De cîţi miniştrii e nevoie ca să schimbi o ţară
Şeful Guvernului şi-a modificat opinia cum că nu se schimbă caii cînd treci rîul. Aşa că acum se negociază remanierea, pe stil: "dă tu un ministru, că renunţăm şi noi". Ca de obicei, un exerciţiu critic de evaluare lipseşte, adică să ştim ce nu merge şi ce trebuie schimbat înainte să se schimbe. Tăriceanu trece acum rîul cu o căruţă croită de Adrian Năstase; Alianţa D.A. a schimbat doar caii, din mers. Cu 23 de portofolii, cabinetul Tăriceanu nici nu este foarte extins după standardele româneşti. Un studiu SAR din 2003 punea faţă în faţă guvernele de după Revoluţie şi rezulta că recordul aparţine Guvernului Ciorbea, cu 28 de miniştri. Isărescu a condus cel mai restrîns executiv, cu 20. Avem deci o tradiţie proastă a unor guverne supradimensionate, din moment ce acelaşi studiu arată că media pentru guvernele ţărilor din centrul şi estul Europei era de 16 portofolii. Există tendinţa generală ca guvernele de coaliţie să fie mai umflate decît cele monopartide. Italia, cu istoria sa agitată de coaliţii largi la guvernare, are şi una dintre cele mai stufoase structuri executive. Împărţirea posturilor e un mijloc de a calma conflictele dintre parteneri şi, cu cît sînt mai multe posturi, cu atît conflictele se calmează. Teoretic. Guvernul Tăriceanu este umflat suplimentar prin prezenţa celor trei vicepremieri, cu rol preponderent politic. Dacă nu îi punem la socoteală şi socotim doar miniştrii cu rol clasic de administrare, cabinetul Tăriceanu ajunge în mod surprinzător la pragul istoric minim: 20, ca şi Isărescu. Ăsta nu este meritul lui Tăriceanu, ci al lui Adrian Năstase. După ce a guvernat trei ani cu un guvern bulimic de 26 de miniştri, Năstase s-a lăsat bine sfătuit şi a făcut o reformă. Au dispărut atunci ministere fără obiect legitim de activitate (Turism, IMM). Au apărut tot atunci agenţii noi în subordinea premierului. Asta e o tendinţă modernă şi bună, în principiu: să verticalizezi controlul la şeful executivului, în loc să umfli aparatul pe orizontală. Aşa a ajuns de exemplu, Agenţia Veterinară sub premier şi acum vor să o ducă înapoi la Ministerul Agriculturii, pentru că Flutur s-a săturat să i se ceară demisia pentru ceva ce nu controlează direct (de fapt, atenţia ar trebui să se concentreze asupra lui Tăriceanu, pentru că el este şeful direct al Agenţiei care a eşuat atît de spectaculos). Premierul află astfel şi partea negativă a aglomerării de agenţii în subordinea sa: răspunde politic pentru un aparat prea mare pentru a fi eficient controlat. Aşa ajunge Agenţia de Strategii Guvernamentale (care numai strategii guvernamentale nu face) să tipărească fluturaşi cu poza sa, fără măcar să îl întrebe. În ţările unde premierul coordonează o mulţime de agenţii, dispune şi de o structură proprie puternică prin care exercită controlul. Cam asta a vrut să facă Năstase cu Cancelaria Prim-ministrului. Doar că, aşa cum se întîmplă des la noi, a fost înfiinţat ceva fără să se renunţe la ce era înainte. Acum există şi Secretariatul General al Guvernului, şi Cancelaria Prim-ministrului, care se luptă între ele pentru fonduri şi atenţia şefului. Am văzut la ştirile TVR un reportaj despre agenţiile guvernamentale şi structura arăta ridicol de încărcată, chiar judecînd doar după nume. Dar Guvernul de la cap se strică, iar dacă funcţia de coordonare nu e bine distribuită, inevitabil structura va tinde să ia forme aberante în jos. Tăriceanu ar trebui să rezolve întîi problema concurenţei inutile între Secretariatul Guvernului său şi Cancelaria sa personală şi apoi să "perie" în jos. Cît despre portofolii, sînt unele schimbări necesare care sar în ochi. Ideea de a avea trei miniştri de stat (vicepremieri) venea din necesitatea de a desemna oameni importanţi în partide care să reprezinte coaliţia la masa Guvernului. Ar fi funcţionat dacă şefii de partid ocupau aceste funcţii fiind în fapt un fel de miniştri fără portofoliu. Dar numai Marko Bela respectă această idee originală. Pogea e bine intenţionat, dar marginal în PD, iar Copos e o figură bizară în partidul de simbriaşi ai lui Dan Voiculescu. Apoi, nu înţeleg de ce avem un minister al Mediului şi Apelor şi separat un Minister al Agriculturii şi Pădurilor. Ori trecem pădurile la Mediu, ori comasăm cele două ministere care oricum s-au călcat pe picioare cînd s-a pus problema lucrărilor de îndiguire. Nu înţeleg de ce avem un Minister al Integrării şi un ministru delegat "pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării acquis-ului comunitar". Este o invitaţie la bizantinism instituţional. Nu înţeleg de ce avem un ministru delegat pentru Lucrări Publice, subordonat şi nu prea ministrului Trasporturilor şi Construcţiilor. În practică, Gheorghe Dobre pare a fi doar tipul pus să construiască sau să repare drumuri. Dacă din punct de vedere politic e prea greu să lipseşti UDMR de domeniul pe care a pus mîna, măcar să recunoaştem deschis că avem două ministere, unul pentru drumuri, celălalt pentru coordonarea coruptei şi inutilei Agenţii pentru Locuinţe. Vorbind de miniştri delegaţi, consultînd site-ul Guvernului pentru acest articol, mi-am adus aminte că avem şi un ministru delegat pentru Comerţ (Iuliu Winkler, pentru amatorii de statistici). Acum, că am deschis cititorului apetitul pentru schimbări, trebuie să îl dezamăgesc: pronosticul meu e că nu va fi nici o restructurare a Guvernului. Din motivul simplu că un guvern restructurat trebuie să treacă din nou prin Parlament. Iar Tăriceanu tocmai a scăpat de o debarcare parlamentară, blocată doar de mesajul de la Bruxelles: "Fără crize politice!". Mă îndoiesc că PNL are acum suficientă încredere în PD încît să rişte scaunul de premier. S-ar putea însă să avem o remaniere, pentru că practica instituită de guvernele succesive spune că miniştrii inviduali pot fi înlocuiţi fără votul Parlamentului (Ciorbea a vrut să dea un exemplu de bună practică şi a mers în Parlament, dar exemplul nu s-a prins de urmaşii săi). Vor mai vorbi ce vor mai vorbi despre restructurare şi apoi vor alege calea minimei rezistenţe şi vor purcede la o remaniere, şi aceea probabil limitată la candidaţi evidenţi, precum Hărdău şi Dobre.