De trei ori într-un an
Chiar şi pentru o ţară mai puţin zguduită de tulburări decît este acum Irakul, trei consultări electorale într-un singur an ar fi fost o încercare dificilă. Prezenţa masivă la vot (aproximativ 70%) la alegerile din decembrie îndreptăţeşte însă unele speranţe: atît irakienii ostili ocupaţiei americane, cît şi cei bucuroşi că prin ea s-au eliberat de sub regimul tiranic, instituit de Saddam Hussein, sînt dispuşi să aibă încredere în procedeele prin care se aleg cei care urmează să decidă politica şi administrarea ţării. În ianuarie, irakienii au votat Guvernul interimar, în octombrie au aprobat o nouă Constituţie. Alegerile de acum (rezultatele se aşteaptă în circa două săptămîni, dar sînt de pe acum contestate) urmează să decidă cine va ocupa, timp de patru ani, cele 275 de locuri din Adunarea Naţională. În ianuarie, arabii sunniţi (consideraţi a fi foştii protejaţi ai lui Saddam) s-au abţinut în masă, ascultînd de chemarea la boicot, lansată de imamii lor. Au înţeles în cele din urmă că e o tactică perdantă: ei reprezintă aproximativ 20% din populaţie. Dacă nu-şi aleg reprezentanţi, într-adevăr majoritatea şiită poate nesocoti liniştită prezenţa şi drepturile lor, ceea ce nu ar crea decît noi motive pentru insurgenţă, atentate şi răpiri. Şi cu cît insecuritatea va dura mai mult, cu atît se va prelungi şi prezenţa trupelor americane "victorioase", conform discursurilor preşedintelui Bush. Or, s-a dovedit că pe cale militară americanii nu pot asigura liniştea, soluţia depinde de convingerea arabilor sunniţi că pacea internă este în interesul lor. Americanii fac mari eforturi pentru organizarea unor forţe de poliţie irakiene capabile să asigure ordinea în ţară. Dar ordinea ţine şi de existenţa instituţiilor, de buna lor funcţionare şi în special de capacitatea conducătorilor şiiţi, care reprezintă majoritatea, de a se înţelege cu kurzii (acum aceştia au un grad ridicat de autonomie) şi de a respecta drepturile minorităţii sunnite. Comentatorii nu dau mari şanse alcătuirii unui guvern de coaliţie: principala organizaţie politică a majorităţii este un partid islamic cu mulţi militanţi adepţi ai unei revoluţii violente pentru a-şi asigura supremaţia. Democraţia în Irak poate începe cu aceste trei procese electorale din 2005, tot atît de bine cum se şi poate termina cu ele. Apariţia unui stat islamic legitimat de alegeri libere nu poate fi exclusă. Tot aşa cum mulţi se tem că integritatea teritorială a ţării e ameninţată de structurile prevăzute în noua Constituţie. Pornită pe baza unor informaţii neadevărate, incapabilă să organizeze pacea după ce a cîştigat războiul, prezenţa militară americană în Irak a determinat modificări în tabloul general al regiunii: s-au desfăşurat alegeri mai transparente, cu rezultate uneori imprevizibile, în teritoriile palestiniene, în Liban, în Egipt, chiar şi în Arabia Saudită. În Liban, noul guvern a cerut şi a dobîndit independenţa faţă de Siria - plătită se pare cu viaţa lui Rafik Hariri, fost prim-ministru, în Arabia Saudită două femei au obţinut victoria electorală în oraşele lor, în Egipt formaţiunea Frăţia musulmană, în pofida persecuţiilor şi a fraudelor, a cîştigat un număr neaşteptat de locuri. În ceea ce priveşte Autoritatea palestiniană, membrii corupţi ai organizaţiei Fatah au fost înlocuiţi cu aleşii organizaţiei Hamas. Nu se poate susţine cu seriozitate că victoriile Frăţiei musulmane sau ale organizaţiei Hamas sînt veşti bune pentru democraţie, dar ambele reproduc o stare de fapt adevărată, reflectînd voinţa actuală a majorităţii. Vestea bună este că organizaţii considerate teroriste - Frăţia musulmană, Hamas - au participat la un proces democratic. Perspectiva proastă ar putea fi aceea că, odată ajunse la putere, nu vor mai accepta niciodată continuitatea unui proces care le-ar putea contesta legitimitatea.