Derive ale democrației

Povestea tristă cu mesajul de amenințare și insulte antisemite primit de Maia Morgenstern n-ar trebui uitată odată cu identificarea expeditorului. Și, chiar dacă se va dovedi cu certitudine ceea ce se bănuiește, anume că autorul amenințărilor și insultelor prezintă tulburări psihice, n-ar trebui să ne mulțumim prin a echivala această manifestare a antisemitismului cu un episod psihotic. Insultele aduse Maiei Morgenstern, actriță binecunoscută și directoare a Teatrului Evreiesc de Stat, nu sînt întîmplătoare. Ce a favorizat acest atac? Cum (de) mai sînt posibile asemenea manifestări? Și cum pot fi preîntîmpinate?

Sînt două dimensiuni ale acestei fapte, ambele grave, în egală măsură: amenințarea cu violența și caracterul antisemit al insultelor; și două niveluri la care ar trebui tratat cazul: pe de o parte, de către Justiție și, pe de altă parte, de către societate.

Emergența unui partid populist de dreapta, antieuropean și antidemocratic, care, prin liderii săi, promovează inclusiv la tribuna Parlamentului un discurs pro-legionar, a încurajat tot felul de extremiști pînă acum neștiuți să iasă la suprafață și să-și propage mesajele încărcate de ură. Îi vedem pe rețelele sociale, unde postează tot felul de bazaconii, îi găim pe stradă, unde protestează – în numele libertății! – sub egida unei formațiuni politice recent intrate în Parlament. Se prea poate ca autorul mesajului antisemit adresat Maiei Morgenstern să nu fie membru, ci doar un simpatizant al AUR. Oricît ar încerca liderii formațiunii să se delimiteze de gestul acelui individ, e clar că ei sînt, de fapt, sursa de inspirație. Revirimentul extremei drepte pe care îl constatăm acum, odată cu intrarea AUR în Parlament, a fost pregătit sau, oricum, favorizat, în ultimii ani, de încercările de reabilitare a unor lideri precum Corneliu Zelea Codreanu și prin promovarea unui discurs xenofob și antieuropean. Ca să nu mai vorbim de discursul negaționist, prezent și el în spațiul public și niciodată sancționat. Asemenea derapaje au fost mai mereu tratate mai degrabă ca excese verbale ale unor politicieni oricum logoreici, ca manifestări ale libertății de exprimare ori, pur și simplu, ca accente exotice – niciodată, însă, ca delicte. Deficitul de legislație și incapacitatea instituțiilor statului de a sancționa alte derapaje asemănătoare reprezintă un factor care a contribuit la amplificarea fenomenului extremist. Nu există nuanțe sau grade de comparație aici, nu există gesturi ori replici „mai mult” sau „mai puțin” odioase. Orice formă de extremism ar fi trebuit să fie sancționată ca atare.

Un alt factor e apatia civică: extremismul nu poate înflori în societățile unde există o societate civilă puternică și activă, care urmărește și sancționează derapajele, care își apără valorile, care se solidarizează cu victimele, care încearcă să integreze, nu să izoleze factorii extremiști. Pandemia – de fapt, izolarea – pare să fi erodat această vigilență. Și în ultima vreme am văzut la tot pasul manifestări ale extremismului: la Pitești, vajnicii luptători antivaccin și antimască proferează sloganuri antimaghiare, la Timișoara, protestatarii l-au luat în vizor pe primarul (german) strigînd „Afară cu Fritz din țară”, iar secretarul de stat Raed Arafat e insultat pe rețelele sociale pe baza etniei și confesiunii sale. Spiritul civic, atît de viguros în urmă cu cîțiva ani, pare să fi slăbit lăsînd spațiu de manevră pentru asemenea manifestări… Solidaritatea creată în jurul Maiei Morgenstern e binevenită, însă mă întreb dacă ar fi existat și dacă victima atacului infam ar fi fost mai puțin celebră decît distinsa actriță.

O societate care nu a reușit să integreze istoria recentă, problema celor două mari orori ale secolului XXI, e fragilă din punct de vedere democratic. Poate că nu e o întîmplare că tocmai state din estul Europei, precum Polonia, Cehia și România, sînt, astăzi, în derivă. Cea mai mare problemă rămîne educația. Aici, avem un enorm retard în comparație cu alte state din Europa occidentală, care au integrat, în manualele școlare, lecții consistente despre fascism, Holocaust și extremismul de dreapta ori de stînga. Or, cînd tocmai chestiunile sensibile precum pogromurile (de la Iași, de la București) sînt ocolite de manualele noastre de istorie, nu e de mirare să apară negaționiști și antisemiți.