Deficitul de siguranţă şi justiţia paralelă

Acum 15 ani, vizită în Anglia. Ajung la Eton, la mică distanţă de Londra. Bursă de studii, organizată de BBC. Sîntem duşi să vedem cum lucrează poliţia cu presa. Ne repartizează riguros, cîte un jurnalist în cîte o maşină de poliţie, să îi însoţim în patrulă. Zona e plină de vile superbe, domenii întinse, crescători de cai. Linişte. Încă de la secţie, ne povestesc cum că problema numărul 1 în zonă este reprezentată de coloniile de gypsies. "Iete, îi găsesc şi aici, te pomeneşti că or fi de pe la noi" " gîndesc involuntar şi uşor crispat. Nici poveste. Gypsies "ai lor" sînt nomazi veniţi în general de prin Scoţia, trăitori în rulote de pe o zi pe alta, săraci şi fără şcoală. Vin, se stabilesc pe unul dintre domenii, îşi aşază tacticos rulotele în cerc, fac cîte un foc zdravăn şi se pun pe treabă. Adică, încep să colinde pe la casele dimprejur, pe la cîte o bătrînă mai uşor de intimidat, îi trag de burlan, o conving că trebuie reparat, bătrîna scoate nişte bani. Mici găinării prin tot satul, cîte un furtişag colo, cîte o mică "schemă" dincolo. Între timp, proprietarul terenului unde s-au aşezat ţiganii (de la englezescul gypsies) face reclamaţie pentru încălcarea proprietăţii. Poliţiştii nu pot interveni fără ordin judecătoresc. Procesul durează cam şase luni. Proprietarul (normal) cîştigă. Apoi, vine poliţia. Îi evacuează. Ţiganii se mută peste gard, la vecinul. Povestea reîncepe. Zic: "Cum, nu se poate ca în America, ţi-a încălcat proprietatea, poţi să-l pui singur pe fugă?". "Nici vorbă " zic poliţiştii amărîţi " am vrea noi. Noi sîntem în Europa." În America, acum două săptămîni, în Houston, un cetăţean a observat doi hoţi în casa vecinilor. A luat arma, i-a împuşcat şi apoi a anunţat poliţia. Procurorul local nu a considerat că respectivul cetăţean a făcut ceva rău. Nici măcar nu a început urmărirea penală (a primit NUP, cum se zice pe la noi). E drept, în America, procurorii sînt la mîna electoratului. Respectivul magistrat o fi considerat că riscă să devină mult prea nepopular dacă pune sub acuzare un cetăţean care a acţionat împotriva unor hoţi. Acum vreo doi ani, în Bucureşti, în plin centru, vizavi de locuinţa mea, o doamnă se întoarce de la serviciu. E tîrziu, e noapte. Trei domni o atacă, îi dau cîţiva pumni, îi smulg geanta, se urcă în maşină şi o iau la goană. Fiul doamnei, un tip relativ solid, la vreo 25 de ani, aude ţipetele maică-sii, se urcă în maşina lui şi porneşte după hoţi. La prima intersecţie, îi prinde din urmă şi le buşeşte maşina. Doi hoţi fug, al treilea, strivit de airbag, rămîne blocat (sechestrat?) în maşină. Îl prinde poliţia. După doi ani de procese, mai este prins încă unul dintre cei care fugiseră. Doamna a simţit apoi nevoia să angajeze bodyguarzi pentru o perioadă, să îi păzească locuinţa. Unui amic i se sparge maşina. Îi dispar o seamă de acte şi hîrtii importante pentru el. Hoţii îl sună să vină la ora X, în locul Y, cu ceva bani şi primeşte actele înapoi. Omul se duce, recuperează ce are de recuperat. Îl întreb: "nu ţi-a fost teamă, îţi dădeau ăia cu ceva în cap şi îţi luau şi banii şi rămîneau şi cu actele, de ce nu te-ai dus cu încă cineva?". Tinde să îmi dea dreptate. Simt că, dacă ar fi avut ceva prieteni musculoşi la dispoziţie, nu ar fi ezitat să îi ia la întîlnire. "Becali ce eşti" " îi zic în glumă. Rîdem amîndoi. Vecinul meu de la ţară s-a găsit să refacă gardul dintre noi. L-a mutat cu cîteva zeci de centimetri în terenul meu, astfel încît vreo trei pruni (cam chiombi) au trecut la el. M-am apucat tacticos să desfac gardul, i-am pus scîndurile pe terenul lui şi am băut o bere, obosit de efort. El a sunat la 112, a venit poliţia, a făcut constatări, poze şi a luat declaraţii. Am fost chemat la secţie, am dat şi eu declaraţii. Am aflat că procedasem îngrozitor de ilegal. Că, dacă ar fi continuat conflictul, eram într-o culpă teribilă. Eu ar fi trebuit să chem poliţia, fără să ating construcţia din terenul meu, apoi să chem cadastrul, apoi să îmi dau vecinul în judecată, apoi să deschid acţiune de "îngrănţuire" şi, eventual, să îl "acţionez" pentru tulburare de posesie. Cu totul, între doi şi trei ani de procese şi bani aruncaţi pe geam. Între timp, ne-am împăcat, gardul este undeva pe la mijloc, printre pruni, şi ne vedem liniştiţi de băut bere în week-end, fiecare pe terenul lui. Morala comună din toate snoavele astea se numeşte deficitul de siguranţă individuală. El există în cele mai sigure şi democratice ţări. Unele (ca SUA) au trecut peste ipocrizii şi (dat fiind şi modul cum s-au constituit ca ţară, e drept) au acordat, prin al doilea amendament la Constituţie, dreptul la deţinerea de arme ca "fiind necesar pentru siguranţa unui stat liber". Acolo s-a înfiinţat faimosul NRA (National Rifle Association), o organizaţie extrem de vocală şi influentă politic. Nimănui nu i-ar trece prin cap că drepturile civile ale infractorului pot trece înaintea celor ale păgubitului. Reflexul de a-ţi apăra proprietatea împotriva răufăcătorilor este încurajat, nu inhibat. Omul rău este hoţul, nu păgubaşul. Întotdeauna. Aşa scrie şi în cele 10 porunci. Ştiu, nu e modern să le mai invoci, nu (mai) e cuviincios şi nici la modă. E o blasfemie civilă, de-a dreptul. Dacă mai relativizăm mult nişte valori fundamentale, am putea ajunge să trăim într-o lume în care fiul vecinei mele ar fi acuzat de "tentativă de omor", procurorul american ar fi trebuit să acuze vecinul de "violare a dreptului la un proces corect" pentru hoţii de alături, amicul ar putea să fi "obstrucţionat justiţia" pentru că nu a depus plîngere. De mine şi de prunii mei, ce să mai zic? Între timp, ţiganii din Eton ar continua să se mute liniştiţi de pe o proprietate pe alta. Şi mie îmi displace profund Gigi Becali, omul public. Dar asta nu are legătură cu subiectul acestui articol.