Derby-ul Dinamo-Steaua trece peste revoluții, falimente și epidemii?

1 iulie 2020   PE CE LUME TRĂIM

Dar stai (vorba teleshoping-ului)! Despre ce derby vorbim? Dinamo e o echipă trăind pe creditul acordat de adevăratul proprietar care acţionează, în virtutea meseriei de pe vremuri, în umbră şi surdină. Inegalabilul şi inconturnabilul Nicu Badea, un Mahomed care s-a dus la un stadion vechi, dar la care un stadion nou n-a venit. Păi, de ce să vină, dacă nu l-a chemat?! Aşa a rămas una dintre cele mai populare instituţii fotbalistice din România cu o dărăpănătură de arenă, cea pe care Adrian Năstase i-a dat-o lui Badea în folosinţă aproape veşnică.

Aşadar Dinamo e o hologramă. Badea deţine esenţa clubului, din afară. Nu ştim ce e înăuntru. Patron, practic, nu mai are. Cică nişte spanioli vor lua clubul. Ce vor lua, dacă vor lua, vom vedea. Deocamdată Dinamo e pe punctul să nu mai ştie cine e, al cui e, de ce e. Are suporteri sprinţari, da, care tot fac chetă ca să ţină clubul în viaţă. Au vîndut bilete virtuale la toate meciurile fără spectatori ca să plătească salariile jucătorilor suferinzi de fotbal. Fanii mai aveau puţin şi tăiau bilete şi la celebrul meci cu Hamburg din ’83, doar să mai stoarcă nişte bănuţi (ah, ce diminutiv minunat, care ne defineşte perfect timidităţile financiare!) în scopul caritabile, precum nepoţii tot pun mînă de la mînă pentru bunicuţa în nevoie. Dinamo, sau ce-o fi, trăieşte încă. Dar ce viaţă e asta, cu ţîrîita?

Cît despre Steaua, nu e Steaua. E FCSB. Nimeni nu ştie de la ce vine FCSB. Cică nici iniţiale nu ar fi. Tribunalul, care a decis că această echipă nu poate purta istoricul nume, a fost convins că FCSB nu are nici o legătură cu Fotbal Club Steaua Bucureşti. Nu. E doar o înşiruire de litere. Putea fi FCWC sau ZYGK sau XVTQ. Orice. Această echipă a renunţat făţiş să se mai revendice de la cîştigătoarea CCE atunci cînd l-a împins spre ieşire pe Duckadam. Şi e corect aşa. Becali, patronul de facto, a cumpărat un loc în Liga 1, nu o emblemă. Acum echipa e FC Becali Bucureşti. Cam ăsta e derby-ul mult iubit. Dinamo-cine-o-mai-fi contra Steaua-care-nu-mai-e. Un bal al fantomelor. Ceva de speriat.

Mai multe