De la Ialta la Geneva
Șapte ore au discutat la Geneva reprezentanții Rusiei și Statelor Unite fără să găsească vreo soluție la criza ucraineană. Vestea bună, dacă există una, a fost, potrivit relatărilor, faptul că tonul discuției a fost mai degrabă unul civilizat, aproape business, iar întîlnirea nu s-a terminat cu cele două părți acuzîndu-se de rea-voință. Seria de întîlniri între ruși și americani urma să continue la Bruxelles la summit-ul NATO-Rusia și apoi la Viena, cu ocazia reuniunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.
Rușii sperau să obțină din partea americanilor o promisiune fermă că NATO nu se va extinde în fostul spațiu sovietic, așa cum se angajase cu ani în urmă cu ocazia unei reuniuni ce a avut loc la București. Atunci, pentru Ucraina și Georgia se deschisese calea aderării la organizația nord-atlantică, fără însă a exista un calendar ferm.
Răspunsul Washington-ului a venit chiar înainte de debutul întîlnirii și a fost exprimat pe mai multe voci: Rusia nu va avea nici un cuvînt de spus în această chestiune care ține exclusiv de deciziile suverane ale actorilor implicați direct. Altfel spus, chestiunea unei posibile aderări a Ucrainei la NATO privește exclusiv Ucraina și NATO. Rușii ar mai dori să aibă un cuvînt de spus și în legătură cu mișcările de trupe și armament pe teritoriul Europei de Est în statele care sînt deja membre ale Alianței (inclusiv România). Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a explicat că acceptarea unei solicitări de acest fel ar transforma statele din Est în membri de mîna a doua, variantă care este exclusă din start.
NATO acceptase în 1997 să nu instaleze permanent trupe în statele din fostul bloc comunist care se pregăteau de aderare, însă această poziție a fost abandonată după invazia Crimeei în 2014. Kremlinul acuză adesea alianța nord-atlantică că nu s-a ținut de cuvînt, dar ignoră senin o altă înțelegere, semnată în 1994 la Budapesta, prin care se angaja ferm să respecte integritatea teritorială a Ucrainei. Cît a valorat cuvîntul Rusiei se poate evalua zilnic în Donețk, Luhansk, Crimeea și în numărul de soldați ruși masați la granițele Ucrainei.
Pentru est-europeni, întîlniri ca aceea de la Geneva pot evoca amintiri dureroase. Efectele conferinței de la Ialta din 1945 sînt încă vii în conștiințele acestor popoare și probabil așa vor rămîne pentru multă vreme. De aceea e aproape stranie liniștea care domnește în capitalele din Est. Se poate presupune că se așteaptă rezultatele discuțiilor și eventualelor negocieri, iar asigurările oferite de Washington sînt considerate suficiente. E adevărat că dinspre mediile politice americane nu a sosit nici un fel de semnal că există vreo intenție de a ceda în fața solicitărilor rusești. Iar, de cînd la Casa Albă nu mai este un specialist în „arta negocierii”, riscul unor surprize a scăzut semnificativ.
Pe de altă parte e greu să nu remarci cum cele mai importante discuții despre securitatea europeană din ultimii ani au debutat fără prezența europenilor la masă. Sigur, explicații pot exista – guvernul german de-abia se instalează, Franța e mult prea ocupată cu campania pentru alegerile prezidențiale, iar despre Uniunea Europeană se spune adesea că este un gigant economic și un pitic politic. Și nu fără temei. Nu a trecut nici un an de zile de la dezastruoasa și umilitoarea vizită a lui Josep Borell la Moscova, ocazie cu care șeful diplomației europene a fost ridiculizat de gazde în văzul întregii lumi. Acum Borell dă asigurări că americanii și rușii nu vor ajunge la nici o înțelegere fără participarea Uniunii Europene. Greu de luat în serios.
Pînă acum, în chestiuni care țin de securitate, UE se mulțumește cu umbrela americană, reconfirmată cumva de implicarea Washington-ului în favoarea Ucrainei. Există, evident, și fanteziile recurente legate de crearea unei armate europene, dar astea rămîn apanajul președinților francezi pe care îi mai apucă din cînd în cînd accese de antimericanism. Dacă ar fi să parafrazăm o butadă celebră, răspunsul la întrebarea „Cîte tancuri are UE?“ este „Zero“.
La Geneva, Rusia a spus că nu intenționează să atace Ucraina, însă mandatul lui Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, este mai degrabă unul exploratoriu. Totuși, spune Riabkov, nu ar trebui subestimate riscurile ce decurg din actualele tensiuni. Ce înseamnă asta? Nimeni nu știe.
Cert este că, în timp ce discută pacea, americanii iau în calcul și reversul medaliei. Deja administrația de la Washington a spus în mai multe rînduri că sancțiunile la care se expune Rusia dacă decide să intre și mai mult în Ucraina depășesc semnificativ nivelul celor impuse după anexarea Crimeei. Ce ar putea urma după aceea? Din nou, nimeni nu știe.
Însă, mai mult decît problema unui eventual război la granițele Ucrainei, ca europeni și, mai ales, ca est-europeni, ar trebui probabil să ne preocupe costul evitării lui. Cel puțin pînă la această oră sînt motive de optimism. De asta discuțiile de zilele acestea sînt esențiale. Într-un scenariu ideal, ele nu vor schimba nimic din aranjamentele actuale și vom uita în scurt timp că au avut loc. Într-unul mai puțin bun, urmașii noștri au să le analizeze și peste 70 de ani.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.