Democraţia contra democraţiei

Nu îmi amintesc ca vreun președin­te american să fi fost întîmpinat cu atîta adversitate. La nici două săptămîni de la debutul mandatului, Donald Trump se confruntă cu un val uriaș de proteste, cu funcționari nesubordonați și cu șefi de state prieteni ai Americii, dar care-l privesc cu suspiciune sau chiar cu ostilitate. Și presiunea crește: marșul femeilor, protestul oamenilor de știință, un milion de semnături pentru o petiție în care se cere ca lui Trump să nu i se permită accesul în Marea Britanie. Pînă și Barack Obama a încălcat cutuma care le impune foștilor președinți să nu comenteze acțiunile succesorilor, imediat după alegeri. Obama a explicat că oamenii își exercită dreptul constituțional la libera asociere, „se organizează și încearcă să și facă vocile ascultate de către aleși, și asta e exact ceea ce ne așteptăm atunci cînd în joc sînt valorile americane“. Ce mai urmează?

La începutul săptămînii, Donald Trump a con­cediat-o pe ministra (interi­mară) a Justiției. Sally Yates a stîrnit mînia președintelui după ce a criticat, deschis, ordinul executiv cu privire la interzicerea intrării în SUA a cetățenilor provenind din mai multe state majoritar musulmane. Ordinul a blocat în zonele de tranzit ale aeroporturilor americane sute de oameni proveniți din state precum Irak, Iran, Libia, Siria, Somalia, Sudan și Yemen. Alte cîteva sute de persoane din aceste țări au fost împiedicate să urce la bordul avioanelor cu destinația SUA. Ordinul a fost atacat de mai mulți judecători și aplicarea a fost în cele din urmă amînată. Iar Sally Yates a anunțat că nu intenționează să apere ordinul președintelui în Justiție. Printre altele, ea a explicat că are îndoieli cu privire la constituționalitatea unor elemente din actul legislativ. Nu a durat mai mult de două ore pînă să fie concediată, acuzată fiind de „trădare“. E un risc pe care, cu siguranță, și l-a asumat. Sau, poate, e tot un fel de îndemn la revoltă.

Modul în care a acționat Yates arată clar că în instituțiile americane există oameni care se opun direcției pe care o dorește președintele și că sînt și dispuși să-și riște locurile de muncă, și cariera politică pentru a opri derapajele. Refuzul lui Yates de a apăra în Justiție ordinul executiv și critica deschisă sînt gesturi simbolice care, probabil, vor încuraja și alți disidenți să acționeze. Pe de altă parte, episodul a arătat și faptul că președintele nu e dispus la nici un dialog critic și că va sancționa pe loc orice lipsă de obediență. De pildă, mai mulți diplomați și funcționari au redactat o scrisoare în care critică ordinul executiv emis de președinte. În mesaj se spune că restricțiile nu vor aduce mai multă siguranță cetățenilor americani, că ordinul executiv e neamerican și că transmite lumii musulmane un mesaj greșit. Președintele le-a transmis sec, prin purtătorul de cuvînt, că ori urmează direcția stabilită la Casa Albă, ori demisionează. Ce va urma? Se va întîmpla ca la Departamentul de Stat, acolo unde staff-ul din eșaloanele superioare a demisionat în bloc pentru că oamenii nu voiau să lucreze cu noul șef, Rex Tillerson?

Pînă una-alta, se anunță un nou protest de răsunet: regizorul iranian Asghar Farhadi, nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, a anunțat că nu va participa la ceremonie nici măcar dacă în cazul lui se va face o excepție de la ordin. Un boi­cot, așadar, un protest, preluat deja ca atare de numeroase publicații. Absența lui Farhadi de la gala Oscar va face, cu siguranță, senzație. E un fel de ironie a istoriei faptul că unui artist dintr-o țară considerată nedemocratică i se interzice accesul într-o țară democratică.