De oaie şi de porc
Expresia a o face de oaie, aparţinînd registrului popular-colocvial, e destul de răspîndită; apare în contexte diverse, fiind chiar folosită, în dicţionare şi glosare, pentru a explica alte expresii şi locuţiuni. A fost înregistrată în secolul al XIX-lea, de G. Baronzi, în Limba română şi tradiţiunile ei (1872), şi apare în teatrul lui Caragiale, într-o replică în care Cetăţeanul turmentat îşi povesteşte o beţie: „Am făcut-o de oaie de tot“. Sensul expresiei e destul de clar: a face o gafă, o prostie, o boacănă, a se face de rîs etc. O explicaţie etimologică e foarte greu de dat, în condiţiile în care expresia, construită cu pronumele cu valoare neutră o, cu referinţă incertă, nu e tocmai transparentă. Ipotezele asupra originii nu lipsesc: Iorgu Iordan propunea, într-un articol („Note de lexicologie românească“) publicat în 1968 în Studii şi cercetări lingvistice, o explicaţie culinară destul de improbabilă: „Trebuie să fi apărut în limbajul culinar, în orice caz pornindu-se de la deosebirea dintre carnea de oaie şi cea de vacă, privite din punctul de vedere al calităţii şi al gustului, superioare la ultima: se va fi zis într-o împrejurare oarecare a făcut-o (friptura) de oaie (în loc să o facă de vacă, deci un lucru prost, rău, urît etc., adică mai puţin bun decît era de aşteptat“. Stelian Dumistrăcel, în Lexic românesc. Cuvinte, metafore, expresii (1980), lega, mai prudent, sensul expresiei de simbolizarea prin animal a prostiei, referindu-se la comparaţia a fi prost (sau deştept) ca oaia (p. 195). Discuţiile din Internet dezvăluie o altă explicaţie, atribuită popular (ceea ce nu înseamnă nici că e neapărat falsă, nici că e mai credibilă: poate fi o simplă justificare ulterioară a expresiei deja constituite): „Eu ştiu că a o face «de oaie» vine de la ideea că oaia le mai comite aunci cînd o mulgi; mamaie mi-a zis că a muls laptele şi la sfîrşit a făcut-o: a făcut caca în lapte, de unde şi expresia“ (tpu.ro).
Dicţionarul academic (Dicţionarul limbii române, DLR, Litera O) înregistrează şi construcţia prea e de oaie, bazată pe o atestare dintr-un text din secolul al XIX-lea mult exploatat lingvistic pentru particularităţile sale de limbă populară: Gr. M. Jipescu, Opincarul (1881). Expresia, care a fost consemnată şi de Zanne, în Proverbele românilor, IX, se foloseşte de obicei pentru a caracteriza o situaţie, exprimînd o judecată negativă destul de vagă – despre ceva rău, ruşinos, revoltător etc. De fapt, atestările actuale arată că importantă e gradarea, de oaie asociindu-se cu mai mulţi atenuatori sau intensificatori, în primul rînd cu prea: „şi mai caută şi alţi furnizori pentru piesele alea, că e prea de oaie“ (daciaclub.ro); „constatînd că e prea de oaie şi-a retras proiectul“ (cdep.ro); „e de oaie rău de tot“ (reno.ro), „e cam de oaie faza asta“ (forum.softpedia.com).
Acelaşi tipar sintactic şi un model semantic asemănător se regăsesc într-o altă formulă, mai frecventă azi, dar mai clar marcată de apartenenţa la limbajul familiar-argotic: de porc. Ca şi în cazul oii, porcul e folosit pentru a evalua negativ tot felul de situaţii: „Politica e de porc?!“ (7iasi.ro); „S.P., despre mobilierul stradal al Capitalei: E de porc“ (dcnews.ro); „Păi, toată lumea știe că e «de porc» să nu fi desfăcut măcar o sticlă de șampanie“ (salajulpursisimplu.ro), „Comentariul ăsta e de porc!“ (zoso.ro); „Oamenii nu dau spoilere pentru că n-au răbdare sau pentru că nu știu că e de porc, din contră“ (vice.com); „E de porc s-o întrebi dacă «ţine Valentine’s Day», și e și mai de porc să-i spui (…) că treaba asta (…) ți se pare o chestie prea comercială“ (cavaleria.ro). Cum se vede în ultimul exemplu, locuţiunea de porc e gradabilă – „nu dau în D. pentru că în situaţia dată ar fi mult prea de porc“ (revista22.ro) – şi aproximabilă: „E cam de porc ce se întîmplă cu preţul benzinei“ (Europa FM, citat de cna.ro).
Foarte probabil, expresia (a fi) de porc nu s-a dezvoltat direct din (a fi) de oaie, ci a substituit, eufemistic, formulări ceva mai vulgare: întîlnirea în acelaşi tipar a celor două nume de animale e însă interesantă şi amuzantă.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).