brexit-ului. Scoțienii vor să își decidă singuri viitorul“, a spus șefa naționaliștilor, Nicola Sturgeon.

Boris Johnson a anunțat deja că nu are nici un gînd să ofere scoțienilor oportunitatea de a vota din nou pe un subiect pe care îl consideră închis cel puțin pentru o generație, după ce un efort similar în 2014 nu a produs nici o schimbare. În schimb, premierul britanic va încerca să îi convingă că locul Scoției e în Regatul Unit. De altfel, dinspre Downing Street, s-a anunțat deja o „ofensivă a șarmului“ cu acest obiectiv.

Îi va fi însă greu. Victoria naționaliștilor din nord e greu de ignorat – 47 din cele 59 de locuri de deputat în Parlamentul britanic rezervate Scoției sînt ale lor. Asta se adaugă și unei schimbări de atitudine a Uniunii Europene care a început să privească mult mai prietenos visurile scoțiene de aderare în eventualitatea obținerii independenței. O mărturie în acest sens vine de la fostul președinte al Consiliului European, Herman van Rompuy, care explica în septembrie că la nivelul instituțiilor europene e din ce în ce mai multă „simpatie“ pentru eforturile pro-europene ale scoțienilor. Anterior, UE s-a ferit să exprime astfel de poziții pentru a nu fi acuzată că intervine brutal în politica internă a unui stat membru. După referendumul pentru Brexit, astfel de rețineri au început să dispară.

Apoi, centrifuga secesionistă pare să ia viteză și în Irlanda de Nord unde, pentru prima oară, partidele care militează pentru o Irlandă unită au luat mai multe mandate decît formațiunile care insistă ca provincia să rămînă parte a Marii Britanii. Explicația stă în demografie – familiile catolice sînt mai numeroase decît cele protestante și se așteaptă, în anii următori, ca balanța să se încline hotărîtor în favoarea primei categorii. După cum observa un jurnalist britanic, majoritatea pensionarilor din provincie sînt protestanți, în timp ce majoritatea copiilor de vîrstă școlară sînt catolici. Potrivit acordului de pace din Vinerea Mare, cetățenii din Irlanda de Nord pot decide alipirea la Irlanda în urma unui referendum. Pentru prima oară de la semnarea documentului, o astfel de posibilitate devine plauzibilă.

Merită amintit aici și faptul că, la referendumul privind ieșirea din UE, Irlanda de Nord, ca și Scoția, a votat pentru rămînerea în interiorul blocului comunitar.

Astfel, Boris Johnson se vede pus în situația bizară în care planul său de despărțire de Uniunea Europeană ar putea duce, pe termen mediu, și la despărțirea de Scoția și de Irlanda de Nord. În tentativa sa de a se elibera de presupuse constrîngeri europene, statul britanic s-ar putea găsi în situația de a-și vedea teritoriul și populația semnificativ reduse și, odată cu ele, și relevanța internațională.

Mitul britanic al unei societăți incluzive, tolerante și deschise se prăbușește acum în naționalism, izolaționism și suspiciune reciprocă.

E probabil prea tîrziu pentru ca orice constatare despre minciunile spuse în campania de acum trei ani pentru ieșirea din Uniunea Europeană să mai producă efecte relevante. La fel cum e prea tîrziu pentru ca anecdotele despre caracterul lui Johnson să conteze. Victoria sa în alegeri e incontestabilă, iar programul „Hai să realizăm Brexit-ul“ e probabil ireversibil. Însă, undeva în background, se aude fantoma lui William Wallace răcnind cu vocea lui Mel Gibson: „Freeeeeeeeedooooooom!“.

Iar în această cacofonie identitară, sectară și ideologică, întrebarea la care nimeni nu mai încearcă să răspundă e „Cui folosesc toate astea?“.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.